Iordan



IORDAN. Depresiunea Iordanului este unică în geografia fizică. Ea s-a format ca rezultat al unei fisuri tectonice şi este cea mai joasă depresiune de pe pământ. Afluenţii Iordanului, alimentaţi de izvoare, se adună în Lacul Huleh, la 70 m deasupra nivelului mării. La 10 km S de Lacul Tiberiadei râul este deja la 200 m sub nivelul Mediteranei, iar până la capătul de N al Mării Moarte a mai coborât alţi 177 m şi râul se află la 393 m sub nivelul mării. Numele„Iordan" (ebr. yarden) îi este dat pe bună dreptate şi înseamnă „coborâtorul". Acest râu este cel mai mare curs de apă permanent din Palestina şi lungimea sa pe cei 120 km de la Lacul Huleh la Marea Moartă este dublată de meandrele sale. Nici un alt râu nu are mai multe referinţe biblice şi nu are o importanţă mai mare.

I. Excavaţii arheologice

Excavaţiile arheologice din valea Iordanului au scos la lumină una dintre cele mai vechi aşezări urbane din lume. La Ierihon tranziţia Natufiană de la vânătoare la viaţa urbană poate să fi avut loc prin 7000 î.Cr. Un popor care cunoştea olăritul s-a aşezat în această zonă prin anul 5000 î.Cr. şi o dată cu ceramica de mai târziu (cultura Neolitică B) apar primele dovezi care leagă valea Iordanului de Semiluna Fertilă de la N. Arama (cuprul) a fost introdusă în perioada Calcolitică (4500-3200 î.Cr.) în locuri cum este Teleilat Ghassul, la N de Marea Moartă. La Ghassul există trei nivele de ocupare începând din mileniul al 4-lea şi exista dovezi de agricultură pe bază de irigaţii. Această cultură Ghassuliană este întâlnită în multe locuri din Palestina, dar a fost răspândită mai ales în valea Iordanului, la Mefjar, Abu Habil, Jiftlik Beth-shen, En-Ghedi şi Tell esh-Shuneh, la S de Marea Galileii.

La sfârşitul mileniului al 4-lea cel puţin trei grupuri de popoare au intrat în valea Iordanului dinspre N pentru a se aşeza în sate fără ziduri în câmpia Esdraeionului, sau au venit dinspre E prin Ierihon. K. M. Kenyon a numit această perioadă „proto-urbană". Au început să apară în valea Iordanului oraşe-state, cum sunt Ierihonul în S, Bet-Şean în centru şi Beth-Yerah (Chirbet Cherac) în N, şi acestea făceau comerţ cu Egiptul şi cu Mesopotamia.

Prin anul 2200 î.Cr. amoriţi nomazi au invadat valea şi au distrus multe dintre centrele urbane. Este posibil ca ei să fi făcut parte dintr-o mişcare generală ele popoare care a avut loc între 2300 şi 1900 î.Cr., adică, la începutul Epocii Mijlocii a Bronzului. Se mai poate ca Avraam să fi venit în valea Iordanului în această perioadă de turbulenţă nomadă. A urmat apoi invazia hicsoşilor dinspre N, când au fost construite sisteme complexe de apărare împrejurul unor oraşe cum este Ierihonul. După înfrângerea hicsoşilor de către egipteni, au fost reconstruite marile oraşe întărite din valea Iordanului, cum sunt Bet-Şean şi Haţor, şi au fost echipate ca garnizoane egiptene. Mai târziu în Epoca Bronzului, în jurul anului 1220 î.Cr., israeliţii au intrat în Palestina prin valea Iordanului. Există dovezi despre distrugerea cetăţilor Haţor, Debir şi Lachiş. Dar dovezile arheologice cu privire la cucerirea Ierihonului de către Iosua sunt obscure.

II. Aspecte topografice

a. Bazinul Huleh

Valea Iordanului începe la poalele Mt. Hermon (2.814 m), din ale cărui izvoare calcaroase pornesc afluenţii Iordanului. Există posibilitatea ca Banias, numită mai târziu Cezarea lui Filip, să fi fost centrul Baal-Gad din valea „Libanului" (Iosua 12:7). Se afla în teritoriul lui Dan, la graniţa de N a Israelului, iar locuitorii cetăţii deţineau controlul asupra rutelor comerciale care duceau în Siria şi au fost comparaţi cu un cuib de vipere (Geneza 49:17). Mergând înspre S pe valea superioară a Iordanului, ajungem la regiunea Huleh, o depresiune de 5 x 15 km unde scurgerile de lavă au blocat valea astfel încât Iordanul coboară 280 de metri pe parcursul a 15 km de defileuri. Pe platoul care domină câmpia Huleh se află Haţorul, marele oraş canaanit.

b. Districtul Tiberiadei

După defileurile de la Huleh, la vreo 213 m deasupra nivelului mării, Iordanul intră în Marea Galileii, un lac de forma unei harpe, lung de 21 km şi lat de 13 km. Fiind alimentat de numeroase izvoare termale, apele sale dulci sunt pline de peşti, iar adâncimea maximă de 50 m permite migraţii verticale ale peştilor, în funcţie de variaţia sezonieră a temperaturii. Prin urmare, probabil că atunci când Isus i-a sfătuit pe pescari „să arunce mrejile adânc" (Luca 5:4), era vară fierbinte, când temperatura normală din timpul iernii de 13 grade C°, este întâlnită la 37 m sub suprafaţa lacului. Metodele de prins *peşte menţionate în evanghelii continuă să fie aplicate şi în prezent: pescuitul cu undiţa cu un singur cârlig (Matei 17:27); plasele de pescuit circulare (Matei 4:18; Marcu 1:16); plasele aruncate din barcă şi trase (Matei 13:47 ş.urm.); plasele pentru adâncime (Matei 4:18 ş.urm.; Marcu 1:19 ş.urm.); şi pescuitul la adâncimi mari folosind o plasă trasă de două bărci (Luca 5:10).

Pe vremea Domnului exista o densitate mare de populaţie în jurul lacului şi El i-a condamnat pe locuitorii blazaţi ai cetăţilor Horazin, Betsaida şi Capernaum (Matei 11:20-24). „În toată Palestina nu există nici un loc unde amintirile să se fi adunat aşa de multe ca şi în Capernaum" (G. Dalman). Viaţa iudaică a vibrat în sinagogile sale (Matei 12:9; Marcu 1:21; 3:1; 5:22; Luca 4:31; 6:6; 8:41). Acolo a locuit Iair, liderul sinagogii (Marcu 5:22), sutaşul care a construit sinagoga (Luca 7:5) şi Levi, vameşul (Matei 9:9; Marcu 2:14; Luca 5:27). La E de Capernaum se afla Betsaida, de unde au venit Filp, Andrei şi Petru (Ioan 1:44), iar mai departe se afla ţinutul mai puţin populat al gadarenilor, unde păgânii creşteau porci (Luca 8:32). Lacul, câmpiile şi coastele pietroase, amestecate cu bolovani mari şi câmpuri de scaieţi, constituie cadrul pentru pilda semănătorului (Marcu 4:2-8), iar primăvara covoarele înflorite de narcise galbene, anemone şi irişi rostesc de asemenea predici.

Împrejurimile lacului sunt dominate de munţii înconjurători, în special cei din NV, care au avut un loc atât de important în viaţa de rugăciune a Domnului, loc în care le-a dat învăţături ucenicilor (Matei 5:1) şi unde li S-a arătat după înviere (Matei 28:16). Colţul de NE al lacului se crede că este locul hrănirii miraculoase a celor cinci mii (Luca 9:10-17).

c. Valea „Chor" sau valea Iordanului

Această vale are o lungime de 105 km, de la Lacul Tiberiadei până la Marea Moartă. Râul Yarmuk, care se varsă în Iordan la 8 km mai jos de lac, dublează debitul de apă şi valea se adânceşte treptat până la 50 m sub nivelul albiei. În sectorul acesta pot fi observate trei zone fizice: terasa superioară largă a albiei din Pliocen, Ghor-ul propriu-zis; terasa cuaternară inferioară şi câmpia inundabilă a râului, Zor-ul; între acestea se află coastele adânc brăzdate şi terenurile nefertile Qattara. Nu Iordanul propriu-zis, ci Qattara şi Zor, împreună, au constituit dificultatea trecerii acestui obstacol (Iosua 22:25). Jumătatea de N a Ghor-ului este o vale largă şi bine cultivată, dar calota din Iuda şi Galaad, care traversează albia, îngustează valea la S de Galaad. Dincolo de aceasta valea devine tot mai aridă, până la capătul Mării Moarte unde precipitaţiile anuale sunt puţin peste 50 mm. Terenurile nefertile Qattara, cu aspectul unor sculpturi groteşti în marna şi argila moale, crează un povârniş abrupt şi pustiu care duce la albia râului. Zor-ul, care îşi croieşte drum cu o pătură de vegetaţie verde, este în contrast puternic cu partea de mai jos şi de aceea este numit ga’on-ul („creştere luxuriantă") Iordanului (Ieremia 12:5; 49:19; 50:44; Zaharia 11:3; cf. Psalmul 47:4; 59:12; Proverbe 16:18). Locul de adăpost al animalelor sălbatice (Ieremia 49:19) este inundat parţial primăvara (Iosua 3:15). Ţinând cont de aceste aspecte, putem înţelege întrebarea: „Şi dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale (în jungla) Iordanului?" (Ieremia 12:5).

Între Yarmuk, la N, şi Iaboc, mai sunt alţi nouă alfuenţi permanenţi care vin dinspre malul stâng al Iordanului şi debitul lor de apă explică de ce toate aşezările importante au fost situate în partea de E a Ghor-ului - oraşe cum sunt Sucot, Ţafon, Ţartan, Jabesul Galaadului şi Pela. Datorită irigaţiilor din zonă, probabil că aceasta este regiunea pe care Lot a văzut-o „ca pe grădina Domnului" (Geneza 13:10). Pârâul Cherit ar putea să fi fost un afluent sezonier al Iabesului, mai spre N, unde Ilie - care era originar din Iabesul Galaadului - s-a ascuns de Ahab (1 Împăraţi 17:1-7). Între Sucot şi Ţartan (identificat de Glueck cu Tell es-Saidiyeh) Solomon a turnat arama în tipare de pământ, folosind lut şi combustibil local (1 Împăraţi 7:46; 2 Cronici 4:17). În această secţiune a văii există mai multe vaduri, deşi poduri peste râu nu au fost construite decât în vremea romanilor. Iordanul a fost traversat atât de Avraam cât şi de Isaac în apropiere de gura de vărsare a Iabocului (Geneza 32:10). Undeva în regiunea aceea a fost traversat şi de către madianiţii urmăriţi de Ghedeon (Judecători 7:24; 8:4-5). David l-a traversat de două ori în timpul rebeliunii lui Absalom (2 Samuel 17:22-24; 19:15-18). Dar între confluenţa cu Iabocul şi Marea Moartă traversarea este mai dificilă, datorită curenţilor mai repezi. Traversarea miraculoasă a israeliţilor se pare că a avut loc la Adam (în prezent Tell Dâmiyeh), la 26 km N de Ierihon (Iosua 3:1;17; 4:1-24; Psalmul 114:3, 5).

Între Iaboc şi Beth-nimrah, pe o distanţă de 26 de km (Isaia 15:6) nu există nici un afluent care să se verse în Iordan şi există prea puţine aşezări. Oraşe în oaze pot fi întâlnite în apropiere de izvoare, cum este cazul Ierihonului, la V de Iordan, iar către E a fost Sitim, în câmpiile Moabului (Numeri 20:1), unde au fost trimişi spioni (Iosua 2:1-7).

BIBLIOGRAFIE
D. Baly, The Geography of the Bible, 1974; G. Dalman, Sacred Sites and Ways, trad. de P. P. Levertoff, 1935; J. şi J. B. E. Garstang, The Story of Jericho, 1948; N. Glueck, The River Jordan, 1946; K. M. Kenyon, Jericho I, 1960; E. B. Smick, Archaeology of the Jordan Valley, 1973.

J.M.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: