Ieroboam



IEROBOAM (probabil că înseamnă „fie ca poporul să crească" sau „fie ca el să lupte pentru popor" (adică, împotriva asupririlor lui Roboam).

1. Primul rege al lui Israel (cca. 931-910 î.Cr.; 1 Împăraţi 11:26; 14:20; 2 Cronici 10:2; 13:20), Ieroboam, fiul lui Nebat, se pare că a fost un proprietar de pământ bogat (gibbor hayil, 1 Împăraţi 11:28), capabil să se înarmeze pe sine şi pe alţii pentru război, în ciuda faptului că mama lui era văduvă. Când *Solomon a construit Milo, el l-a pus pe Ieroboam, un efraimit, supraveghetor peste lucrătorii din triburile din N. Practicile opresive ale regelui l-au determinat pe Ieroboam să iniţieze o revoltă, care a avut ca rezultat exilarea lui în Egipt până la moartea lui Solomon. LXX conţine un fragment midraş de o credibilitate îndoielnică (bazat în parte pe experienţele lui Hadad, 1 Împăraţi 11:14-22) care încearcă să completeze descrierea biblică sumară a fugii lui Ieroboam. Prietenia lui cu *Şişac a fost de scurtă durată, deoarece invazia faraonului (cca. 925 î.Cr.) s-a dovedit costisitoare atât pentru Iuda cât şi pentru Israel (dovezile indică distrugerea cetăţilor Ghezer, Taanach, Meghido, Bet-Şean, şi altele). Refuzul pripit al lui Roboam de a iniţia o politică mai blândă decât aceea a tatălui său a dus la împlinirea profeţiei lui Ahiia (1 Împăraţi 12:29 ş.urm.): regatul a fost dezbinat. Numai Beniamin a rămas loial lui Iuda şi a devenit terenul de luptă pentru o serie de lupte de frontieră între cei doi regi (1 Împăraţi 14:30). Conflictul cu Iuda (1 Împăraţi 15:6-7; 2 Cronici 13:2-20), împreună cu presiunile repetate din partea Damascului şi a cetăţilor filistene l-au determinat pe Ieroboam să fortifice o serie de cetăţi cheie cum sunt Sihem, Penuel şi Tirţa, care au servit pe rând ca şi capitale ale sale (1 Împăraţi 12:25; 14:17).

Ieroboam a fost ţinta mâniei divine pentru că a construit la Dan şi Betel altare care au rivalizat cu Templul din Ierusalim şi la care slujeau preoţi ne-levitici. În cursul acestui proces a fost schimbată şi data Sărbătorii corturilor (1 Împăraţi 12:31-32). Viţeii infami probabil că nu au fost reprezentări ale divinităţii ci piedestalul pe care se presupunea că stă Iahve cel nevăzut (cf. W. F. Albright, From the Stone Age to Christianity, 1957, p. 299-301). Ei au ameninţat legământul credinţei prin încurajarea unei îmbinări a venerării lui Iahve cu cultul fertilităţii al lui Baal şi au atras mustrări din partea profeţilor (de ex. omul lui Dumnezeu, 1 Împăraţi 13:1 ş.urm.; Ahiia, 1 Împăraţi 14:14-16). Urcarea lui Ieroboam pe tron prin alegerea poporului şi nu pe baza dreptului ereditar a condamnat de la bun început regatul de N la instabilitate dinastică. Cultul său regal a stabilit un tipar pentru succesorii săi care sunt evaluaţi în general ca regi care au perpetuat păcatele lui (de ex. 1 Împăraţi 16:26).

BIBLIOGRAFIE
M. Aberbach, L. Smolar, în IDBS, 1976, p. 473-475; J. Bright, A History of Israel, 1972, p. 226-235; J. Gray, 1 and 2 Kings, 1970; EJ, 9, col. 1371-1374; M. Noth, The History of Israel , 1960, p. 225 ş.urm.; M. Haran, VT 17, 1967, p. 266 ş.urm., 325 ş.urm.

2. Ieroboam II (cca. 793-753 î.Cr.) a fost al 4-lea rege din dinastia lui Iehu şi unul dintre cei mai iluştri domnitori ai Israelului (2 Împăraţi 14:23-29). Fiind co-regent cu tatăl său timp de un deceniu, Ieroboam II a continuat politica lui Ioas de expansiune agresivă. Ajutat de campaniile lui Adad-Nirari (805-802 î.Cr.) care a zdrobit regatul aramaic şi de preocuparea Asiriei cu Armenia, el a putut restaura graniţele lui Israel la cele din vremea lui Solomon şi a împlinit în felul acesta profeţia lui Iona (2 Împăraţi 14:25).

Abilitatea administrativă a lui Ieroboam, combinată cu relativa lipsă de atacuri străine, a dus la o prosperitate economică fără egal. Excavaţiile făcute la *Samaria, care includ descoperirea unor ostraca samaritene, au demonstrat grandoarea cetăţii fortificate, cât şi luxul şi închinarea falsă care au chinuit sufletul neprihănit al lui Amos (de ex. Amos 6:1-7; 5:26; 8:14). Bogăţia şi sărăcia extremă (Amos 2:6-7), ritualul religios golit de conţinut (Amos 5:21-24; 7:10-17) şi siguranţa falsă (Amos 6:1-8) au fost câteva dintre caracteristicile domniei îndelungate a lui Ieroboam. Profeţia întunecată a lui Amos (7:9) a fost confirmată de lovitura de stat reuşită a lui Şalum împotriva lui Zaharia (al cărui nume arată că Ieroboam a păstrat oarecare respect pentru Iahve, 2 Împăraţi 15:8-12), care a pus capăt dinastiei lui Iehu. Vezi B. J. Bright, op. cit., p. 254-256; EJ, 9, col. 1374-1375; M. F. Unger, Israel and the Arameans of Damascus, 1957, p. 89-95.

D.A.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: