Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Iason


IASON.

1. Gazda lui Pavel la Tesalonic (Faptele Apostolilor 17:5-9). O gloată instigată de evrei a atacat casa lui şi, negăsindu-i pe Pavel şi Sila, l-au luat pe Iason şi câţiva convertiţi şi i-au acuzat înaintea politarhilor (magistraţii locali) că au adăpostit agitatori periculoşi. Cei arestaţi au fost eliberaţi după ce au depus o garanţie pentru purtare bună. Luca nu spune dacă a trebuit să promită că nu vor mai adăposti misionari (cf. T. W. Manson, BJRL 35, 1952-3, p. 432) sau doar că s-au angajat să menţină pacea. În orice caz, rezultatul a fost plecarea pripită a lui Pavel (Faptele Apostolilor 17:10) în împrejurări care au împiedicat întoarcerea lui curând (cf. 1 Tesaloniceni 2:18). Nu încape îndoială că Iason a fost evreu (cf. Faptele Apostolilor 17:2 şi 18:2-4) şi probabil creştin (cf. Faptele Apostolilor 17:7).

2. Un creştin din Corint care trimite salutări în Romani 16:21. Probabil că „rudenie" înseamnă aici „frate evreu" (cf. v. 7,11 şi Romani 9:3). Iason s-ar putea să fie identic cu 1.; dacă Sosipater este *Sopater din Faptele Apostolilor 20:4, s-ar putea ca Pavel să includă aici doi macedonieni.

Numele - identic cu numele conducătorului Argonauţilor - era răspândit şi se pare că evreii care vorbeau greceşte îl foloseau uneori în locul unor nume evreieşti care sunau asemănător, cum sunt Isus, sau Iosua (Deissmann, Bible Studies, p. 315n.).

A.F.W.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: