iarbă



IARBĂ (ebr. hasir, dese, yereq, ‘eseb; gr. chortos).

Geneza 1:11 scrie că pământul a produs vegetaţie (literal „iarbă") în „ziua a treia" a naraţiunii creaţiei. În ţara promisă iarba a constituit hrană pentru vite; iarba era dată în ţară de Dumnezeu, ca răspuns la ascultarea poporului (Deuteronom 11:15). Iarba a fost hrana lui Nebucadneţar în perioada sa de nebunie (Deuteronom 4:15, 25).

Păşunile verzi nu sunt permanente în Palestina, ci ţin numai pentru o vreme după ploi, iar în anotimpul uscat se usucă. Ca rezultat, iarba este un simbol potrivit pentru caracterul trecător al vieţii umane (de ex. Psalmul 103:15; Isaia 40:6-7), pentru stăpânirea de scurtă durată a bogatului (Iacov 1:10-11) şi este un simbol pentru slăbiciunea şi nimicirea duşmanilor (Isaia 37:27 = 2 Împăraţi 19:26), pentru cei răi care urmează să fie retezaţi curând (Psalmul 37:2) şi pentru cei care urăsc Sionul (Psalmul 129:6).

Mulţimea firelor de iarbă este comparată cu o mulţime de oameni (Iov 5:25; Isaia 44:4), cu un popor înfloritor (Psalmul 72:16), iar aspectul luxuriant al păşunilor verzi este comparat cu seninătatea vieţii spirituale (Psalmul 23:2). În iarba fragedă poate fi văzută o calitate a unui domnitor drept (2 Samuel 23:4) şi un domnitor binevoitor are un efect la fel de binevoitor şi produce beneficii similare asupra poporului său, cu ploaia care cade pe pajiştile cosite (Psalmul 72:6).

În contrast, un ţinut sterp şi fără iarbă poate indica mânia lui Dumnezeu (Deuteronom 29:23).

R.A.H.G.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: