iad

iad

  03:20    

---

IAD. În NT termenul „iad" traduce cuvântul gr. care este transliterat „gheena" (Matei 5:22, 29-30; 10:28; 18:9; 23:15, 33; Marcu 9:43, 45, 47; Luca 12:5; Iacov 3:6). Numele este derivat de la ebr. ge(ben)(bene) hinnom, valea (fiului/fiilor lui) Hinnom, o vale din apropiere de Ierusalim (Iosua 15:8; 18:16) unde copiii erau sacrificaţi în foc, în legătură cu ritualuri păgâne (2 Împăraţi 23:10; 2 Cronici 28:3; 33:6; Ieremia 7:31; 32:35). Derivarea numelui original este necunoscută, dar Hinnom este aproape cu certitudine numele unei persoane. În scrierile ebraice de mai târziu Gheena a ajuns să însemne locul de pedeapsă pentru păcătoşi (Înălţarea lui Moise 10:10; 2 Esdra 7:36). A fost descris ca un loc unde focul nu poate fi stins - ideea generală de foc, ca expresie a judecăţii divine, este întâlnită în VT (Deuteronom 32:22; Daniel 7:10). Literatura rabinică conţine diferite păreri cu privire la cei care vor suferi pedeapsa veşnică. Erau răspândite ideile că suferinţele unora se vor sfârşi prin anihilare sau că în unele cazuri focurile din Gheena erau curăţitoare (Roh Hashana 16b-17a; Baba Mezi’a 58b; Mişna Eduyoth 2. 10). Dar cei care susţineau aceste doctrine afirmau de asemenea realitatea pedepsei eterne pentru anumite categorii de păcătoşi. Atât aceste scrieri cât şi cărţile apocrife afirmă crezul într-o retribuţie eternă (cf. Iudit 16:17; Psalmii lui Solomon 3:13).

Învăţătura NT întăreşte acest crez mai vechi. Focul iadului nu poate fi stins (Marcu 9:43), este etern (Matei 18:8). iar pedeapsa aceasta este opusul vieţii veşnice (Matei 25:46). Nu există nici o idee care să sugereze că aceeia care intră în iad ies vreodată din el. Totuşi, NT lasă loc pentru credinţa că în timp ce iadul, ca manifestare a mâniei implacabile a lui Dumnezeu împotriva păcatului, este nesfârşit, existenţa celor care suferă s-ar putea să nu fie nesfârşită. Este dificil să reconciliem împlinirea finală a întregului univers în Cristos (Efeseni 1:10; Coloseni 1:20) şi existenţa permanentă a celor care îl resping pe Cristos. Unii teologi au susţinut că o pedeapsă eternă este eternă prin efectele sale; în orice caz, etern nu înseamnă neapărat „fără sfârşit", ci subînţelege „o perioadă lungă care depăşeşte orizontul mintal al scriitorului" (J. A. Beet). Pe de altă parte, Apocalipsa 20:10 indică un chin conştient şi nesfârşit pentru diavol şi agenţii lui; este adevărat că afirmaţia este făcută într-un pasaj încărcat de simboluri şi unii afirmă că un sfârşit similar îi aşteaptă pe oamenii care refuză să se pocăiască în final. În orice caz, nu ar trebui să permitem nici unui gând să ne distragă atenţia de la seriozitatea avertismentelor Domnului nostru cu privire la realitatea judecăţii făcute de Dumnezeu în lumea viitoare.

În Iacov 3:6 Gheena, la fel ca şi iazul fără fund din Apocalipsa 9:1 ş.urm.; 11:7, pare să fie sursa răului pe pământ.

Imaginile NT despre pedeapsa eternă nu sunt uniforme. În afară de foc, pedeapsa mai este descrisă ca întuneric (Matei 25:30; 2 Petru 2:17), moarte (Apocalipsa 2:11), nimicire şi excludere din prezenţa Domnului (2 Tesaloniceni 1:9; Matei 7:21-23) şi ca o datorie care trebuie plătită (Matei 5:25-26).

Numai în 2 Petru 2:4 întâlnim verbul tartaroo, tradus „aruncat în Adânc". Tartaros este cuvântul clasic pentru locul de pedeapsă eternă, dar aici este aplicat la sfera intermediară de pedeapsă pentru îngerii căzuţi.

BIBLIOGRAFIE

J. A. Beet, The Last Things, 1905; S. D. F. Salmond, The Christian Doctrine of Immortality, 1907; J. W. Wenham, The Goodness of God, 1974; H. Bietenhard, NIDNTT 2, p. 205-210; J. Jeremias, TDNT 1, p. 9 ş.urm., 146-149, 657 ş.urm.

D.K.I.