homosexualitate



HOMOSEXUALITATE. Biblia condamnă în mod clar homosexualitatea în 1 Corinteni 6:9.

Totuşi sfera aplicării acestei condamnări trebuie corect determinată. Ele au fost folosite adesea ca argumente în polemica iscată în jurul acestui subiect.

Exegeza întâmplărilor din Sodoma şi Ghibea (Geneza 19:1-25; Judecători 19:13-20:48) este un exemplu bun. Trebuie să respingem afirmaţia lui D. S. Bailey care a fost citată foarte frecvent şi anume că păcatul pedepsit de Dumnezeu în aceste împrejurări a fost încălcarea etichetei ospitalităţii, fără nici o implicaţie sexuală (ideea lui Bailey nu reuşeşte să explice în mod adecvat folosirea de două ori a cuvântului „a cunoaşte" (yada) şi motivul pentru care au fost oferite substituţionar fiicele lui Lot şi concubina levitului); totuşi, aceste relatări constituie o condamnare generală a tuturor actelor homosexuale. Forţa celorlalte referiri din VT, la homosexualitate este limitată de asemenea de contextul în care sunt făcute acestea. Din punct de vedere istoric, conduita homosexuală a fost legată de prostituţia cultică idolatră (1 Împăraţi 14:24; 15:12; 22:46).

Avertismentele severe ale legii levitice (Levitic 18:22; 20:13) sunt îndreptate în primul rând împotriva idolatriei; cuvântul „urâciune" (to’eba), de exemplu, care apare în ambele texte, este un termen religios folosit adesea referitor la obiceiuri idolatre. Dacă le analizăm strict contextul, aceste condamnări ale homosexualităţii în VT se aplică la activitatea homosexuală desfăşurată în legătură cu idolatria, fără sa includă în mod necesar o sferă mai largă.

În Romani 1 Pavel condamnă actele homosexuale, atât feminine cât şi masculine, incluzându-le în aceeaşi frază cu idolatria (v. 23-27), dar cadrul său teologic este mai larg decât cel din Leviticul. În loc să trateze homosexualitatea ca o expresie a închinării idolatre, el arată că ambele îşi au originea în „schimbarea" rea pe care a suferit-o omul căzut când s-a îndepărtat de intenţia Creatorului său (v. 25 ş.urm.). Privit din acest punct de vedere, orice act homosexual este nenatural (para physin, v. 26), nu pentru că merge împotriva orientării sexuale naturale a individului sau pentru că încalcă legea VT (contra McNeill), ci pentru că este contrară planului creaţiei lui Dumnezeu pentru exprimarea sexuală umană.

Pavel mai face două referiri la practica homosexuală în alte epistole. Ambele referiri sunt în liste de activităţi interzise şi au aceeaşi notă de condamnare. În 1 Corinteni 6:9 ş.urm. cei care practică homosexualitatea sunt incluşi între păcătoşii care nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (există însă o notă pozitivă în afirmaţia: „Aşa eraţi unii dintre voi"); în 1 Timotei 1:9 ş.urm. homosexualii apar într-o listă de oameni „nelegiuiţi şi neascultători". Acest ultim pasaj este foarte important deoarece întreaga listă reprezintă o actualizare a *Celor Zece Porunci. Pavel face o paralelă cu porunca a 7-a (despre adulter) când se referă la „curvari" (oameni imorali, pornoi) şi „sodomiţi" (arsenokoitai), cuvinte care includ toate relaţiile sexuale în afara căsătoriei, fie heterosexuale, fie homosexuale. Dacă Decalogul are valabilitate permanentă, semnificaţia acestei aplicaţii este întărită şi mai mult.

S-a sugerat că înţelesul termenului arsenikoites din 1 Corinteni 6:9 şi 1 Timotei 1:10 ar putea fi limitat la „bărbaţi prostituaţi" (cf. Vulg. masculi concubitores). Totuşi, lipsesc orice dovezi lingvistice pentru a confirma această interpretare, iar cuvântul este folosit rar în scrierile din perioada NT. Intenţia lui Pavel de a condamna orice activitate homosexuală este cât se poate de clară, în termenii teologici şi generali cei mai cuprinzători pe care i-a cunoscut. Cele trei texte disparate ale sale se potrivesc în mod impresionant ca o expresie a voii lui Dumnezeu aşa cum a înţeles-o el. În calitate de Creator, Legiuitor şi Rege, Domnul a condamnat cât se poate de clar orice comportare de acest fel.

BIBLIOGRAFIE
H. Thielicke, The Ethics of Sex, E. T. 1964; D. H. Field, The Homosexual Way; A Christian Option?, 1976; J. J. McNeill, The Church and the Homosexual, 1977.

D.H.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: