heviţi
HEVIŢI. Urmaşi ai lui
Canaan (Geneza 10:17; 1 Cronici 1:15); vechi locuitori din Siria şi Palestina,
care se disting prin denumirea lor de canaaniţi, iebusiţi, fereziţi, ghirgasiţi
şi amoriţi (Exod 3:8; 23:28; Deuteronom 7:1), asociaţi cu *archiţii despre care
se ştie că au locuit în Liban (Geneza 10:17). Această descriere este în armonie
cu localizarea lor în dealurile Libanului (Judecători 3:3) şi în lanţul de munţi
Hermon, până la valea care ducea la Hamat (Iosua 11:3), unde continuau să
locuiască pe vremea lui David, care îi menţionează după Sidon şi Tir (2 Samuel
24:7). O serie de heviţi au fost angajaţi la lucrările de construcţie ale lui
Solomon (1 Împăraţi 9:20; 2 Cronici 8:7). Alţii s-au stabilit în Sihem, al
cărui fondator se spune că a fost Hamor, hevitul, pe vremea lui Iacov (Geneza
34:2); s-au stabilit de asemenea în apropiere de Gabaon (Iosua 9:7; 11:19).
Mulţi îi identifică pe heviţi (ebr. Hiwwi; gr. Heuaios)
cu *horiţii (Horri[m]), presupunând că scribii arfi făcut o confuzie
între ebr. w şi r. În Geneza 36:20-30 Tibeon este numit horitul,
iar în v. 2 este numit hivit. În mod similar, textul LXX din Geneza 34:2 şi
Iosua 9:7 redă „horit" în loc de „hevit", iar unii citesc
„hitit" (hitti) în loc de „hevit" în Iosua 11:3; Judecători
3:3. Derivarea numelui de la hawwa, „sat de corturi", este incertă,
la fel ca şi identificarea heviţilor care nu sunt atestaţi în alte surse.
BIBLIOGRAFIE
H. A. Hoffner, TynB 20, 1969, p. 27-37.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu