hermeneutică



HERMENEUTICĂ. Termenul derivat de la gr. hermeneuo („a interpreta") este folosit pentru a indica (a) studiul şi enunţarea principiilor pe baza cărora trebuie interpretat un text în cazul de faţă, şi textul biblic, - sau (b) interpretarea textului într-o manieră în care mesajul să fie înţeles de cititor sau de ascultător. În zilele noastre acest scop este atins prin interpretarea existenţială a textului. De exemplu, în timp ce înţelegerea pildelor lui Isus este sprijinită mult la un anumit nivel de examinare a cadrului local şi contemporan (cum este cazul în J. Jeremias, The Parables of Jesus, 1954), relevanţa lor pentru cititorii de astăzi a fost scoasă în evidenţă printr-o interpretare existenţială (de ex. în G. V. Jones, The Art and Truth of the Parables, 1964, sau E. Linnemann, The Parables of Jesus, 1966). Ambele nivele de interpretare îşi au locul lor, dar hermeneutica existenţială este lipsită de orice ancoră dacă nu are la bază o exegeză istorică. Se consideră că misiunea hermeneuticii existenţiale pentru cititorii actuali ai pildelor (de ex.) este reconstituirea acelei interpretări pe care le-a dat o Isus când au povestit pildele pentru prima oară şi cu care ascultătorii Săi erau familiarizati.(*INTERPRETARE BIBLICĂ.)

BIBLIOGRAFIE
G.Ebeling, Word and Faith, 1963; J. M. Robinson şi J. B. Cobb, The New Hermeneutic, 1964; J. D. Smart, The Strange Silence of the Bible in the Church, 1970; H. G. Gadamer, Truth and Method, 1975; N. Perrin, Jesus and the Language of the Kingdom, 1976; I. H. Marshall (ed.), New Testament Interpretation, 1977.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: