Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

greutăţi şi măsuri


GREUTĂŢI ŞI MĂSURI.

1. ÎN VECHIUL TESTAMENT

Metrologia, o ştiinţă exactă, are nevoie de o aprobare legală pentru a impune autoritatea conferită unui anumit sistem. În Orientul Apropiat antic standardele erau diferite de la un district la altul şi de la o cetate la alta şi nu există nici o dovadă că Israelul ar fi folosit un sistem integrat. David (2 Samuel 14:26) şi Ezechiel (45:10) au decretat anumite standarde fundamentale de greutate şi de măsură. Tradiţia rabinică potrivit căreia măsurile standard erau păstrate în Templu nu a fost confirmată (cf. 1 Cronici 23:29). Totuşi, Legea prevedea ca evreii să folosească greutăţi şi măsuri drepte şi o cumpănă dreaptă (Levitic 19:35-36; Ezechiel 45:10). Profeţii i-au acuzat pe negustorii care, prin mărirea sau micşorarea greutăţilor lor (Deuteronom 25:13), prin folosirea unor greutăţi false (Mica 6:11) sau a unor cumpene false (Proverbe 11:1; 20:23), îi înşelau pe semenii lor. Importanţa acestui îndemn poate fi înţeleasă mai bine dacă ştim că în antichitate cumpenele aveau un interval de eroare de până la 6 la sută (PEQ 74, 1942, p. 86) şi dintre greutăţile evr. găsite până în prezent şi care aveau înscrise pe ele aceeaşi cantitate de greutate doar câteva s-au dovedit a fi exact identice. Datorită acestui fapt, greutăţile şi măsurile antice pot primi numai un echivalent aproximativ în unităţile de măsură moderne.

I. Greutăţi

Greutăţile antice erau pietre (ebr. ‘eben) cioplite în diferite forme, având de obicei o bază plată şi erau uşor de recunoscut (de ex. broaşte ţestoase, raţe, lei). Pe aceste greutăţi era înscrisă de obicei greutatea lor şi standardul folosit. Greutăţile erau purtate într-o traistă sau într-o pungă (Deuteronom 25:13; Mica 6:11; Proverbe 16:11) aşa încât cumpărătorul putea compara cu greutăţi „care mergeau la orice negustor" dintr-un anumit loc (Geneza 23:16).

a. Talantul (ebr. kikkar, „rotund"; acad. biltu, „povară"; gr. talanton, „greutate"). Aceasta era unitatea cea mai mare, numită probabil după forma caracteristică în care erau turnate lingourile mari de metal, cum este cazul capacului de plumb al efei (Zaharia 5:7). Era folosit pentru a cântări aur (2 Samuel 12:30 etc.), argint (1 Împăraţi 20:39), fier (1 Cronici 29:7) şi bronz (Exod 38:29). În venitul anual al lui Solomon se includeau 666 de talanţi de aur (1 Împăraţi 10:14).

Cei 30 de talanţi de aur plătiţi de Ezechia ca tribut (2 Împăraţi 18:14) corespund cu suma pe care pretinde Sanherib că a primit-o (Anale), dând de înţeles că în Iuda şi în Asiria era folosit în vremea aceea un talant similar. Acesta s-ar putea să fie talantul „uşor", de 30 kg, cum s-a găsit înscris pe greutăţile babiloniene în formă de raţă, care cântăieau 29,76-30,27 kg. O greutate găsită la Tell Beit Mirsim (4565 g) a fost considerată ca fiind acest talant de 30,43 kg, sau mai probabil, de 28,53 kg (adică, 8 mine de 570,6 g = 8 x 50 sicli de 11,41 g; vezi mai jos).

Alte greutăţi babiloniene arată că era folosit şi un talant „greu" sau dublu, a cărui greutate era între 58,68 şi 59,82 kg, adică, cca. 60 kg.

b. Mina (ebr. maneh; acad. manu) era o greutate folosită pentru a cântări aurul (1 Împăraţi 10:17), argintul (Ezra 2:69; Neemia 7:71-72) şi alte lucruri de valoare. Talantul era împărţit în 60 de mine de câte 50 de sicli, sau 50 de mine de câte 60 de sicli. Există oarecari dovezi că în Palestina era folosită în vremuri pre-exilice mina de 50 de sicli, cum este cazul la Ras Shamra. Când 603.550 de bărbaţi au plătit taxa de 1/2 sicli (vezi f, beka), s-au adunat 100 de talanţi şi 1.775 de sicli, adică, 3.000 de sicli într-un talant (ca la Ras Shamra); această împărţire poate fi interpretată la fel de bine prin ambele standarde. Totuşi, multiplii de 50 de sicli (de ex. 400 - Geneza 23:15; 500 - Exod 30:24; 5.000 - 1 Samuel 17:5; 16.750 - Numeri 31:52) par să fie o dovadă convingătoare pentru folosirea minei de 50 de sicli.

Reformele metrologice ale lui Ezechiel au inclus redefinirea minei ca 60 de sicli (45:12, TM, 20 + 25 + 15). Astfel, mina evr. nouă, formată din 20 (ghera) x 60 (sicli) păstra valoarea minei neschimbată în raport cu mina babiloniană, care conţinea 24 (giru) x 50 (siqlu) = 1.200 ghera.

c. Siclul (ebr. seqel; acad. siqlu; aram., ugar, tql) era greutatea de bază şi era comună tuturor sistemelor metrologice semite (saqal, „a cântări"). Valoarea siclului a variat considerabil în diferite vremuri şi în diferite zone:

(i) Siclul regal, stabilit după „greutatea regelui" (2 Samuel 14:26), era un standard cunoscut şi în Babilon. Probabil că a fost siclul „greu" de la Ras Shamra (kbd). Examinarea greutăţilor descoperite la Gabaon, Ghezer, Meghido şi Tell en-Nasbeh indică un siclu „greu" de 12,5-12,88 g, adică, aproximativ 13 g (0,457 uncii).

(ii) Siclul obişnuit era folosit adesea pentru a cântări obiecte de metal (1 Samuel 17:5; armura lui Goliat, 5.000 de sicli - 56,7 kg), alimente (2 Împăraţi 7:1; Ezechiel 4:10), cât şi aurul şi argintul, indicând în felul acesta folosirea lui ca mijloc de plată. Monede de un siclu de argint (sigloi) au apărut pentru prima dată în timpul domniei lui Darius I (*BANI).

Vreo cincizeci de greutăţi marcate un siclu sau multipli ai siclului arată o variaţie între 11,08 şi 12,25; media este 11,38 g. Această medie se potriveşte bine cu calculele bazate pe greutăţi marcate cu denominaţii mai mici (vezi mai jos), care confirmă o posibilă devalorizare a siclului în vremurile post-exilice la 11,7-11,4 g.

Inscripţiile de pe greutăţi folosesc simbolurile I : II : III : T : L : I L : II L : T : TL : - : = : = : X. Aceste simboluri au fost interpretate de Y. Yadin (Scripta Hierosolymitana 8, 1961, p. 1-62) ca însemnând 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 20, 30, regal (lmlk). Alţii încă (Scott, Aharoni) au identificat aceste simboluri ca fiind echivalentul siclului în termenii greutăţilor egiptene, 8 sicli = 1 deben = 10 qedets (1 deben = circa 91 g). Astfel, au fost gravate pe greutăţi numerale hieroglifice egiptene pentru a indica valoarea lor; I şi II erau pentru 1 şi 2 sicli; 4 şi 8 sicli purtau numerele 5 şi 10 (T şi A), iar apoi valorile în qedets.

(iii) Siclul templului sau „siclul sfântului locaş" (Exod 30:13; Levitic 5:15 etc.) era echivalent cu 1 bega sau 1/2 siclu (Exod 38:26) şi 20 ghera (Ezechiel 45:12), deşi mai târziu, după o reevaluare a fost egal cu 1/3 siclu (Neemia 10:32). Se crede că acest siclu este nsp (vezi d. mai jos); au fost descoperite asemenea greutăţi cântărind aprox. 10 g. (9,28-10,5 g) dar ele s-au devalorizat la circa 9,8 g.

d. nsp sau „parte" era 5/6 siclu. Treisprezece asemenea greutăţi descoperite dau o greutate de circa 10 g (vezi c., mai sus).

e. pim (ebr. pim sau payim) este menţionat numai în 1 Samuel 13:20 (textul: „ca să-şi ascută fierul plugului", ar trebui tradus „taxa era pim pentru fierul de plug..."). Această greutate era 2/3 dintr-o unitate (cf. acad. [sini]pu), probabil un siclu obişnuit, întrucât douăsprezece greutăţi marcate pim (de la Lachiş, Ierusalim, Ghezer, Tell en-Nasbeh etc.) cântăresc în medie 7,8 g.

f. beka (ebr. beqa’, „fracţiune, diviziune") a fost folosit pentru a cântări aur (Geneza 24:22) şi pentru a plăti taxa care era echivalentă cu „o jumătate de siclu, după siclul sfântului locaş" (Exod 38:26). Întrucât au fost descoperite şapte greutăţi marcate bq’, sau prescurtat b (la Lachiş, Ierusalim, Ghezer, Bet-Ţur), putem verifica greutatea siclului. Aceste bq’ aveau o greutate medie de 6,02 g.

g. hms, „1/5" a fost scris pe o greutate în formă de broască ţestoasă, descoperită la Samaria şi cântărind 2,499 g. Aceasta poate fi comparată cu o alta marcată „1/4 nsp, 1/4 sql’, indicând o subdiviziune a siclului lui Ezechiel.

h. ghera (ebr. gera; asir. giru). Aceasta era definită ca 1/20 dintr-un siclu (Exod 30:13; Ezechiel 45:12).

i. Alte greutăţi. Peres (aram. parsin) din Daniel 5:25, 28 a fost o subdiviziune a siclului folosit în Babilon (cf. bab. veche, paras) şi la fel ca parisu (Alalah) se poate să fi fost egal cu 1/2 siclu întrucât orice termen pentru o greutate (sau ”fracţiune" avea o valoare precisă. Astfel, la o citire superficială, scrierea de pe zid indica o greutate: „Mina, mina, siclu, jumătate de siclu". Qesita (chesita, Geneza 33:19; Iosua 24:32; Iov 42:11) pare să fi fost o unitate a cărei greutate nu este cunoscută până în prezent. O greutate de piatră din vremea lui Darius II este marcată 120 krs = 20 mina.

Tabelul următor indică raportul dintre aceste greutăţi şi echivalentul modern aproximativ, care ar trebui folosit cu rezerve întrucât în antichitate au fost folosite standarde diferite.


II. Unităţi de lungime

Unităţile de măsură a lungimii au fost bazate pe unităţi „naturale" care puteau fi folosite cu uşurinţă,

a. Trestia (qaneh), deşi indică adesea un instrument de măsură şi nu o unitate de măsură (*ARTE ŞI MEŞTEŞUGURI), avea o lungime de 6 coţi şi era suficient de precisă încât să fie recunoscută ca o unitate de lungime (Ezechiel 40:5; cf. „măsurătoare, trestie", Apocalipsa 21:15).

b. Cotul (ebr. ‘amma; acad. ammatu; lat. cubitus) era distanţa de la cot până la vârful degetelor. Acest cot „natural" („cotul unui om", Deuteronom 3:11) era folosit pentru a indica înălţimea unei persoane (4 coţi era înălţimea unui om; cf. 1 Samuel 17:4; 1 Cronici 11:23) sau a unui obiect (Estera 5:14; Zaharia 5:2). Era folosit pentru a indica adâncime (Geneza 7:20) sau distanţă (Ioan 21:8).

Pentru măsurători mai exacte era folosit un cot mai bine definit. Acest cot evreiesc standard măsura 44,45 cm, ceva mai scurt decât cotul egiptean obişnuit (44,7 cm). Acest număr general acceptat este confirmat de lungimea dată pentru tunelul Siloamului, lung de „1200 coţi", echivalent cu 533,1 m şi astfel un cot este 44,42 cm. Clădiri excavate la Meghido, Lachiş, Ghezer şi *Haţor au indicat planuri bazate pe multipli ai acestei măsuri. De asemenea, baia de aramă a lui Solomon avea o capacitate de 1.000 baţi (adică, 22.000 de litri; 1 Împăraţi 7:23-26; 2 Cronici 4:2, 5); în calculul capacităţii sferei lungimea calculată a unui cot este 44,48 cm (R. B. Y. Scott, JBL 77, 1958, p. 210-212).

Cotul lung sau „regal" era mai lung decât cotul obişnuit cu un lat de palmă („palmă") (Ezechiel 40:5), adică 51,81 cm. Acesta poate fi comparat cu cotul babilonian de 50,3 cm (egal cu lungimea a 30 de degete marcate pe o statuie a lui Gudea), care era cu „3 degete" mai scurt decât cotul egiptean de 52,45 cm (Herodot, Hist., 1.178).

c. Gomed („cot", în unele traduceri) apare numai în Judecători 3:16, unde măsoară o armă, probabil un pumnal şi nu o sabie, şi de aceea a fost considerat o subdiviziune (poate 2/3) a cotului, sau a fost considerat un cot scurt, format din 5 palme, cum se menţionează în Mişna.

d. Palma (zeret), sau lungimea unei palme întinse, de la degetul mare până la degetul mic (1 Samuel 17:4; Exod 28:16; Ezechiel 43:13), deşi „o jumătate de cot" ar putea fi o expresie indicând această măsură (Exod 25:10).

e. Latul de palmă (tepah; topah) sau „un lat de palmă", era lăţimea palmei la baza celor 4 degete (de aici derivă vulg. quattuor digitis), adică 7, 37 cm. Aceasta a fost măsura pentru grosimea ligheanului de aramă (1 Împăraţi 7:26 = 2 Cronici 4:5), marginea mesei din cortul întâlnirii (Exod 22:25; 37:12) şi a mesei din templul lui Ezechiel (40:5; 43:13). Lungimea vieţii unui om este doar câteva lăţimi de palmă (Psalmul 39:5).

f. Degetul (‘esba’) era 1/4 dintr-un lat de palmă (Ieremia 52:21) şi a fost cea mai mică subdiviziune a cotului folosită în Palestina, cât şi în Egipt şi Mesopotamia. În general se consideră că este 1,85 cm.

g. Distanţa, spre deosebire de măsurătorile obiectelor, era măsurată în vremurile pre-exilice prin echivalarea cu o medie cunoscută. Distanţa poate fi măsurată ca „o aruncătură de arc" (Geneza 21:16), lungimea unui teren arat (1 Samuel 14:14), „o cale de o zi" (Numeri 11:31; 1 Împăraţi 19:4) sau „o cale de trei zile" (Geneza 30:36; Exod 3:18; Iona 3:3). Nu s-a dovedit dacă această ultimă expresie trebuie considerată doar o indicaţie generală a „unei distanţe mari" (cf. „o cale de şapte zile", Geneza 31:23), deoarece babilonienii foloseau standarde exacte; de ex. beru, marş de „două ceasuri", 10,692 km (AfO 16, 1953, p. 20, n. 138).

Pasul (pesa’), în 1 Samuel 20:3, era folosit în sens metaforic şi nu ca o măsură exactă, cum era „piciorul" asirian (= 32,92 cm). De asemenea, expresia kibrat ha’ares, „o depărtare oarecare" (Geneza 35:16; 48:7; 2 Împăraţi 5:19) era numai o indicare vagă a distanţei.

Pe vremea Macabeilor au fost introduse unităţile de măsură elenistice. Astfel, Bet-Ţur era la vreo 5 schoinoi de Ierusalim (2 Macabei 11:5; „leghe"), adică, 30,5 km, după valoarea ptolomeică a unui schioinos de 6,1 km. Era folosit şi stadionul Alexandrin, lung de 184,9 m. De la Ierusalim la Scythopolis erau 600 de stades (2 Macabei 12:29), care corespunde cu distanţa cunoscută dintre aceste două cetăţi, 110 km.

III. Măsurători de suprafaţă

Suprafeţele nu erau exprimate ca atare, ci erau descrise prin darea dimensiunilor necesare. Astfel, se menţionează că pătratul era cu patru laturi de dimensiuni egale (merubba’at, 1 Împăraţi 7:31; Ezechiel 40:47; 45:2), se menţionează circumferinţa unui cerc (1 Împăraţi 7:23), iar diametrul este distanţa de la o margine la alta (2 Cronici 4:2).

Suprafaţa terenului era calculată empiric. Astfel, viile (Isaia 5:10) sau ogoarele (1 Samuel 14:14) puteau fi măsurate în semed („pogon", „acru"), adică, suprafaţa pe care o pereche de animale înjugate o puteau ara într-o zi (cf. arab. faddan). În Babilon aceasta era definită ca 6,480 de coţi pătraţi = 2/5 de acru (1.618 m2). Mai târziu s-a folosit lat. jugum, jugerum, de 28.800 de picioare romane pătrate = 5/8 de acru (2 529 m2). O altă metodă consta în estimarea suprafeţei după cantitatea de sămânţă necesară pentru a o însămânţa (Levitic 27:16; 1 Împăraţi 18:32). În perioada elenistică raportul era de 3 3/5 seahs la un jugerum de pământ, adică, 0,173 acri (700 m2) pentru un seah, sau 5,19 acri (2,1 hectare) pentru un omer de 30 de seah (JBL 64, 1945, p. 372); până în secolul al 2-lea d.Cr. această suprafaţă pare să fi crescut la 0, 193 acri şi respectiv 5,79.

Măsurarea exactă a păşunilor din jurul cetăţilor levitice (Numeri 35:4-5) prezintă dificultăţi. Se poate să fi fost suprafaţa unui pătrat cu latura de 2.000 de coţi (v. 5), iar centrul laturilor acestuia era socotit la 1.000 de coţi de la zidurile cetăţii (v. 4).

IV. Măsuri de capacitate pentru materiale solide

Termenii folosiţi derivă de la vasele care conţineau o anumită cantitate şi care au servit ca măsuri.

a. Homerul (ebr. homer; acad. imer), „povara dusă de un măgar", era o unitate folosită pe larg în Asia, la S de Anatolia şi la V de Eufrat, în mileniul al 2-lea şi mai târziu, pentru a măsura cereale. Homerul este mai vechi decât corul (RA 67, 1973, p. 78); vezi Levitic 27:16; Ezechiel 45:13. Adunarea a zece homeri de prepeliţe (Numeri 11:32) a fost un semn de îmbuibare, iar strângerea unei efe de grâu dintr-un homer de sămânţă a fost o imagine a eşecului (Isaia 5:10), întrucât erau 10 efe într-un homer, care era echivalent cu 220 de litri.

b. Cor (ebr. kor; sum. gur; acad. kurru) era o unitate de măsură egală cu un homer (Ezechiel 45:14) şi era folosită pentru făină fină (solet), pentru făină obişnuită (qemah, 1 Împăraţi 4:22), pentru grâu şi orz (2 Cronici 2:10; 27-5). Apare şi ca unitate de măsură pentru ulei (Ezechiel 45:14), deşi în 2 Cronici 2:10 şi în textul gr. citim bat (vezi pasajul paralel din 1 Împăraţi 5:11).

c. Jumătatea de homer (ebr. letek), apare numai în Osea 3:2 ca o măsură pentru orz. Întrucât este menţionată după homer, Aq. Sym. şi Vulg. o interpretează ca 1/2 cor sau 1/2 homer, dar nu există nici o dovadă care să confirme aceasta. Letek-ul ar putea să fie o unitate de măsură feniciană.

d. Efa (ebr. ‘epa; egip. ’lpt) este numele unui vas suficient de mare ca să încapă în el un om (Zaharia 5:6-10) şi de aceea este o măsură exactă (Levitic 19:36). A fost folosită pentru cereale, cu diviziuni de 1/6 (Ezechiel 45:13; 46:14) sau 1/10 (Levitic 5:11); a fost folosită pe larg încă din vechime (Judecători 6:19). Nu era permis ca efa să fie micşorată (Amos 8:5) şi ea trebuia să fie întotdeauna egală cu măsura (dreaptă) (Deuteronom 25:14; Proverbe 20:10). Efa era egală cu un bat, care era o măsură pentru lichide, amândouă fiind 1/10 dintr-un homer (Ezechiel 45:11).

e. Seah (ebr. sea; acad. sutu) a fost de asemenea o unitate de măsură pentru făină şi pentru cereale (Geneza 18:6; 1 Împăraţi 18:32).

f. Omerul (ebr. ’omer; cf. arab. ‘umar, „un vas mic") apare numai în naraţiunea despre adunarea manei (Exod 16) şi este folosit atât pentru măsura propriu-zisă (v. 18, 32-33) cât şi pentru cantitatea măsurată (v. 16,22). Omerul era egal cu 1/10 dintr-o efă (v. 36).

g. Zecimea (ebr. ‘issaron) era o măsură folosită pentru făină (Exod 29:40; Numeri 15:4), egală cu 1/10 dintr-o efă (Numeri 28:5) şi de aceea era egală cu un omer.

h. Cab (ebr. qab), o măsură de volum care apare numai în 1 Împăraţi 6:25, când în timpul asediului Samariei preţurile au urcat foarte mult şi 1/4 de cab de găinaţ de porumbel se vindea cu 5 sicli de argint. Un cab = 4 log = 1/5 seah = 1/6 hin = aproape un litru.

i. „Măsura" (ebr. salis) din Psalmul 80:5; Isaia 40:12 este literal („k”), dar nu este exprimată nici o unitate, aşa încât nu se cunoaşte volumul exact.

Trebuie remarcat că aceste măsuri pentru solide combină sistemul babilonian sexagesimal (1 kur = 30 sutu = 180 qa) cu sistemul zecimal (folosit de asemenea de către asirieni). Vezi tabelul anterior.

V. Măsuri de capacitate pentru lichide

a. Batul (ebr. bat; gr. batos, numai în Luca 16:6) era echivalentul lichid al efei (Ezechiel 45:11,14). Era folosită pentru a măsura apă (1 Împăraţi 7:26), vin (Isaia 5:10) şi ulei (2 Cronici 2:10; vezi şi 1 Împăraţi 5:11). Era o măsură exactă şi un standard (Ezechiel 45:10, aproximativ 22 litri).

b. Hinul (ebr. hin; egipt. hnw, „oală") era numele unui vas folosit pentru a măsura (Levitic 19:36) şi era folosit pentru a exprima o cantitate de apă (Ezechiel 4:11), ulei (Exod 29:40) sau vin (Levitic 23:13). Potrivit lui Josephus (Ant. 3. 197; 4, 234), hinul era egal cu 1/6 dintr-un bat.

c. Logul (ebr. log) este folosit numai în Levitic 14:10, ca o măsură pentru uleiul folosit în ceremonia de purificare a leprosului. Potrivit Talmudului era egal cu 1/12 dintr-un hin.

Valoarea acestor măsuri pentru lichide depinde de aceea a batului. Aceasta este incertă, întrucât singurele vase marcate bt (Tell beit Mirsim) şi bt lmlk (Lachiş) sunt fragmentare şi nu pot fi reconstituite cu certitudine; astfel, valoarea batului a fost calculată între 20,92 şi 46,6 litri. Pe baza presupunerii că batul era jumătate din batul „regal" şi că aceste inscripţii indică întreaga capacitate a vaselor, valoarea adoptată ca bază de calcul este 22 litri în perioada biblică (Albright) şi 21,5 litri în perioada elenistică, întrucât este sprijinită de calcularea capacităţii Mării de aramă a lui Solomon, care avea o capacitate de 1.000 baţi = 22.000 litri. Pentru geutăţile folosite în Talmud, vezi EJ, 16, 1971, p. 388-392.

BIBLIOGRAFIE
A. E. Berriman, Historical Metrology, 1953; A. H. Gardiner, Egyptian Grammar, 1957, p. 197-200 (pentru metrologie egip.); R. de Vaux, Ancient Israel, 1961, p. 195-209; R. B. Y. Scott, „Weights and Measures of the Bible", BA 22, 1951, p. 22- 40; PEQ 97, 1965, p. 128-139; Y. Aharoni, BASOR 184, 1966, p. 13-19.

D.J.W.


2. ÎN NOUL TESTAMENT

I. Greutăţi

În NT sunt menţionate numai două greutăţi. Litrul din Ioan 12:3; 19:39 (cf. lat. libra, „livră") era o măsură romană de greutate echivalentă cu 327,45 g. În Apocalipsa 16:21 adjectivul talantiaios, „care cântăreau aproape un talant", este folosit pentru a descrie grindina: Arndt susţine că acest talant era egal cu 125 de livre şi astfel ar fi 41 kg, dar HDB calculează că a cântărit numai 20,5 kg.

II. Unităţi de măsură a lungimii

a. Cotul. La fel ca în vremurile VT măsurătorile erau raportate la părţi ale trupului şi unitatea de bază a continuat să fie pechys („antebraţul") sau cotul. În Imperiul roman existau două măsurători pentru cot: cotul roman, format din 6 laturi de palmă de câte 74 mm = 44,4 cm, şi corul Philetarian de 52,5 cm. Julian din Aşcalon spune că acest ultim sistem de măsură era folosit în mod obişnuit în Palestina şi în Egipt (Jeremias, p. lin.) şi probabil că aceasta este lungimea indicată în Ioan 21:8; Apocalipsa 21:17. Termenul este folosit de asemenea în Matei 6:27 şi Luca 12:25.

b. Orgyia („Stânjen", Faptele Apostolilor 27:28) era lungimea braţelor întinse, adică aproximativ 1,8 m. Aceasta era o unitate de măsură greacă, derivată de la verbul orego, „eu întind". Herodot (2. 149) spune că era egală cu 6 picioare gr. sau cu 4 coţi gr.

c. Stadion („Stadiu", Luca 24:13; Ioan 6:19; 11:18; Apocalipsa 14:20; 21:16) era 100 de orgyiai şi era egal cu 185 m. Întrucât pista de alergări de la Olympia se crede că era lungă de exact 1 stadiu, cuvântul a ajuns să fie folosit pentru arenă de sport, ca în 1 Corinteni 9:24 - de aici derivă cuvântul modern „stadion".

d. Milion („milă", Matei 5:41) era o transliterare greacă a unei unităţi de măsură romane, miile passuum, „o mie de paşi". O milă era 1.478,5 m sau 8 stadii şi era calculată socotind 5 picioare romane (de câte 29,57 cm) într-un pas (1,48 m).

e. Călătoria de o zi de Sabat, menţionată în Faptele Apostolilor 1:12, nu era o unitate de măsură propriu-zisă ci un produs al exegezei rabinice a texelor din Exod 16:29 şi Numeri 35:5 (cf. Lumby în CGT, ad loc.). Era fixată la 2.000 de coţi (Talmud, ’Erubin 51a) şi era numită tehum ha-sabbat - limita de Sabat.

III. Măsuri de suprafaţă

În NT nu este menţionată nici o asemenea măsurătoare, dar unitatea de bază în Imperiul Roman era jugerum sau acrul, calculat ca şi suprafaţa de teren care poate fi arată într-o zi de o pereche de boi înjugaţi. Era estimată ca un actus, sau brazdă (36,6 m), pe doi actus (73,2 m); astfel, jugerum era echivalent cu 2 actus pătraţi, sau 0,27 hectare, adică vreo 2/3 de acru.

IV. Unităţi de măsură de capacitate pentru solide

a. Choinix („Măsură" în această unitate, Apocalipsa 6:6); este estimată între 11/2 şi 2 jumătăţi de litru, dar cele mai precise calcule indică doar ceva mai mult de un litru. Era o unitate de măsură greacă şi Herodot (7. 187) spune că reprezenta raţia zilnică de cereale care se dădea unui soldat din armata invadatoare a lui Xerxes.

b. Saton (Aram. sa’ta; ebr. se’a) era se’a din vremea VT: Josephus (Ant. 9:85) spune că era echivalentă cu 11/2 modii (vezi mai jos). Este măsura menţionată în Matei 13:33; Luca 13:21, unde aluatul este adăugat la 3 sata  (Cornilescu trad. „măsuri") de făină de grâu: 1 sata era circa 12,3 litri.

c. Koros din Luca 16:7 („o măsură de grâu") era termenul ebr. kor. Josephus (Ant. 15. 314) spune că este echivalent cu 10 medimnoi greceşti şi întrucât medimnos conţinea 48 choinikes, un koros era 525 litri. Întrucât Ezechiel 45:11 spune că baton este a zecea parte din koros, se crede în general că Josephus a greşit aici folosind medimnos în loc de metretes şi că un koros conţinea 10 metretai, adică circa 395 litri. Era folosit atât pentru substanţe solide cât şi pentru lichide.

d. Modios („baniţă") din Matei 5:15; Marcu 4:21; Luca 11:33, derivă de la lat. modius şi toate cele trei texte folosesc cuvântul pentru a indica vasul cu care se măsura această cantitate. Era o măsură pentru grâne şi conţinea 16 sextarii: 6 modii erau egale cu unitatea de măsură gr. medimnos (Cornelius Nepos, Attica 2). Astfel, un modius conţinea 8 choinikes şi era circa 8,75 litri.

V. Măsuri de capacitate pentru lichide

a. Xestes din Marcu 7:4 („ulcior") se referă la un vas folosit pentru a măsura acest volum şi majoritatea cercetătorilor consideră că este a alterare a termenului latin sextarius (vezi însă Moulton şi Howard, Grammar of the New Testament Greek, 2, 1929, p. 155). Aceasta era o unitate de măsură pentru lichide şi solide, egală cu 1/16 dintr-un modius, circa 0,5 litri.

b. Batos („măsură" de ulei în Luca 16:6) este o formă gr. a termenului ebr. bat (vezi mai sus). Potrivit lui Josephus (Ant. 8. 57), conţinea 72 sextarii sau 4 1/2 modii - circa 39,5 litri.

c. Metretes, menţionat în Ioan 2:6 („vadră"), era o unitate de măsură grecească pentru lichide şi era aproximativ echivalentă cu batul, aşa încât conţinea circa 39,5 litri. Astfel, vasele de piatră folosite la nunta din Cana aveau fiecare o capacitate de 80 până la 120 de litri.

BIBLIOGRAFIE
R. G. Bratcher, „Weights, Money, Measures and Time", BTh 10. 4, 1959; J. Jeremias, Jerusalem in the Time of Jesus, 1969.

D.H.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: