Grecia



GRECIA. Originea grecilor este o enigmă faimoasă. Limba lor este indo-europeană şi cele mai vechi teritorii în care s-a vorbit această limbă sunt statele miceniene din Peloponez (aşa cum s-a stabilit prin descifrarea scrierii liniare B), în mileniul al 2-lea î.Cr. În perioada în care îşi fac apariţia în istorie, în primul mileniu, ei puteau fi întâlniţi de ambele părţi ale Mării Egee.

Prima înflorire a celor două instituţii care au devenit caracteristice pentru elenism, filozofia speculativă şi sistemul de guvernare republican, se pare că a avut loc pe coasta Ioniană a Asiei Mici. Ionia corespunde probabil cu Iavan din VT (Isaia 66:19). Zona ocupată de greci nu a fost niciodată statică. Republici greceşti au fost înfiinţate în zona Mării Negre, în Sicilia şi S Italiei, iar în V au ajuns până în Marsilia şi Spania. După Alexandru cel Mare au existat state greceşti în E, până în India. Sub conducerea Seleucizilor şi în special sub stăpânirea romană, naţiunile vechi şi bogate din Asia Mică şi din Levant au fost împărţite în mod sistematic în multe sute de republici greceşti, lâsând numai regiunile cele mai înapoiate sub conducerea regilor băştinaşi sau a preoţilor. Această fragmentare politică a fost întotdeauna caracteristică grecilor, la fel ca şi subordonarea faţă de puterile străine. Grecia nu a fost niciodată o unitate politică. „Regele Greciei" (yawan, Daniel 8:21) trebuie să fie unul dintre domnitorii *macedonieni, Alexandru sau un Seleucid, care a deţinut controlul asupra multor state greceşti, dar nu asupra tuturor. „Grecia" (Hellas) din Faptele Apostolilor 20:2 trebuie să se refere la provincia romană *Ahaia care, deşi includea o mare parte a vechilor state greceşti, era acum aproape o zonă stagnantă în ceea ce priveşte helenismul.

Pe de altă parte, influenţa crescândă a instituţiilor greceşti a adus o unificare la un nivel diferit. Întregul bazin răsăritean al Mediteranei, şi o suprafaţă care se întindea cu mult dincolo de acesta, au fost ridicate la nivelul comun de civilizaţie pe care l-a oferit helenismul. Atât bogăţia statelor cât şi gradul de standardizare sunt atestate de ruinele splendide care s-au păstrat în regiunile acestea până în zilele noastre. Idealul unei vieţi libere şi culte, într-o comunitate autonomă mică, a fost cândva lucrul cu care se puteau lăuda câteva state egeene, dar acum era acceptat în mod aproape universal. *Atena a continuat să fie un centru de cultură, dar Pergamul, Antiohia şi Alexandria, şi multe alte cetăţi din lumea nouă, au rivalizat cu ea şi au eclipsat-o.

Statul oferea nu numai educaţie ci şi spectacole strălucite şi o gamă de servicii sanitare şi sociale mai largă decât multe comunităţi moderne. Apartenenţa la o asemenea republică şi folosirea limbii greceşti erau un semn de civilizaţie (Faptele Apostolilor 21:37-39). Un asemenea om putea fi numit „grec", indiferent de rasa lui (Marcu 7:26); toţi ceilalţi erau „barbari" (Romani 1:14). Termenul „elenişti" (greci) din Faptele Apostolilor 6:1; 9:29 arată probabil că această distincţie se aplica şi în sânul comunităţii etnice evreieşti. Termenul „grec" (hellen, Faptele Apostolilor 11:20; 19:17; Romani 1:16 etc.) este folosit însă în mod obişnuit în NT pentru ne-evrei şi practic era echivalent cu „Neamuri". *Grecii erau adesea prezenţi în sinagogi, ca observatori (Ioan 12:20; Faptele Apostolilor 14:1; 17:4; 18:4), dar exclusivismul naţional al Israelului era păstrat cu gelozie. Scoaterea Evangheliei din acest tipar a marcat naşterea religiei creştine în forma ei universală. Traducerea din ebraică în greacă a pus Evanghelia la dispoziţia tuturor oamenilor civilizări şi a produs de asemenea NT.

BIBLIOGRAFIE
A. H. M. Jones, The Greek City front Alexander to Justinian, 1940; M. I. Finley, The Ancient Greeks, 1963; A. Andrewes, The Greeks, 1967; M. Hengel, Judaism and Hellenism, 1974.

E.A.J.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: