grădina Eden



GRĂDINA EDEN. Locul pe care la făcut Dumnezeu pentru Adam să locuiască acolo şi locul de unde Adam şi Eva au fost izgoniţi după Cădere.

I. Numele

TM afirmă că Dumnezeu a sădit o grădină în Eden (gan-be’eden; Geneza 2:8) şi aceasta arată că grădina nu se întindea peste tot în Eden, ci trebuie să fi fost o regiune limitată din Eden. LXX şi Vulg. şi comentatorii de mai târziu au observat de asemenea că pentru cineva care vorbea evreieşte numele ‘eden sugerează o rădăcina homofonă care înseamnă „delectare"; dar în prezent mulţi cercetători susţin că Eden nu este un nume propriu, ci un substantiv comun derivat de la cuvântul sumerian edin, „câmpie, stepă", împrumutat fie direct din sumeriană fie prin acadiană (edinu), iar grădina a fost situată într-o câmpie sau într-o regiune plată. Datorită aşezării sale în Eden, grădina a ajuns să fie „numită „grădina Eden" (gan-’eden; Geneza 2:15; 3:23-24; Ezechiel 36:35; Ioel 2:3), dar a fost numită şi „grădina lui Dumnezeu" (gan-’elohim, Ezechiel 28:13; 31:9) şi „grădina Domnului" gan-YHWH, Isaia 51:3). În Geneza 2:8 ş.urm. cuvântul gan, „grădină" şi în Isaia 51:3 cuvântul ’eden, sunt traduse paradeisos de LXX, acesta fiind un cuvânt împrumutat din limba persană veche (avestană) pairidaeza, „loc îngrădit", care a ajuns să însemne „parc, loc plăcut”; de la acest sens a derivat termenul *„paradis", care desemnează grădina Eden.

II. Râurile

Un râu ieşea din Eden, sau din câmpie, şi uda grădina, iar apoi se împărţea şi forma patru braţe (ra’sim, Geneza 2:10). Cuvântul ro’s, „cap, capăt, început" este interpretat în diferite moduri de cercetători în sensul de început al unui braţ, ca într-o deltă, mergând în josul apei, sau începutul sau joncţiunea unui afluent, mergând în susul apei. Ambele interpretări sunt posibile, deşi a doua este mai probabilă. Numele celor patru afluenţi sau guri, care erau desigur în afara grădinii, sunt date ca fiind pison (Geneza 2:11), ghihon (2:13), hiddeqel (2:14) şi perat (Geneza 2:14). Ultimele două sunt identificate fără ezitare cu *Tigru şi, respectiv, *Eufrat, dar identificarea pentru Pison şi Ghihon este controversată, fiind identificate de la Nil până la Indus cu afluenţii Tigrului în Mesopotamia. Nu există date suficiente pentru a face posibilă identificarea certă a acestor două râuri.

Geneza 2:6 spune că „un abur (‘ed) se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului". Este posibil ca ’ed să corespundă termenului acadian edu, care este un cuvânt împrumutat din sumeriană, id însemnând „râu", şi ar indica astfel un râu care se revărsa şi uda pământul, asigurând irigaţie naturală. Pare logic să interpretăm că acesta se referă la interiorul grădinii.

III. Conţinutul grădinii

Dacă pornim de la ideea că afirmaţia din Geneza 2:5-6 relatează ceea ce s-a întâmplat ulterior în grădină, putem afirma că a existat un teren arabil (sadeh, „câmp") care să fie cultivat de Adam. În acest teren trebuia să crească plante (siah) şi ierburi (‘eseb); probabil că acestea pot fi interpretate ca arbuşti şi, respectiv, cereale. Existau de asemenea pomi de tot felul, pomi ornamentali şi pomi roditori (Geneza 2:9), şi în special în mijlocul grădinii se afla pomul vieţii, iar dacă ar fi mâncat din el omul ar fi trăit veşnic (Geneza 3:22) şi pomul cunoştinţei binelui şi răului, din care s-a interzis omului să mănânee (Geneza 2:17; 3:3). În acest context au fost emise multe păreri cu privire la înţelesul expresiei „cunoştinţa binelui şi răului". Una dintre cele mai răspândite păreri este ca ar fi vorba despre cunoaşterea a ce este corect (bine) şi greşit (rău), dar este greu să presupunem că Adam nu poseda deja această capacitate şi că, dacă nu o poseda, i s-ar fi interzis să o dobândeasă. Alţii au asociat-o cu cunoaşterea lumească, cunoaştere pe care omul o dobândeşte odată cu maturizarea şi care poate fi folosită pentru bine sau pentru rău. O altă teorie consideră că expresia „bine şi rău" este o figură de stil care reprezintă totalitatea, că ar însemna „totul", iar în contextul acesta ar reprezenta cunoaşterea universală. Un argument împotriva acestei idei este faptul că Adam, după ce a mâncat din pom, nu a dobândit cunoaştere universală. O altă teorie susţine că acesta a fost un pom obişnuit, care a fost ales de Dumnezeu pentru a-l supune pe om unui test etic ca „să dobândească o cunoaştere din experienţă a binelui şi răului, după cum avea să persiste în ascultare sau avea să cadă în neascultare" (NBC p. 78 ş.urm.). (*CĂDERE, *ISPITĂ). În grădină erau şi animale, *vite (behema, *FIARE) şi animale de dmp (Geneza 2:19-20), prin care probabil se înţelege animale care pot fi domesticite. Au existat de asemenea şi păsări.

IV. Teritoriile învecinate

Trei teritorii sunt menţionate în legătură cu râurile. Se spune că râul Tigru curge „la răsărit de Asiria" (qidmat ‘assur, literal, „în faţa lui ‘assur; Geneza 2:14), o expresie care ar putea însemna şi „între ‘assur şi cel care priveşte". Numele ‘assur ar putea să se refere, fie la statul Asiria, care a fost la începutul mileniului al 2-lea î.Cr., fie la cetatea Assur, localitatea modernă Qalat Sharqat, pe malul de V al Tigrului, cea mai veche capitală a Asiriei, care a înflorit - după cum arată excavaţiile - în prima parte a mileniului al 3-lea. Întrucât chiar şi atunci când Asiria avea cea mai mică întindere, se întindea pe ambele maluri ale Tigrului, este probabil că textul se referă la cetatea Assur şi expresia afirmă corect că Tigrul curge la E de Assur. În al doilea rând se descrie că râul Ghihon înconjoară (sabab) „toată ţara Cuş" kus, Geneza 2:13). În Biblie *Cuş desemnează de obicei Etiopia şi acest sens a fost aplicat şi la acest pasaj; dar la E de Tigru exista o regiune din care au venit kasiţii în mileniul al 2-lea; regiunea a purtat acest nume şi se poate ca acesta să fie înţelesul pasajului. În al treilea rând se spune că Pison ocoleşte toată ţara *Havila (Geneza 2:11). Sunt menţionate mai multe produse din acest loc: aur, *bedelion şi piatră soham (Geneza 2:11-12), tradusă piatră de onix, deşi înţelesul termenului este incert. Întrucât se crede că bedelionul este o răşină aromată, un produs caracteristic pentru Arabia, iar celelalte două locuri în care este folosit în Biblie numele Havila se referă la părţi ale Arabiei, se crede că în contextul acesta se referă la o anumită parte a peninsulei Arabia.

V. Localizarea grădinii Eden

Există numeroase teorii cu privire la localizarea grădinii Eden. Cea mai răspândită dintre ele, susţinută de Calvin, iar în vremurile mai recente de F. Delitzsch şi alţii, este teoria potrivit căreia grădina s-a aflat undeva în S Mesopotamiei, Pison şi Ghihon fiind canale de legătură între Tigru şi Eufrat sau afluenţi ai acestora, iar în una dintre teorii se consideră că Pison reprezintă apele care se întind de la Golful Persic la Marea Roşie, scăldând peninsula Arabiei. Aceste teorii presupun că cele patru „braţe" din Geneza 2:10 sunt afluenţi care se unesc într-un râu mai important care apoi se varsă în Golful Persic. Un alt grup de teorii consideră că „braţe" înseamnă râuri care se împart dintr-un izvor comun şi aceste teorii caută să localizeze grădina în regiunea Armeniei, de unde izvorăsc atât Tigru, cât şi Eufratul. Pison şi Ghihon sunt identificate cu diferite râuri mai mici din Armenia şi Trans-Caucazia, iar în unele teorii, presupunând că autorul nu cunoştea topografia corectă, au presupus că celelalte râuri sunt Indusul sau chiar Gangele.

Expresia, „Eden, spre răsărit" (Geneza 2:8), literal „Eden în faţă", ar putea însemna fie că grădina era în partea de E a Edenului, fie că Edenul era la E din punctul de vedere al povestitorului, iar unii comentatori au considerat că înseamnă „în Eden în vremurile vechi", dar în orice caz, în absenţa certitudinii cu privire la înţelesul celorlalte indicaţii de localizare, această informaţie nu o poate concretiza mai mult.

Dacă ţinem cont de posibilitatea ca *Potopul să fi fost universal, este foarte probabil ca acele caracteristici geografice care ar fi putut ajuta la identificarea locului Edenului, să fi fost modificate şi astfel localizarea Edenului rămâne necunoscută.

VI. Dilmun

Printre textele literare sumeriene descoperite la începutul acestui secol la Nippur, în S Babilonului, a fost descoperit un text care descrie un loc numit Dilmun, un loc plăcut, în care nu erau cunoscute nici boala nici moartea. La început nu avea apă curgătoare, dar Enki, zeul apelor, a poruncit zeului soarelui să remedieze aceasta şi după ce remedierea a avut loc s-au petrecut diferite evenimente în cursul cărora este menţionată zeiţa Ninti (*EVA). Mai târziu babilonienii au adoptat numele şi ideea de Dilmun şi l-au numit „ţara celor vii", locaşul unde trăiau nemuritorii lor. Pot fi observate anumite similarităţi între această idee sumeriană de paradis pământesc şi Edenul biblic, iar unii cercetători au tras de aici concluzia că relatarea Genezei se bazează pe cea sumeriană. Dar se poate la fel de bine ca ambele relatări să se refere la un loc real, iar versiunea sumeriană să fi acumulat în cursul transmiterii o serie de adăugiri mitologice.

BIBLIOGRAFIE
S. R. Driver, The Book of Genesis, 1911, p. 57-60; J. Skinner, Genesis, ICC, 1930, p. 62-66; W. F. Albright, „The Location of the Garden of Eden", AJSL 39, 1922, p. 15-31; E. A. Speiser, „The Rivers of Paradise", Festschrift Johannes Friedrich, 1959, p. 473-485; M. G. Kline, „Because It Had Not Rained", WTJ 20, 1957-8, p. 146 ş.urm.; Despre VI, S. N. Kramer, History Begins at Sumer, 1956, p. 193-199; N. M. Sama, Understanding Genesis, 1966, p. 23-28.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: