Gherasa



GHERASA. O cetate importantă din perioada clasică, ca importanţă comparabilă cu Palmira şi Petra. Era situată în Transiordania, la jumătatea drumului între Marea Moartă şi Marea Galileii şi la vreo 30 km E de Iordan; localitatea din vremea noastră păstrează numele în forma Jaras şi este unul dintre cele mai bune exemple de oraş provincial roman din Orientul Apropiat. Este menţionat numai indirect în Biblie, în pasajele care descriu vizita Domnului nostru la E de Marea Galileii, în teritoriul care este descris ca „ţinutul gherasenilor" (Marcu 5:1; Luca 8:26, 37; Matei 8:28 - în unele traduceri întâlnim „ţinutul gadarenilor" sau „ţinutul gherghesenilor"). În toate aceste trei pasaje diferite MS. dau Gerasenos, Gergesenos şi Gadarenos. Oraşul este situat într-o vale udată de apele unui râu care curge prin mijlocul ei şi bogăţia oraşului probabil că a derivat de la cultivarea pământurilor fertile din partea de E. A fost remarcat pentru prima oară de călătorul german Seetzen în 1806 şi apoi a fost vizitat de mulţi europeni. În 1867 Charles Warren a întocmit planuri şi a făcut fotografii ale ruinelor. În 1878 a fost întemeiat un sat pe locul acela şi distrugerea clădirilor în vederea acelui obiectiv a avut ca rezultat întreprinderea unor lucrări masive de conservare, reconstruire şi excavare sub auspiciile Departamentului de antichităţi, în perioada dintre războaie; lucrările continuă şi în prezent. Amploarea ruinelor romane face dificilă cercetarea ruinelor din perioade mai vechi, dar probabil că Gherasa a evoluat dintr-un sat şi a devenit un oraş elenistic purtând numele Antiohia, cândva după secolul al 4-lea î.Cr., când datorită condiţiilor mai stabile a apărut prosperitatea. Prima menţionare istorică este în scrierile lui Josephus, care spune că Theodorus de Gadara s-a refugiat acolo la sfârşitul secolului al 2-lea î.Cr., dar oraşul a fost ocupat la puţină vreme după aceea de către Alexandru Jannaeus şi a rămas în mâinile evreilor până când a fost cucerit de Pompei în 63 î.Cr., când a devenit parte a provinciei romane Siria. Obiceiul elenistic de a permite o oarecare auto-guvemare a fost continuat de Roma, iar Gherasa care era acum una dintre cetăţile din *Decapolis, a înflorit, făcând comerţ activ cu Nabataenii de la S. Această prosperitate a fost atât de mare încât în secolul 1 d.Cr. cetatea a fost reconstruită după un plan tipic roman, cu străzi principale drepte, flancate de coloane şi ducând spre un forum. Acolo erau temple pentru Artemis şi Zeus, două teatre şi un zid circular care înconjura totul. Secolul al 2-lea d.Cr, a fost o perioadă de prosperitate şi mai mare, iar ruinele care au rămas din această perioadă includ un arc de triumf care a comemorat o vizită a împăratului Hadrian în 129-130 d.Cr. În prima parte a secolului al 3-lea cetatea a devenit colonie, dar la scurtă vreme după aceea a intrat în declin iar pe vremea Cruciadelor era de mult părăsită.

BIBLIOGRAFIE
C. C. McCown, The Ladder of Progress in Palestine, 1943, p. 309-325; G. Lankester Harding, The Antiquities of Jordan, 1959, p. 78-104; E. G. Kraeling, Gerasa, City of the Decapolis, 1938; E. K. Vogel, HUCA 42, 1971, p. 40-42.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: