foc
FOC. Un cuvânt
reprezentat de obicei în VT de cuvântul ebr. es iar în NT de cuvântul
gr. pyr, folosit în general în LXX pentru ‘es. Aceste cuvinte
indică combustia şi aspectele vizibile ale ei, cum este flacăra. Producerea
focului prin mijloace artificiale a fost cunoscută de om încă din Epoca de
Piatră, dar în vremea aceea, cât şi în vremurile de mai târziu, oamenii aveau
multă grijă să menţină focul, pentru a evita necesitatea reaprinderii. Avraam
se pare că a luat cu sine un lemn aprins atunci când s-a dus să-l jertfească pe
Isaac (Geneza 22:6), iar Isaia 30:14 sugerează că la fel se proceda şi acasă.
Probabil că cea mai obişnuită metodă de aprindere a focului în vremurile
biblice a fost prin frecarea lemnului uscat, atestată în scrierea hieroglifică
egipteană d (dinastia 18) şi prin ciocnirea cremenei de pirite feroase,
o metodă atestată din vremuri neolitice şi de aceea se presupune că a fost
folosită mai târziu. Se poate ca aceasta să fi fost metoda menţionată în 2
Macabei 10:3.
Focul era folosit în cursul obişnuit al vieţii pentru gătit
(Exod 12:8; Ioan 21:9), pentru încălzit (Isaia 44:16; Luca 22:55) şi pentru
rafinarea metalelor (Exod 32:24; Ieremia 6:29), dar şi pentru distrugerea
multor lucruri cum sunt idolii (Exod 32:20; Deuteronom 7:5,25), stâlpii
idoleşti (Deuteronom 12:3), carele de război (Iosua 11:6, 9) şi cetăţile (Iosua
6:24; Judecători 18:27) şi a vinovaţilor în două cazuri de păcat sexual
(Levitic 20:14; 21:9). De asemenea, a avut un rol important în închinarea de la
cortul întâlnirii şi de la Templu, unde focul ardea necurmat pe altarele pentru
tămlie şi pentru arderea de tot. Întrucât focul de pe altarul arderii de tot a
fost aprins mai târziu de Dumnezeu (Levitic 9:24; 2 Cronici 7:1-3), a fost
păstrat arzând în continuu (Levitic 6:13). Focul acesta era special şi jertfele
arse cu „foc străin" nu erau acceptabile (Levitic 10:1; Numeri 3:4;
26:61). Obiceiul păgân de „a trece copiii prin foc" a fost practicat
uneori şi de israeliţi (2 Împăraţi 3:27; 16:3; 17:17, 31; 21:6; 23:10; 2
Cronici 28:3; 33:6), a fost inclus între lucrurile condamnate de profeţi (Mica
6:7). Obiceiul acesta nu indică neapărat *sacrificii umane, cât o dedicare a
copiilor lui *Moloh sau Milcom. Se poate să fi inclus şi incantaţii ale focului
similare cu cele folosite în Mesopotamia (AfO 23, 1970, p. 39-45).
Teofaniile lui Dumnezeu au fost însoţite uneori de foc (Exod
3:2; 13:21-22; 19:18; Deuteronom 4:11) şi imaginea focului este folosită pentru
a simboliza gloria lui Dumnezeu (Ezechiel 1:4, 13), prezenţa Lui protectoare (2
Împăraţi 6:17), sfinţenia Lui (Deuteronom 4:24), judecata Lui dreaptă (Zaharia
13:9) şi mânia Lui împotriva păcatului (Isaia 66:15-16). Imaginea este folosită
de asemenea pentru Duhul Sfânt (Matei 3:11; vezi Faptele Apostolilor 2:3),
pentru inspiraţia profetică (Ieremia 5:14; 20:9; 23:29) şi pentru sentimentul
religios (Psalmul 39:3). În alte contexte focul este folosit ca un simbol
literar al păcatului (Isaia 9:18), poftei (Osea 7:6) şi nenorocirii (Psalmul
46:12).
BIBLIOGRAFIE
R. J. Forbes, Studies in Ancient Technology, 6, 1958,
p. 4 ş.urm.; Le Feu dans le Proche-Orient antique, 1973.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu