Filon (Philo)



FILON (PHILO). Dintre toţi cei care au purtat numele Filon (Philo) în antichitate, cel mai important pentru cercetătorii Bibliei este Filon din Alexandria, un membru al unei familii evreieşti bogate şi influente din Alexandria, în secolul 1. Fratele său, Alexandru, a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din vremea sa, iar nepotul său Tiberius Alexandru a devenit procurator al Iudeii şi prefect al Egiptului, după ce s-a lepădat de credinţa iudaică.

Se cunosc prea puţine lucruri despre viaţa lui Filon nu se poate stabili nici data naşterii, nici data morţii, singurul lucru cert cu privire la cariera lui este că a fost membru în delegaţia trimisă la Gaius (Caligula) în anul 39 d.Cr. De aici este evident că el era destul de bătrân în vremea aceea şi putem deduce că a trăit aproximativ între anii 20 î.Cr. şi 45 d.Cr. Din scrierile lui se poate deduce că, în calitate de lider al comunităţii evreieşti, el a petrecut o mare parte a vieţii sale în funcţii publice. Înclinaţia sa naturală, însă, a fost o viaţă de contemplare şi filozofia, cu care spune că şi-a petrecut tinereţea (Cu privire la legile speciale, 3. 13, probabil într-o comunitate cum este cea de la Therapeutae, descrisă de el în lucrarea sa Despre viaţa contemplativă. Deşi a fost obligat să părăsească această preocupare ca să-şi îndeplinească îndatoririle civice, el a găsit ocazia să producă o serie de scrieri pe teme filozofice şi teologice.

Primele lui lucrări au fost pe teme filozofice, în care arată prea puţină originalitate dar care constituie o sursă pentru studiul unei perioade puţin cunoscute din filozofia elenistică. Totuşi, opera lui principală a fost un studiu expozitiv al Pentateuhului - el a fost condus de dorinţa de a demonstra că cercetările filozofice şi religioase ale lumii păgâne din vremea lui şi-au găsit ţelul adevărat în Dumnezeul lui Avraam. S-au păstrat trei lucrări mari, dar nici una dintre ele nu este completă sau în ordinea corectă întrucât secţiunile lor au fost transmise deseori ca tratate separate în tradiţia MS. Alegoria Legii (un comentariu despre Geneza); Întrebări şi răspunsuri despre Geneza şi Exodul (o lucrare scurtă de acelaşi gen); şi Expunerea Legilor (o trecere în revistă a istoriei Pentateuhului). Folosind exegeza alegorică el extrage învăţături morale şi mistice din toate părţile acestor cărţi. Metoda lui alegorică este derivată din metoda aplicată deja de filozofi scrierilor lui Homer. Poate fi analizată ca o alegorie: (i) „cosmologică" („fiziologică", dacă folosim terminologia lui) în care este înţeleasă alegoria cu privire la natura (physis) lucrurilor (de ex. marele preot şi veşmintele lui sunt privite ca Logosul şi universul, Viaţa lui Moise, 2. 117 ş.urm.) şi (ii) „etică", în care se poate observa referirea la lupta psihologică şi morală a omului (de ex. interpretările etimologice ale unor personaje cum sunt Isaac (= bucurie)). Baza pentru cosmologie şi psihologie este sistemul stoic, deşi este evident că elementele pitagoreice şi platonice au contribuit de asemenea la unele detalii, o trăsătură care oglindeşte eclecticismul acelei perioade.

Potrivit unor studii recente, cea mai de seamă contribuţie pe care Filon a adus-o gândirii o constituie folosirea filozofiei pentru a furniza o raţiune pentru religie; el este de fapt „primul teolog" şi filozofia este importantă pentru el ca o slujitoare a teologiei. Motivul lucrării sale se poate să nu fie doar zelul său misionar, comun multor evrei din vremea aceea, ci şi experienţele mistice despre realitatea Dumnezeului său despre care scrie în mod emoţionant în mai multe locuri (de ex. Legi speciale, loc. cit.). Un element central pentru înţelegerea atât a universului cât şi a experienţei religioase este conceptul de Logos, un termen de origine stoică, dar care în scrierile lui Filon este legat cu un concept cum este Lumea platonică a Ideilor, indicând modul în care Dumnezeul transcendent creează şi susţine lumea, în care Se revelează pe Sine fiinţelor create de El. Moise este prezentat ca un tip de Logos prin care oamenii sunt conduşi la cunoaşterea lui Dumnezeu; Patriarhii sunt exemple de oameni care s-au eliberat din robia lucrurilor materiale şi sunt uniri cu înţelepciunea divină.

Ediţia completă a lucrărilor lui Filon în greacă este cuprinsă în cele şase volume editate de L. Cohn şi P. Wendland, publicate în 1896-1914, cu un al şaptelea volum de index (1926-30), de H. Leisegang. O serie de lucrări care s-au păstrat numai în armeană au fost editate de Mechitarist J. N. Aucherian în 1822 şi 1826; versiunea datează din secolul al 5-lea. Există de asemenea o versiune a lucrărilor lui Filon în latina veche şi această versiune prezintă ou oarecare importanţă pentru reconstituirea textului său. Cea mai recentă traducere a lucrărilor care s-au păstrat din opera lui Filon, din greacă şi armeană, este în colecţia Loeb Classical Library, de F. H. Colson, G. H. Whittaker şi R. Marcus (10 vol. plus 2 vol. suplimentare, 1929-62). Fiind cele mai bine păstrate şi cele mai vaste scrieri evreieşti din perioada elenistică, lucrările lui Filon sunt importante pentru prezentarea lumii ideilor din NT. Unele dintre citatele din VT sunt relevante pentru problema originii LXX (vezi P. Katt, Philo‘s Bible, 1950). Cel puţin două scrieri din NT nu pot fi înţelese adecvat dacă nu facem referire la ideile şi metoda lui. Epistola către evrei, în tratatul despre cortul întâlnirii şi în prezentarea lui Melhisedec, prezintă afinităţi cu alegoria sa, iar doctrina despre Fiul este înrudită în anumite apsecte cu învăţătura lui despre Logos. Evanghelia după Ioan nu se aseamănă deloc cu alegoria lui Filon (aşa cum s-a afirmat uneori), dar în cosmologia explicită din Prolog şi din altă parte se subînţelege o înrudire apropiată cu alegoria lui Filon. Aceasta nu înseamnă neapărat că scriitorii NT au folosit lucrările lui Filon. O explicaţie plauzibilă poate fi că ei au provenit dintr-un cadru de gândire similar. Au fost explorate amândouă posibilităţile şi necesită investigare suplimentară.

BIBLIOGRAFIE
H. Leisegang, articolul „Philo" în RE; E. Bréhier, Les Idées Philosophiques et Religieuses de Philon d’Alexandrie, 1925; E. R. Goodenough, An Introduction to Philo Judaeus, 1939; idem, By Light, Light, 1935; R. Williamson, Philo and the Epistle to the Hebrews, 1970; vezi şi capitolele pertinente din C. H. Dodd, The Interpretation of the Fowth Gospel, 1953, şi C. Spicq, L’Epitre aux Hébreux, 1952.

J.N.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: