filisteni, Filistia



FILISTENI, FILISTIA.

I. Numele

În VT numele filistenilor este scris pelisti, de obicei cu articol hotărât, şi cel mai frecvent apare în forma de plural, pelistim (rareori pelistiyyim), în general fără articol. Teritoriul pe care l-au ocupat era cunoscut sub numele de „ţara filistenilor" (’eres pelistim) sau Filistia (peleset). De la acestea derivă numele modern „Palestina". În LXX cuvântul este redat în diferite moduri: Phylistieim (mai ales în Pentateuh, Iosua şi Judecători), Hellenas (Isaia 9:12 (11, ebr.)) şi alophylos, -oi, „străin" (dar nu în Pentateuh sau Iosua). Probabil că numele trebuie identificat cu prst în textele egip. (pentru scrierea numelor străine scrierea hieroglifică foloseşte r pentru sunetul l, care nu este reprezentat) şi palastu, în inscripţiile cuneiforme asiriene.

II. În Biblie

a. Originea

Filistenii se trag din Casluhim, fiul lui Miţraim (Egipt), fiul lui Ham (Geneza 10:14; 1 Cronici 1:12). Când ei au apărut mai târziu şi s-au confruntat cu israeliţii, ei au venit din *Caftor (Amos 9:7).

b. În timpul Patriarhilor

Avraam şi Isaac au avut de-a face cu un filistean, Abimelec, regele Gherarului, şi cu generalul său Picol (Geneza 20-21;26). În timpul monarhiei filistenii au fost agresivi în mod aproape proverbial, dar Abimelec a fost un om rezonabil. El a adoptat multe obiceiuri ale ţării, a purtat un nume semitic şi a făcut un legământ cu Isaac.

c. Pe vremea Exodului şi a Judecătorilor

Când israeliţii au părăsit Egiptul, filistenii ocupau în mare măsură fâşia de coastă dintre Egipt şi Gaza şi israeliţii trebuiau să facă un ocol pentru a evita „drumul care dă în ţara filistenilor" (Exod 13:17). Secţiunea adiacentă Mediteranei a fost numită de fapt Marea Filistenilor (Exod 23:31). Se presupune că filistenii din această regiune sunt numiţi caftorimi în Deuteronom 2:23.

Israeliţii nu au avut de luptat cu filistenii în Canaan în timpul Cuceririi, dar când Iosua a ajuns bătrân, filistenii locuiau în cinci cetăţi: Gaza, Aşcalon, Aşdod, Ecron şi Gat (Iosua 13:2-3). Începând din această perioadă filistenii au fost folosiţi de Dumnezeu timp de multe generaţii pentru a-i pedepsi pe israeliţi (Judecători 3:2-3). Şamgar ben Anat i-a respins pentru o vreme (Judecători 3:31), dar filistenii au continuat să exercite presiuni dinspre câmpia de coastă şi israeliţii au adoptat chiar şi zeii lor (Judecători 10:6-7). Marele erou israelit al perioadei Judecătorilor a fost Samson (Judecători 13-16). Pe vremea lui existau legături sociale între filisteni şi israeliţi, deoarece el s-a căsătorit cu o femeie filisteană, iar mai târziu a avut relaţii cu Dalila care, dacă nu era ea însăşi filisteană, avea legături strânse cu ei. Regiunea deluroasă nu era sub controlul filistenilor şi Samson s-a refugiat acolo după raidurile sale. Când în cele din urmă a fost prins de ei, a fost legat cu lanţuri de aramă (16:21) şi a fost forţat să danseze pentru ei în timp ce ei asistau din interior şi de pe acoperişul clădirii cu stâlpi (16:25-27).

d. În timpul domniei lui Saul şi David

Probabil că datorită presiunii continue exercitate de filisteni, Israelul a simţit nevoia unui lider militar puternic. Chivotul legământului a fost capturat de filisteni într-o bătălie dezastruoasă la Afec şi altarul de la Silo a fost distrus (1 Samuel 4) şi în perioada aceasta probabil că ei au stăpânit Esdraelonul, câmpia de coastă, Negheb şi o mare parte a regiunii deluroase. Ei deţineau controlul asupra distribuirii fierului şi în felul acesta i-au împiedicat pe israeliţi să aibă arme folositoare (1 Samuel 13:19-22). Saul a fost uns rege de către Samuel şi după o victorie asupra filistenilor la Micmaş, i-a izgonit din regiunea deluroasă (1 Samuel 14). Totuşi, domnia lui nestatornică le-a permis filistenilor să continue să se impună, cum s-a întâmplat când ei i-au provocat pe israeliţi la Efes-Damim şi David l-a omorât pe Goliat (1 Samuel 17-18). Saul s-a întors împotriva lui David, care a devenit un haiduc şi în cele din urmă vasal al regelui Achiş din Gat (1 Samuel 27). El nu a fost chemat să lupte împotriva Israelului în bătălia de la Mt. Ghilboa, când Saul şi fiii săi au fost omorâţi, iar când David a preluat domnia asupra Israelului el trebuie să fi rămas în termeni buni cel puţin cu filistenii din Gat şi, de fapt, în tot timpul domniei sale a menţinut o gardă personală alcătuită din filisteni (*CHERETIŢI). Totuşi, a trebuit să aibă loc o confruntare finală. David i-a izgonit pe filisteni din regiunea de deal şi a dat o lovitură grea Filistiei (2 Samuel 5:25), punând capăt puterii filistenilor ca o forţă ameninţătoare.

e. În timpul Monarhiei divizate

Filistenii au continuat să cauzeze probleme în tot timpul monarhiei. O dată cu slăbirea regatului la moartea lui David, cetăţile filistene (cu excepţia Gatului, 2 Cronici 11:8) erau independente şi aveau loc lupte la frontieră (1 Împăraţi 15:27; 16:15). Iosafat a primit tribut de la unii filisteni (2 Cronici 17:11), dar în timpul lui Ioram cetatea de graniţă Libna a fost pierdută de Israel (2 Împăraţi 8:22). Ei continuau să fie agresivi în timpul lui Ahaz (Isaia 9:8-12) şi ultima dată când sunt menţionaţi în Biblie este în profeţia lui Zaharia, după întoarcerea din Exil.

III. Filistia

Ţinutul care şi-a primit numele de la filisteni a fost nucleul aşezării lor. Acesta era concentrat în cele cinci cetăţi filistene principale: Gaza, Aşcalon, Aşdod, Ecron şi Gat, cuprindea fâşia de coastă la S de Carmel, iar în interior se întindea până la poalele dealurilor lui Iuda. Alte cetăţi care sunt asociate în mod deosebit cu filistenii în Biblie sunt *Bet-Şean şi *Gherar. Continuă să existe incertitudini cu privire la identificarea locului unora dintre cele cinci cetăţi principale ale filistenilor (vezi articolele despre fiecare cetate în parte).

IV. În inscripţii

Filistenii sunt menţionaţi pentru prima dată pe nume (prst) în analele lui Ramses III din anul al 5-lea (1 185 î.Cr.) şi din anii următori; analele sunt înscrise în templul său dedicat lui Ammon la Medinet Habu, în apropiere de Teba. Acestea descriu campania lui împotriva unei invazii a libienilor şi a altor popoare cunoscute în general sub numele de „popoarele mării", dintre care făceau parte prst. Alte popoare din categoria „popoarelor mării" au fost menţionate deja în inscripţiile lui Merenptah, Ramses II şi în Scrisorile de la Amarna din secolul al 14-lea (Lukku, Serdanu, Danuna). Basoreliefurile sculptate în templul de la Medinet Habu arată oamenii mării sosind cu familiile şi cu bunurile lor în căruţe, în corăbii, iar prst şi un alt grup asociat îndeaproape cu ei, tkr (Tjekker) sunt zugrăviţi purtând pălării cu pene care se înălţau vertical de la o panglică orizontală. O pălărie similară este unul dintre semnele pictografice de pe un disc de lut găsit la Phaistos în Creta şi datat de obicei în secolul al 17-lea î.Cr.

Inscripţiile asiriene menţionează Filistia ca o regiune unde aveau loc frecvent revolte. Prima menţiune este într-o inscripţie a lui Adad-Nirari III (810-782 î.Cr.), când Filistia este menţionată alături de statele care plăteau tribut, între care şi Israelul. Filistenii sunt menţionaţi mai târziu în analele lui Tiglat-Pileser III, Sargon şi Sanherib, de obicei ca rebeli înfrânţi.

Într-un grup de documente cuneiforme din perioada Exilului, găsite la Babilon, este menţionată problema raţiilor pentru expatriaţi. Printre aceştia sunt amintiţi şi oameni din Filistia.

V. Arheologie

a. Ceramica

Un tip de ceramică a fost găsit într-o serie de localităţi centrate în Filistia şi în nivele de la sfârşitul mileniului al 2-lea î.Cr. Întrucât aceasta a fost zona şi perioada filistenilor, ceramica le este atribuită lor. Decoraţiile arată afinităţi remarcabile cu ceramica egeeană şi excavaţii recente la Enkomi şi Sinda în Cipru au scos la lumină obiecte ceramice locale (cca. 1225-1175 î.Cr.) clasificate ca o ceramică Miceneană IIIClb, derivată de la originale egeene, reprezentând, după toate probabilităţile, forme precursoare ale ceramicii filistene.

b. Sicrie de lut

Sicrie de lut, având o faţă modelată în relief la capul sicriului, au fost descoperite la *Bet-Şean, Tell el-Fara, Lachiş şi în Transiordania; probabil că poate fi stabilită o legătură cu sicriele similare găsite în Egipt, în special la Tell el-Yehudiyeh în Deltă . Vechimea şi distribuirea lor sugerează că pot fi atribuite filistenilor, o părere sprijinită de faptul că unele feţe sunt decorate cu un rând de linii verticale, indicând probabil pălăriile cu pene .

c. Armele

Basoreliefurile egiptene îi arată pe prst, cu Tjekker şi Serdanu, înarmaţi cu lănci, scuturi rotunde, săbii lungi şi late şi pumnale triunghiulare. Ei au sosit în Palestina în perioada de tranziţie de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului, aşa încât afirmaţiile biblice că ei l-au legat pe Samson cu lanţuri de aramă, şi că în vremea lui Saul ei deţineau controlul asupra prelucrării fierului, sunt corecte.

VI. Cultura

Deşi filistenii au reţinut câteva caracteristici culturale care trădau originea lor străină, au fost asimilaţi de cultura canaanită din jurul lor.

a. Conducerea

Fiecare cele cinci cetăţi filistene erau conduse de un seren (Iosua 13:3; Judecători 3:3; 16:5,8, 18,27, 30; 1 Samuel 5:8, 11; 6:4, 12, 16, 18; 7:7; 29:2, 6-7; 1 Cronici 12:19). Termenul probabil că este înrudit cu cuvântul luwian (hieroglific hitit) tarwanas, „judecător" sau ceva similar şi cu cuvântul grec prehelenistic (probabil indo-european) tyrannos, „stăpânitor absolut". Înţelesul precis al termenului seren este incert, dar probabil că „domnitor" este o traducere rezonabilă.

b. Limba

Nu a fost descoperită nici o inscripţie filisteană şi limba este necunoscută, deşi unii cercetători au presupus că este posibil ca ea să fi derivat de la o limbă indo-europeană pregreacă din zona Mării Egee. Anumite cuvinte din Biblie s-ar putea să fie împrumutate de la filisteni. În afară de seren, cuvântul care este tradus „coif", a cărui origine străină este trădată de ortografiile diferite koba’ şi qoba’, este atribuit de obicei filistenilor. Un alt cuvânt pe care unii cercetători îl consideră de origine filisteană este ‘argaz, „cutie" (1 Samuel 6:8, 11, 15). Sunt şi alte cuvinte care au fost considerate uneori ca fiind de origine filisteană, dar nu au găsit acceptare unanimă. Dintre nume, Achiş (‘akis, probabil că este acelaşi cu ‘ks), care este menţionat ca un nume kftyw (*CAFTOR) într-o inscripţie egipteană din vremea dinastiei 18, iar Goliat (golyat) probabil că este legat prin terminaţia sa -yat cu numele luwiene (hieroglife hitite) şi lydiene care se sfârşesc în (-wattas) şi -uattes. În afară de aceste cuvinte puţine la număr, este dar că filistenii au adoptat limba semită a popoarelor pe care le-au cucerit.

c. Religia

Cunoştinţele despre religia filistenilor depind de Biblie. Cei trei zei menţionaţi, *Dagon, *Astartea şi *Beel-Zebub, au fost zei din Orientul Apropiat şi probabil că ei au identificat zeii lor cu cei găsiţi în Palestina şi au adaptat religia lor la cea existentă. Arheologii care au făcut excavaţii la Bet-Şean au sugerat că cele două temple găsite acolo ar putea fi templele lui Dagon şi Astartea, unde au fost atârnate trofeele lui Saul, dar nici unul dintre templele excavate nu poate fi identificat cu certitudine ca un templu filistean. Filistenii au adus jertfe (Judecători 16:23) şi purtau amulete în luptă (2 Samuel 5:21).

VII. Originea şi rolul

Dovezile acumulate lasă puţină îndoială cu privire la faptul că filistenii au venit din zona Mării Egee, poate nu direct. Unii cercetători identifică numele lor cu cel de Pelasgoi, locuitorii Egeei dinainte de greci, o idee care este întărită de faptul că în literatura greacă numele este întâlnit de două ori scris cu t şi nu cu g. Această teorie continuă să fie controversată şi chiar dacă o acceptăm, referirile clasice la Pelasgoi sunt prea inconsecvente pentru a fi folositoare.

Se pare că filistenii au făcut parte dintre popoarele mării care în mileniul al 2-lea au plecat din zona Mării Egee, probabil ca rezultat al sosirii grecilor şi au migrat pe uscat şi pe mare, unii prin Creta şi Cipru, în drum spre Orientul Apropiat, unde au stabilit un cap de pod, mai întâi ca trupe de mercenari pentru faraoni, pentru regii hitiţi şi pentru domnitorii canaaniţi şi, în fine, s-au stabilit şi au fost absorbiţi în populaţia locală. Deşi ei şi-au păstrat numele timp de multe secole, filistenii biblici, poporul Tjekker care a ocupat regiunea de coastă şi celelalte popoare ale mării, au devenit practic canaaniţi.

VIII. Filistenii în naraţiunile patriarhale

Întrucât filistenii nu sunt menţionări în inscripţii extra-biblice până în secolul al 12-lea î.Cr. şi rămăşiţele arheologice asociate cu ei nu apar înainte de vremea aceasta, mulţi comentatori resping referirile la filisteni în naraţiunile din perioada patriarhală şi le consideră anacronice. Totuşi, trebuie să ţinem cont de două consideraţii. Există dovezi despre o expansiune majoră a comerţului în Marea Egee în perioada Minoană Mijlocie II (cca. 1900-1700 î.Cr. *CRETA) şi obiecte confecţionate în zona Mării Egee sau indicând influenţe egeene au fost găsite la Ras Shamra în Siria, la Haţor şi probabil la Meghido, în Palestina, la Tod, Harageh, Lahun şi Abydos, în Egipt. Este probabil că o mare parte a comerţului a fost făcut cu bunuri perisabile cum sunt textilele. Un tip nou de decoraţie spirală care a apărut în Egipt şi în Asia (Mari) în perioada aceasta sprijină teoria. Alte dovezi cu privire la legăturile menţionate sunt oferite de o tăbliţă de la Mari (secolul al 18-lea) care spune că regele Haţorului a trimis daruri la Kaptara (*CAFTOR). În al doilea rând, numele etnice din antichitate nu erau folosite cu o precizie deosebită. Era improbabil ca membrii unui grup mixt cum au fost popoarele mării să poată fi deosebiţi după nume, aşa încât absenţa unui nume din inscripţii poate însemna doar că grupul respectiv nu a fost suficient de proeminent încât să fie menţionat în mod special. Popoarele mării şi predecesorii lor care au făcut comerţ cu Orientul Apropiat, au sosit în valuri şi valul dominant din secolul al 12-lea au fost filistenii şi, în consecinţă, ei sunt cei care au fost menţionaţi în scrieri. Nu există nici un motiv pentru care grupurile mici de filisteni să nu fi fost printre primii comercianţi din Egeea, deşi nu au fost suficient de proeminenţi încât să fie remarcaţi de statele mai mari.

BIBLIOGRAFIE
R. A. S. Macalister, The Philistines, Their History and Civilization, 1914; W. F. Albright, AASOR 12, 1932, p. 53-58; O. Eissfeldt în RE, 38, 1938, col. 2390-2401; A. H. Gardiner, Ancient Egyptian Onomastica, Text, 1, p. 200-205; T. Dothan, Antiquity and Survival 2, 1957, p. 151-154; G. E. Wright, BA 22, 1959, p. 54-66; T. C. Mitchell în AOTS, p. 404-427; K. A. Kitchen în POTT, p. 53-78.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: