fiii lui Dumnezeu



FIII LUI DUMNEZEU.

I. În Vechiul Testament

a. Persoane clasificate ca „dumnezei"

Cuvântul „fiu" (ebr. ben; aram. bar) este folosit în mod obişnuit în limbile semitice pentru a indica apartenenţa la o anumită clasă, cum este „fiul lui Israel", care înseamnă „israelit"; „fiul tăriei" înseamnă „valoros". În ebr. „fiul lui Dumnezeu" înseamnă „dumnezeu" sau „asemănător cu Dumnezeu", şi nu „fiul Dumnezeului (Iahve)". În Iov 1:6; 2:1; 38:7; Psalmul 29:1; 89:6, „fiii lui Dumnezeu" constituie supuşii cereşti ai lui Iahve, deşi în LXX ei sunt numiţi angeloi ai lui Dumnezeu (cf. Deuteronom 32:8 LXX, de aici vine traducerea „după numărul fiilor lui Dumnezeu", sprijinită de un text ebr. de la Marea Moartă, 4Q Dtq, spre deosebire de TM, „fiii lui Israel"). În mod asemănător „fiul dumnezeilor" în Daniel 3:25 este numit „îngerul Dumnezeului evreilor" în 3:28.

În Geneza 6:1-2 „fiii lui Dumnezeu" sunt prezentaţi în contrast cu femeile din rasa umană şi acest fapt pare să contrazică identificarea lor cu urmaşii lui Cain. Mulţi comentatori tratează aceste versete ca un mit păgân, prea puţin alterat faţă de fondul politeist original. Alţii argumentează că expresia indică oameni stăpâniţi de demoni sau îngeri căzuţi (cf. 1 Petru 3:19-20; Iuda 6). O interpretare mai probabilă este cea din categoria următoare.

b. Oameni care prin hotărâre divină exercită prerogativul lui Dumnezeu de a judeca

În Exod 21:6; 22:8-9, 28, „Dumnezeu" (ebr. ‘elohim) ar putea însemna „judecători", reprezentanţii Lui, care exercită puterea de a da viaţa sau moartea (cf. 2 Cronici 19:6), aşa cum s-ar putea să fie cazul în Psalmul 82:6.

În lumea VT, regii purtau titlul de „fiul zeului X", iar în Israel expresia avea sensul explicat în punctul c. de mai jos. M. G. Mine a sugerat că acesta este sensul din Geneza 6:1-2 şi se referă la domnitorii din îndepărtata eră antedeluviană (WTJ 24, 1962, p. 187-204).

c. Cei care sunt legaţi de Iahve prin legământ

Calitatea de fiu al lui Dumnezeu indică în principal relaţia stabilită prin *legământ şi este folosită (i) cu privire la Israel în întregime („Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut", Exod 4:22; cf. Osea 11:1); (ii) cu privire la israeliţi în general („Voi sunteţi copiii Domnului Dumnezeului vostru", Deuteronom 14:1; cf. Osea 1:10; expresia se referă la un israelit în iudaismul de mai târziu, de ex. Înţelepciunea 2:18); (iii) cu privire la regele davidic, unsul lui Iahve, care va domni pe vecie peste poporul Său („Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut", Psalmul 2:7). Această relaţie nu este biologică, deşi uneori este folosită metafora naşterii, copilăriei şi creşterii (Osea 11:1; Deuteronom 32:6; Isaia 1:2; 63:8) şi este aşteptată asemănarea cu caracterul Tatălui. În esenţă, calitatea de fiu este realizată de Dumnezeu prin legământul Său. Deuteronom 14:1-2 ilustrează bine filiaţia lui Israel în contextul legământului. Regele Mesia, deşi este numit „întâiul Meu născut" (la fel ca şi Israelul cu care este identificat îndeaproape) (Psalmul 89:27) şi deşi se spune că este „născut" din Iahve (Psalmul 2:7), datorează în egală măsură poziţia sa legământului lui Dumnezeu cu el (Psalmul 89:28; 2 Samuel 23:5). Termenii acestui legământ („Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu", 2 Samuel 7:14) sunt asemănători cu termenii legământului cu Israel („Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu", Ieremia 31:33).

D.W.B.R.
A.R.M.

II. În Noul Testament

Ambele expresii, „fiii (gr. hyioi) lui Dumnezeu" şi „copiii (gr. tekna) lui Dumnezeu" apar în NT, dar fără a se face o distincţie clară între sensurile lor. Sensul în NT este bazat pe unul sau altul dintre sensurile expresiei „fiii lui Dumnezeu" din VT.

a. Luca 20:36

Pasajul: „Vor fi ca îngerii. Şi vor fi fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii", reflectă folosirea expresiei „fiii lui Dumnezeu" ca şi în Psalmul 29:1; 89:6; Deuteronom 32:8 (LXX), unde ea indică fiinţe ne-terestre aflate în prezenta lui Dumnezeu, în contrast cu „fiii veacului acestuia". Mulţi evrei au crezut că cei aleşi aveau acest destin în faţă, dar ideea avea să capete un sens mai distinctiv în lumina învierii lui Cristos.

b. Cei care acţionează ca Dumnezeu

În Luca 6:35 expresia „veţi fi fiii Celui Preaînalt" înseamnă doar „veţi fi ca Dumnezeu". „Fiul lui..." este o expresie idiomatică cu sensul de „a avea caracteristicile lui..." sau „a face lucrarea lui..." (vezi descrierea parabolică a fiului ucenic în Ioan 5:19), iar expresia „fiii lui Dumnezeu", în Matei 5:9 şi 5:45 face parte din aceeaşi categorie. Psalmul 82:6, discutat de Isus în Ioan 10:34-36, poate fi un exemplu din VT de folosire a expresiei în sensul acesta, întrucât judecătorii erau oameni care exercitau puterea lui Dumnezeu de a da viaţă sau moarte. Metafora simplă a lui Pavel din Efeseni 5:1: „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi" reflectă această expresie idiomatică, deşi presupune de asemenea o relaţie mai profundă între „copii" şi Tatăl lor.

c. Israel ca fiu

Filiaţia colectivă a lui Israel („Israel este întâiul Meu născut", Exod 4:22) ocupă un loc de frunte în gândirea lui Pavel (de ex. Romani 9:4, „ei sunt israeliţi, au înfierea") şi în alte părţi în NT. Uneori această calitate de fiu este reprezentată şi împlinită în Isus Cristos, cum este în Matei 2:15 şi în naraţiunile despre botezul şi ispitirea Lui. Totuşi, chiar şi fără o legătură directă cu calitatea de fiu a lui Cristos, expresia „fiii (sau copiii) lui Dumnezeu" ne aduce aminte de folosirea în VT cu referire la poporul legământului lui Dumnezeu care trebuie să reflecte sfinţenia Lui. Dacă Efeseni 5:1 este ceva mai mult decât o metaforă, afirmaţia din Filipeni 2:15: „Ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat", este bazată pe Cântarea lui Moise (Deuteronom 32:5-6, 18-20), iar 2 Corinteni 6:18 combină o serie de pasaje din legământ (de ex. Isaia 43:6; 2 Samuel 7:14). „Copiii lui Dumnezeu, cei risipiţi", menţionaţi în Ioan 11:52, sunt oile pierdute ale casei lui Israel (cf. 10:16). Ideea este derivată din Ezechiel 34 şi 37, deşi nu ştim exact dacă Ioan s-a referit numai la credincioşii evrei sau la toţi credincioşii.

Filiaţia poporului lui Dumnezeu, însă, este legată de filiaţia specială a lui Isus în Evrei 2:10-17. (În citatul din v. 13-14 este folosit un cuvânt diferit pentru „copii", anume paidia.) Aici calitatea de fiu a lui Isus este cea conferită Regelui Mesia, fiului lui David (Psalmul 2:7; 2 Samuel 7:14, citat în Evrei 1:5), care este paralelă şi probabil reprezintă filiaţia lui Israel prin legământ. Acei „mulţi fii" sunt „urmaşii lui Avraam" şi „copii" prin alegere încă înainte de întruparea lui Cristos. Dar ei sunt „aduşi la slavă" prin faptul că Fiul a fost părtaş la „carnea şi sângele" lor, în care a obţinut mântuirea lor prin moartea Sa.

d. Pavel în Romani şi Galateni

Deşi Pavel recunoaşte că „înfierea" (filiaţia, calitatea de fiu) le aparţine israeliţilor (Romani 9:4), el insistă asupra faptului că nu toţi urmaşii lui Israel sunt „Israelul", în adevăratul sens, şi de aceea „nu copiii trupeşti" ci „copiii făgăduinţei" sunt „copiii lui Dumnezeu" şi adevăraţii părtaşi la acest privilegiu (Romani 9:16 ş.urm.).

Prin acest test sunt induşi atât ne-evreii cât şi evreii, „căci toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus" (Galateni 3:26). Această doctrină a înfierii este dezvoltata în Romani 8, unde Pavel invocă ideea de hyiothesia, tradusă de obicei *„adoptare" (sau „înfiere"). Dar deşi termenul a fost folosit în gr. contemporană pentru a indica adoptarea legală a copiilor (vezi MM), nu este dar în ce măsură ideea aceasta a pătruns în gândirea lui Pavel. În ciuda contrastului cu poziţia veche de sclavi, atât în Romani 8:15 (unde hyiothesia este tradus „înfiere") cât şi în Galateni 4:5, hyiothesia pare să corespundă cu intrarea unui copil în moştenirea lui la „vremea hotărâtă de Tatăl". Modelul principal este cel al actului suveran al harului lui Dumnezeu atunci când a declarat pe Israel, şi apoi pe regele davidic, drept fiul Său. Nici înfierea lui Israel (Exod 4:22) şi nici cea a lui Mesia (Psalmul 2:7; 89:27) nu a fost în dezacord cu numirea de „întâiul născut" al lui Dumnezeu, iar hyiothesia credinciosului este practic identică cu ideea de regenerare spirituală. În Romani 8:23 hyiothesia este de domeniul viitorului. Deşi este asociată din nou cu ideea de „eliberare" (din sclavie?), actul pozitiv este de fapt „arătarea fiilor lui Dumnezeu", arătându-le ceea ce sunt de fapt în prezent. Această înfiere este legată în mod indisolubil de calitatea de fiu a lui Cristos (Romani 8:17), este atestată şi controlată de Duhul (8:14,16) şi esenţa ei ultimă va fi dezvăluită atunci când va fi dezvăluită calitatea de fiu a lui Cristos şi când aleşii lui Dumnezeu vor fi văzuţi „asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi" (8:19, 29).

e. Ioan

Ideea lui Ioan despre „copiii lui Dumnezeu" se deosebeşte de cea a lui Pavel numai prin accentul pus, deşi el foloseşte termenul tekna şi rezervă hyios în exclusivitate pentru Isus. Westcott a susţinut că Ioan a evitat în mod deliberat folosirea termenului hyios, „numele unei demnităţi şi a unui privilegiu precis", pentru a descrie relaţia creştinilor cu Dumnezeu, întrucât „el consideră că poziţia lor nu este rezultatul unei înfieri (hyiothesia), ci este rezultatul unei vieţi noi care rezultă din germenele vital care a ajuns la maturitate deplină". Totuşi, Westcott a mers prea departe. Deşi nu încape îndoială că Ioan a folosit imaginea naşterii naturale şi relaţia care rezultă în urma ei (de ex. 1 Ioan 3:9), el cunoaşte cadrul VT în care Israel a devenit fiul lui Dumnezeu prin alegere şi chemare. Ne-am referit deja la Ioan 11:52. În Ioan 1:12 expresia „copiii lui Dumnezeu" poate fi interpretată ca referindu-se la israeliţii care au crezut înainte de întruparea Cuvântului. În orice caz, ei sunt descrişi nu numai că sunt „născuţi din Dumnezeu" ci şi că au devenit „copii ai lui Dumnezeu" prin faptul că această poziţie le-a fost conferită: „Le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu". De asemenea, în 1 Ioan 3 şi 4 credincioşii sunt descrişi ca fiind „născuţi din Dumnezeu", cu o referire specială la faptul că ei reflectă caracterul lui Dumnezeu de dragoste şi neprihănire; totuşi, titlul de „copii ai lui Dumnezeu" este de asemenea un privilegiu acordat prin „chemarea" dată de Dumnezeu (3:1). Deşi în prezent „se poate vedea" din purtarea lor (3:10), cine sunt copiii lui Dumnezeu, forma lor finală „nu s-a arătat încă", ci se va arăta în ziua când Fiul lui Dumnezeu va fi arătat şi când copiii vor reflecta deplin chipul Tatălui lor (3:2), chip care este în Fiul.

BIBLIOGRAFIE
B. F. Westcott, The Epistles of St. John, 1883, p. 94, 119 ş.urm.; Aradt, s. v. hyios, teknon; A. Richardson, An Introduction to the Theology of the New Testament, 1958, p. 147 ş.urm., 263 ş.urm.; J. D. G. Dunn, Jesus and the Spirit, 1975, p. 21-40.

D.W.B.R.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: