fier de plug



FIER DE PLUG . Cuvântul ebr. maharesa în 1 Samuel 13:20,21 şi forma similară mahareset (în prima parte a v. 20) reprezintă instrumente de tăiat (de la rădăcina hrs, „a ara", „a grava"), şi probabil înseamnă fier de plug sau sapă. Între ceilalţi termeni din acest verset, cel de-al doilea, termenul ebr. ’et, este un cap de metal; poate fi capul unei securi, în 2 Împăraţi 6:5, şi poate al unui plug sau poate un vârf de metal pentru plugul de lemn; cf. Isaia 2:4 = Mica. 4:3; Ioel 3:10, adaptări posibile şi sugestive. Al treilea termen din v. 20 qardom înseamnă secure.

Unele traduceri (VA) redau şi alţi termeni „fier de plug" - astfel, în Isaia 7:25 termenul ebr. ma’der este tradus „cazma", folosită în viile terasate (vezi şi Isaia 5:6), iar beharbotehem în 2 Cronici 34:6, care probabil ar trebui tradus „în ruinele lor" (de la rădăcina horba).

Pentru un fier de plug din secolul 10 î.Cr. descoperit la Tell Jemmeh în SV Palestinei, vezi G. E. Wright, Biblical Archaeology, 1957, p. 92, fig. 57:3. (*ARTE ŞI MEŞTEŞUGURI.)

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: