fiara (din Apocalipsa)
FIARA (DIN APOCALIPSA).
1. „Fiara care se ridică din Adânc"
(Apocalipsa 11:7) este simbolul apocaliptic al ultimei forţe anti-creştine
(Apocalipsa 13:1 ş.urm.; 17:3 ş.urm.; 19:19 ş.urm.), zugrăvită ca o combinaţie
a celor patru fiare din Daniel 7:3 ş.urm. Cele 10 coarne ale sale sunt
împrumutate de la a patra fiară a lui Daniel; cele 7 capete indică faptul că
îşi primeşte puterea de la balaurul din Apocalipsa 12:3 şi indică în ultimă
analiză Leviatanul (cf. Psalmul 74:14; Isaia 27:1); Ioan le interpretează o
dată ca şi cele 7 coline ale Romei (Apocalipsa 17:9) şi altă dată ca 7 împăraţi
romani. Fiara este de obicei imperiul prigonitor, uneori este ultimul împărat,
o reîncarnare a primului dintre cei 7, probabil Nero. El a cerut onoruri
divine, a declanşat război împotriva sfinţilor şi este distrus de Cristos la
revenirea Sa (cf. 2 Tesaloniceni 2:8).
2. „Fiara din pământ" (Apocalipsa
13:11 ş.urm.), numită de asemenea „profetul mincinos" (Apocalipsa 16:13;
19:20; 20:10), este un avocat al primei fiare, care-i convinge pe oameni să i
se închine şi în final să împărtăşească soarta sa. Cultul împăratului în
provincia Asia (*ASIARHI) sugerează în mod evident trăsăturile folosite de
Ioan.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu