faţă



FAŢĂ. Acest cuvânt redă de obicei cuvântul ebr. panim sau cel gr. prosopon. Cuvântul ebr. este folosit în multe sensuri pe care le are şi cuvântul românesc - sensul de faţă a oamenilor sau animalelor, iar în sens metaforic în sensul de „cer" - se poate referi la partea anterioară a unui lucru sau la înfăţişarea exterioară. De asemenea, „faţa" unei persoane a devenit sinonimă cu „prezenţa" acelei persoane, iar termenul ebr. lipene (lit. „în faţa lui" sau „în prezenţa lui" sau „înaintea lui") este o locuţiune prepoziţională foarte obişnuită.

Desigur, faţa indică vizibil emoţiile lăuntrice şi cuvântul este însoţit în Scriptură de o mulţime de adjective, cum sunt „tristă", „înlăcrimată", „ruşinată" sau „palidă". Faţa îşi poate schimba culoarea, întunecându-se sau roşind.

Modestia sau reverenţa impuneau acoperirea feţei, aşa cum a făcut Rebeca înaintea lui Isaac. Faţa lui Dumnezeu nu poate fi văzută de om, de teama morţii (Exod 33:20); în vedeniile lui Isaia, serafimii acopereau faţa Celui Atotputernic. A te apleca, cu faţa la pământ era un semn de umilinţă; prăbuşirea cu faţa la pământ era un semn de teamă foarte mare. Dispreţul total, pe de altă parte, putea fi arătat prin scuiparea cuiva în faţă. În sens metaforic, hotărârea nestrămutată putea fi arătată când faţa cuiva rămânea împietrită - observaţi expresia plastică din Isaia 50:7, indicând un ţel neabătut. Împotrivirea hotărâtă era indicată prin înfruntarea cuiva în faţă. Intimitatea şi înţelegerea era comunicată prin expresia „faţă în faţă". O expresie înrudită este redată în româneşte „i s-a posomorât faţa" (Geneza 4:5).

Faţa celor morţi era acoperită (Ioan 11:44) şi de aceea acţiunea aceasta i-a dat de înţeles lui Haman că soarta îi era pecetluită (Estera 7:8).

Când un om se apleca cu faţa la pământ pentru a face o cerere, superiorul său îi ridica atunci capul în semn că favoarea avea să-i fie acordată. Aşadar, a ridica faţa cuiva însemna în primul rând a acorda o favoare (cf. Geneza 19:21) şi a favoriza pe cineva (Deuteronom 10:17). Ideea aceasta este întâlnită şi în greaca din NT în cuvintele prosopoleptes („cineva care respectă persoana"; literal „cineva care ia faţa") şi prosopolepsia, substantivul abstract (cf. Faptele Apostolilor 10:34; Romani 2:11).

„Faţa lui Dumnezeu", adică, prezenţa Lui milostivă, este o temă importantă în VT, cum este cazul cu *pâinea pentru punerea înainte.

BIBLIOGRAFIE
THAT, s.v. panim; E. Tiedke, NIDNTT 1, p. 585-587; E. Lohse, TDNT 6, p. 768-780.

D.F.P.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: