Faptele apostolilor



FAPTELE APOSTOLILOR. „Faptele Apostolilor" (gr. praxeis apostolon) este titlul dat către sfârşitul secolului al 2-lea d.Cr. celui de al doilea volum al istoriei începuturilor creştinismului, al cărei prim volum ne este cunoscut ca „Evanghelia după Luca".

I. Schiţa conţinutului

Cartea preia istorisirea de acolo de unde se sfârşeşte Evanghelia („cea dintâi carte", Faptele Apostolilor 1:1), cu învierea şi arătările lui Isus, şi continuă cu relatarea înălţării, coborârea Duhului Sfânt, ridicarea şi dezvoltarea bisericii din Ierusalim (1-5). Apoi descrie împrăştierea membrilor acelei biserici care a urmat după executarea liderului lor, Ştefan; descrie prima evanghelizare a regiunilor mai îndepărtate, mergând spre N până la Antiohia, şi începutul misiunii pentru ne-evrei în oraşul acela. În cursul acestei naraţiuni avem de asemenea naraţiunea convertirii lui Pavel şi evanghelizarea lui Petru în câmpia Şaron, culminând cu convertirea primei familii de ne-evrei din Cezarea. Această secţiune a Faptelor se încheie cu sosirea lui Pavel la Antiohia pentru a lua parte la misiunea pentru cei dintre neamuri din acel oraş şi cu plecarea lui Petru din Ierusalim după ce a scăpat de la moarte din mâinile lui Irod Agripa I (6-12). De aici încolo subiectul principal al Faptelor este misiunea apostolică a lui Pavel: împreună cu Barnaba el a evanghelizat Cipru şi S Galatiei (13-14), a luat parte la Conciliul din Ierusalim (15), împreună cu Sila, a traversat Europa şi a evanghelizat Filipi, Tesalonic şi Corintul (16-18), împreună cu alţi colegi a evanghelizat provincia Asia de la sediul său din Efes (19), a făcut o vizită în Palestina, unde a fost scos din mâinile gloatei violente şi a fost închis timp de 2 ani (20-26), a fost trimis la Roma pentru audierea cazului înaintea împăratului, la cererea sa, şi a petrecut 2 ani acolo sub arest la domiciliu, având libertatea deplina de a face cunoscuta Evanghelia tuturor celor care-l vizitau (27-28). Deşi Evanghelia a fost purtată pe toate drumurile care plecau din Palestina, Faptele se concentrează asupra drumului de la Ierusalim la Antiohia şi de acolo la Roma.

II. Originea şi scopul

Prefaţa la „cea dintâi carte" (Luca 1:1-4) se aplică în egală măsură la ambele părţi ale lucrării: întreaga lucrare a fost scrisă pentru ca un anume *Teofil, să aibă o prezentare cronologică şi demnă de crezare a ridicării şi răspândirii creştinismului - un subiect despre care el avea deja anumite informaţii.

Data nu este indicată cu precizie; Cartea Faptelor nu se poate să fi fost scrisă mai înainte de ultimul eveniment pe care-l descrie - faptul că Pavel a petrecut 2 ani sub arest la domiciliu în Roma (Faptele Apostolilor 28:30) -perioadă care include probabil anii 60 şi 61, dar nu ştim la cât timp după acest eveniment a fost scrisă. Dacă ar putea fi stabilit faptul că se refertă la Antichităţile lui Josephus, nu ar fi putut fi scrisă înainte de anul 93 d.Cr., dar o asemenea legătură nu poate fi stabilită. Ne-am putea gândi la o perioadă în care s-a întâmplat ceva care să suscite interesul special faţă de creştinism al unor membri proeminenţi ai societăţii romane, al căror reprezentant ar putea fi considerat Teofil. O asemenea perioadă a fost ultima parte a domniei lui Domiţian (81-96 d.Cr.), când creştinismul a pătruns în familia imperială. S-a sugerat că Teofil ar putea fi un pseudonim al lui Flavius Clemens, vărul lui Domiţian. O ocazie anterioară ar putea să fi fost în ultima parte a anilor 60, când s-a părut să fie momentul potrivit pentru a disocia creştinismul de revolta evreiască din Palestina, sau chiar în prima parte a anilor 60, când principalul propovăduitor al creştinismului a mers la Roma, ca şi cetăţean roman, pentru ca apelul său să fie judecat de tribunalul imperial. Nota optimistă cu care se sfârşeşte cartea Faptelor, când Pavel proclama Împărăţia lui Dumnezeu la Roma, fără nici o piedică, ar putea sugera că scrierea ei a avut loc înainte de izbucnirea persecuţiei din anul 64 d.Cr. Dovezile interne pentru datarea cărţii lui Luca sunt relevante, dar dacă se crede că Evanghelia după Luca trebuie să fie datată după anul 70 d.Cr., am putea considera posibilitatea ca „cea dintâi carte" din Faptele Apostolilor 1:1 să fie „Proto-Luca" (aşa cum cred C. S. C. Williams ş. a.). Transferarea cazului lui Pavel la Roma ar dovedi necesitatea examinării mai atente de către oficialii imperiali a naturii creştinismului; este posibil ca autorul Faptelor să fi considerat că este înţelept să pună la dispoziţia acestor oameni o prezentare a situaţiei.

Începând din secolul al 2-lea autorul a fost identificat (pe bună dreptate, după toate probabilităţile) cu Luca, doctorul şi tovarăşul de călătorie al lui Pavel (Coloseni 4:14; Filimon 24; 2 Timotei 4:11). Potrivit prologului Marcionit la Evanghelia sa, scris la sfârşitul secolului al 2-lea, Luca a fost un grec din Antiohia (originea lui în Antiohia este subînţeleasă de varianta „apuseană" a textului din Faptele Apostolilor 11:28). Participarea lui la unele evenimente pe care le descrie este indicată clar de trecerea de la persoana a treia la persoana întâi plural în naraţiunea sa; cele trei pasaje scrise la persoana 1 plural sunt 16:10-17; 20:5-21:18; 27:1-28:16. În afară de perioadele descrise în aceste pasaje, el a avut prilejul să urmărească desfăşurarea evenimentelor de la început, întrucât a avut acces la informaţii de la martori oculari pe care i-a întâlnit din când în când, nu numai în Antiohia ci şi în Asia Mică şi Macedonia, în Ierusalim şi Cezarea şi, în fine, la Roma. Un loc important probabil că l-au avut gazdele lui din diferite cetăţi, cum au fost Filip şi fiicele sale din Cezarea (21:8 ş.urm.) şi Mnason, un membru fondator al bisericii din Ierusalim (21:16). Nu s-ar părea ca el să fi folosit Epistolele lui Pavel ca o sursă.

III. Caracterul istoric

Credibilitatea istorică a relatării lui Luca a fost confirmată de descoperiri arheologice. Deşi cartea abordează probleme apologetice şi teologice, acestea nu diminuează acurateţea detaliilor, deşi ele determină alegerea şi prezentarea faptelor. El plasează naraţiunea lui în cadrul istoriei contemporane; paginile cărţii lui sunt pline de referiri la magistraţi ai cetăţilor, guvernatori ai provinciilor, regi vasali şi alţii, iar aceste referiri s-au dovedit de nenumărate ori corecte cu privire la locul şi data evenimentului. Cu minimul de cuvinte el comunică atmosfera adevărată a diferitelor cetăţi menţionate în naraţiune. Descrierea călătoriei lui Pavel la Roma (27) rămâne până în zilele noastre unul dintre cele mai importante documente despre navigaţia din antichitate.

IV. Aspectul apologetic

Este evident că pe Luca îl preocupă în ambele părţi ale lucrării sale să demonstreze că creştinismul nu reprezintă o ameninţare pentru legea şi ordinea din imperiu. El face aceasta mai ales prin citarea hotărârilor guvernatorilor, magistraţilor şi a altor autorităţi din diferite părţi ale imperiului. În Evanghelia după Luca, Pilat îl declară pe Isus de trei ori nevinovat de răzvrătire (Luca 23:4, 14, 22), iar când se aduc acuzaţii similare aduse împotriva urmaşilor Lui în Faptele Apostolilor, ele nu pot fi fundamentate. Pretorii din Filipi i-au închis pe Pavel şi Sila pentru încălcarea dreptului la proprietate privată, dar i-au eliberat şi şi-au cerut iertare pentru acţiunea lor ilegală (16:19 ş.urm., 35 ş.urm.). Politarhii din Tesalonic, înaintea cărora Pavel şi însoţitorii săi au fost acuzaţi de răzvrătire împotriva împăratului, au fost mulţumiţi să găsească cetăţeni din cetatea aceea care să garanteze purtarea bună a misionarilor (17:6-9). O decizie mai semnificativă este luată de către Galio, proconsulul Ahaiei, care a anulat acuzaţia de propagare a unei religii ilicite, acuzaţie adusă împotriva lui Pavel de către liderii evrei din Corint; implicaţia practică a deciziei lui este că şi creştinismul se bucură de aceeaşi protecţie care este garantată iudaismului de legile romane (18:12 ş.urm.). La Efes Pavel s-a bucurat de prietenia *Asiarhilor (mai marilor Asiei) şi este disculpat de logofătul oraşului de acuzaţia de a fi insultat cultul zeiţei *Artemis din Efes (19:31, 35 ş.urm.). În Iudea, guvernatorul Festus şi regele vasal Agripa II au fost de acord că Pavel nu a comis nici o infracţiune care să merite moartea sau închisoarea şi că, de fapt, el ar fi putut fi eliberat chiar atunci dacă nu ar fi luat jurisdicţia din mâinile lor prin apelul făcut la Cezar (26:32).

Am putea să ne întrebăm, totuşi, de ce răspândirea creştinismului a fost marcată atât de frecvent de tulburări, dacă toţi creştinii respectau legea, aşa cum susţine Luca. Răspunsul său este că, în afară de incidentul de la Filipi şi de demonstraţia instigată de breasla argintarilor din Efes, tumultul care a însoţit proclamarea Evangheliei a fost instigat întotdeauna de oponenţii evrei. La fel cum Evanghelia îi prezintă pe marii preoţi saduchei din Ierusalim care au avut câştig de cauză asupra lui Pilat cu privire la condamnarea lui Isus la moarte, deşi Pilat vedea lucrurile în mod diferit, la fel în cartea Faptelor cei mai aprigi duşmani ai lui Pavel în toate locurile sunt evreii. În timp ce cartea Faptelor relatează înaintarea statornică a Evangheliei în mari centre urbane din Imperiul Roman populate de Neamuri, ea relatează în acelaşi timp şi respingerea ei progresivă de către majoritatea comunităţilor evreieşti din imperiu.

V. Aspectul teologic

În ce priveşte aspectul teologic, tema dominantă a cărţii Faptelor este activitatea Duhului Sfânt. Promisiunea revărsării Duhului, făcută de Cristos după înviere în 1:4 ş.urm., este împlinită pentru ucenicii evrei în cap. 2 iar pentru credincioşii dintre Neamuri în cap. 10. Apostolii şi-au împlinit însărcinarea prin puterea Duhului, care este manifestată în semne supranaturale; acceptarea Evangheliei de către cei convertiţi este însoţită de asemenea de manifestări vizibile ale puterii Duhului. Cartea ar putea fi numită „Faptele Duhului Sfânt", deoarece Duhul este cel care controlează înaintarea Evangheliei pretutindeni; El călăuzeşte deplasările predicatorilor, de ex. Filip (8:29, 39), Petru (10:19 ş.urm.), Pavel şi însoţitorii săi (16:6 ş.urm.); Duhul îndrumează biserica din Antiohia să pună de-o parte pe Barnaba şi Saul pentru o slujire mai îndelungată la care i-a chemat El (13:2); Duhul primeşte un loc important în scrisoarea care comunică decizia *Conciliului din Ierusalim pentru bisericile neamurilor (15:28); El vorbeşte prin profeţi (11:28; 20:23; 21:4,11), la fel ca şi în zilele VT (1:16; 28:25); Duhul este cel care a ales pentru prima oară presbiteri într-o biserică, pentru a prelua conducerea ei spirituală (20:28); El este principalul martor pentru adevărul Evangheliei (5:32).

Manifestările supranaturale care însoţesc răspândirea Evangheliei indică nu numai activitatea Duhului ci şi inaugurarea unei ere noi în care Isus domneşte ca Domn şi Mesia. Elementul miraculos, cum ar fi de aşteptat, este mai proeminent în prima parte a cărţii decât în partea a doua: „Observăm o reducere treptată a accentului pus pe aspectul miraculos al lucrării Duhului care corespunde cu dezvoltarea din Epistolele pauline" (W. L. Knox, The Acts of the Apostles, 1948, p. 91).

VI. Faptele în biserica primară

Spre deosebire de majoritatea cărţilor NT, cele două părţi ale istoriei scrise de Luca nu par să fi fost asociate în principal cu bisericile creştine, nici sub aspectul adresării nici sub cel al circularii între biserici. S-ar putea ca Martin Dibelius sa aibă dreptate când afirmă că lucrarea a circulat prin comerţul contemporan cu cărţi, pentru beneficiul cititorilor dintre Neamuri pentru care a fost scrisă. Se poate să fi trecut un oarecare timp de la prima publicare a lucrării în două volume până la circulaţia mai generală în biserici, ca un document creştin cu autoritate.

La începutul secolului al 2-lea, când cele patru evanghelii scrise au fost puse împreună şi circulate ca o lucrare formată din patru cărţi, cele două părţi ale istoriei lui Luca au fost separate şi au mers pe căi independente. În timp ce Evanghelia după Luca a avut viitorul asigurat datorită încorporării sale împreună cu celelalte trei evanghelii, Faptele Apostolilor s-a dovedit tot mai mult a fi un document important care poate fi numit pe bună dreptate, aşa cum a spus Harnack, cartea pivotantă a NT.

Circulaţia mai largă a cărţii Faptelor în biserici se poate să fi avut o legătură cu încercarea de colectare a Epistolelor pauline pentru a forma un corpus, către sfârşitul secolului 1. Dacă a existat o tendinţă ca Pavel să fie uitat în generaţia care a urmat după moartea sa, Faptele l-a readus cu siguranţă în amintirea creştinilor stimulând interesul faţă de acest apostol care a avut o importanţă atât de mare. Însă odată cu accentuarea rolului lui Pavel, cartea Faptelor a depus mărturie şi despre lucrarea celorlalţi apostoli, în special a lui Petru.

Acesta este motivul pentru care Marcion (cca. 140 d.Cr.) nu a putut include Faptele în Canonul său, deşi a inclus ediţia sa din Evanghelia după Luca drept prefaţă la scrierile lui Pavel. În timp ce a depus o mărturie elocventă despre apostolia lui Pavel, cartea Faptelor a anihilat punctul de vedere al lui Marcion conform căruia apostolii originali ai lui Isus s-au dovedit neloiali faţă de învăţătura Domnului lor. Marcion şi urmaşii săi probabil că sunt ţinta principală a lui Tertullian care acuză de inconsecvenţă pe ereticii care fac apel numai la autoritatea apostolică a lui Pavel şi resping cartea care mai mult decât toate celelalte oferă o mărturie independentă despre apostolia lui (Prescription 22 ş.urm.).

Pe de altă parte, pentru apărătorii credinţei catolice, valoarea Faptelor Apostolilor a părut a fi mai mare decât oricând. Nu numai că Faptele au prezentat dovezi de netăgăduit cu privire la poziţia şi realizările lui Pavel ca apostol, ci a apărat şi poziţia celorlalţi apostoli şi a justificat includerea scrierilor apostolice ne-pauline alături de colecţia de scrieri pauline în volumul de Scrieri Sfânte. Din vremea aceea cartea a ajuns să poarte numele de „Faptele Apostolilor", sau chiar, aşa cum o numeşte lista muratoriană, cu o exagerare anti-marcionită, „Faptele tuturor apostolilor".

VII. Valoarea cărţii

Dreptul cărţii Faptelor Apostolilor de a ocupa locul tradiţional între evanghelii şi Epistole este clar. Pe de o parte, ea este continuarea generală a celor patru evanghelii (fiind continuarea firească a uneia dintre cele patru evanghelii); pe de altă parte, furnizează cadrul istoric pentru primele Epistole şi atestă caracterul apostolic al celor mai mulţi scriitori al căror nume îl poartă.

În afară de aceasta, ea rămâne un document de valoare incalculabilă pentru începuturile creştinismului. Dacă ne gândim cât de puţine sunt cunoştinţele noastre cu privire la progresul Evangheliei în alte direcţii în deceniile care au urmat după anul 30 d.Cr., putem înţelege mai bine cât de mult datorăm cărţii Faptelor pentru relatarea relativ detaliată a răspândirii Evangheliei de la Ierusalim la Roma. Ascensiunea şi dezvoltarea creştinismului constituie un studiu presărat cu probleme, dar unele dintre aceste probleme ar fi şi mai greu de abordat dacă nu am avea informaţiile din Faptele care să ne ajute. De exemplu, cum se face că o mişcare începută în inima iudaismului a fost recunoscută după câteva decenii ca o religie distinctă a celor dintre Neamuri? Şi cum se face că o credinţă care îşi are originea în Asia a fost asociată timp de secole cu civilizaţia europeană? Răspunsul este legat într-o măsură mare, dar nu în întregime, de activitatea misionară a lui Pavel, apostol al neamurilor şi cetăţean roman; iar în Faptele Apostolilor Luca este istoricul acelei cariere. De fapt, naraţiunea lui este o sursă de informaţii de cea mai mare valoare pentru o fază importantă a istoriei civilizaţiei lumii.

BIBLIOGRAFIE
BC, 5 vol., 1920-33; F. F. Bruce, The Acts of the Apostles, 1951, şi The Book of Acts, 1954; C. S. C. Williams, The Acts of the Apostles, 1957; H. J. Cadbury, The Book of Acts in History, 1955; M. Dibelius, Studies in the Acts of the Apostles, 1956; J. Dupont, The Sources of Acts, 1964; A. Ehrhardt, The Acts of the Apostles, 1969; E. Haenchen, The Acts of the Apostles , 1971; W. W. Gasque, A History of the Criticism of the Acts of the Apostles, 1975.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: