esenienii



ESENIENII (gr. Essenoi, Essaioi, Ossaioi, foarte probabil din aram. asen, ’asayya, pluralul de la ase, ’asya, „vindecător"- cf. Philo, Therapeutai), o comunitate religioasă evreiască înfloritoare în secolul 1 î.Cr. şi în secolul 1 d.Cr., a treia dintre „filozofiile" sau şcolile de gândire evreieşti enumerate de Josephus (BJ 2. 119-161; cf. Ant. 18. 18-22). În afară de scrierile lui Josephus, avem două relatări despre ei de la contemporanul său evreu mai bătrân, Filon din Alexandria (Quod omnis probus 75-91; Hypotetica ap. Euseb., Praep. Ev. 8. 2) şi una de la Pliniu cel Bătrân (NH 5. 17). O relatare de mai târziu a lui Hipolyt (Refutation 9. 20. 13-23) urmează în general scrierea lui Josephus, dar include câteva informaţii care se pare că au provenit din surse independente.

Descrierea esenienilor făcută de Filon are scopul de a ilustra teoria sa conform căreia numai omul cu adevărat bun este un om cu adevărat liber. El estimează numărul lor la circa 4.000 şi spune că ei locuiau în sate şi lucrau cu sârguinţă în agricultură şi în alte îndeletniciri, dedicând timp mult studiului comun al moralei şi al problemelor religioase, inclusiv interpretarea cărţilor sfinte. El ne spune că esenienii au respectat cu scrupulozitate puritatea ceremonială; ei deţineau toate proprietăţile în comun, nu aduceau jertfe de animale, practicau celibatul, nu ţineau sclavi, se îngrijeau de aceia dintre ei care nu puteau lucra din cauza bolii sau a bătrâneţii, nu făceau jurăminte, nu luau parte la activităţi militare sau comerciale şi, în general, cultivau toate virtuţile.

Relatarea lui Pliniu are loc în cadrul descrierii Mării Moarte. El îi descrie pe esenienii care locuiau la V de Marea Moartă, mai sus de En-Ghedi. Ei au locuit acolo de nenumărate generaţii, spune el, au renunţat la femei şi la bani; cu toate acestea numărul lor a fost menţinut în permanenţă, deoarece mulţi oameni veneau în mod obişnuit şi se alăturau existenţei lor solitare, deoarece erau istoviri de viaţa obişnuită. Pliniu a scris între 73 şi 79 d.Cr., dar probabil că el a obţinut informaţiile sale despre esenieni de la scriitori mai vechi, cum a fost Alexandru Polyhistor (secolul 1 î.Cr.).

Relatările lui Filon şi Pliniu sunt idealizate şi caracterizate prin exagerări retorice. Relatările lui Josephus (dacă ţinem seama de tendinţa acestui autor de a modifica adevărul istoric pentru scopurile sale personale) ne dau impresia că sunt realiste şi bazate pe cunoaştere directă. Potrivit lui Josephus, esenienii puteau fi găsiţi în toate cetăţile Iudeii, inclusiv în Ierusalim. Ei erau ospitalieri; un esenian venit din depărtare era tratat ca un frate de orice esenian în a cărui casă era găzduit. Dar o mare parte a descrierii lui Josephus implică o viaţă de comunitate care nu putea fi practicată de locuitorii oraşelor; este probabil că esenienii care erau deplin iniţiaţi trăiau în comunităţi separate, dar în acelaşi timp aveau în rândurile lor membri asociaţi care trăiau în oraşe şi duceau o viaţă obişnuită.

Josephus ne dă o descriere destul de detaliată a procedurii de iniţiere a esenienilor. Aceasta includea o perioadă de 3 ani de noviciat. La sfârşitul primului an novicele (care a purtat deja haina albă a grupării) era admis la ritualul purificării în apă, dar mai trebuia să treacă alţi doi ani până când era acceptat să participe la masa comună. Este evident că acesta era un simbol al iniţierii depline, înainte de a trece de la noviciat la statutul de membru, candidatului i se cerea să depună mai multe jurăminte solemne.

Această relatare se aseamănă în general cu regulile de admitere în comunitatea de la Qumran, descrise în 1QS, deşi se deosebesc în mai multe detalii; de ex. 1QS afirmă că noviciatul dura 2 ani şi nu 3.

După Josephus, ziua esenienilor începea înainte de răsăritul soarelui cu rugăciunile de dimineaţă, adresate soarelui, „ca şi cum l-ar implora să răsară". Apoi fiecare îşi lua în primire sarcina încredinţată, sub îndrumarea unui supraveghetor, şi lucra până la amiază. La amiază membrii se îmbăiau şi luau parte la o masă comună simplă; apoi îşi luau din nou hainele de lucru şi continuau lucrul până seara, când se adunau pentru o altă masă.

Hippolyt nu spune nimic despre rugăciunea adresată de esenieni soarelui dimineaţa: el spune că „ei stăruiesc în rugăciune din zori de zi şi nu rostesc nici un cuvânt până când cântă un imn de laudă lui Dumnezeu". Obiceiul descris de Josephus se poate sa fi fost cel al Sampsaenilor, un grup care se poate să fi fost asociat cu esenienii, şi care a primit numele lor (cf. ebr. semes, „soare") de la omagiul adus soarelui care era considerat o manifestare a divinităţii. De fapt, termenul „esenieni" a fost folosit uneori pentru a include un număr mare de grupuri sectare evreieşti care s-au retras din curentul principal al vieţii evreieşti. Este aproape cert că unul dintre aceste grupuri a fost comunitatea de la Qumran; se poate să mai fi existat alte câteva comunităţi despre care ştim la fel de puţine lucruri ca şi informaţiile reduse cu privire la Qumran înainte de descoperirile din 1947 şi din anii care au urmat. (*MAREA MOARTA, *SULURILE DE LA QUMRAN).

Dacă se poate stabili că grupul de la Qumran era o comunitate de esenieni (poate dintre acei esenieni pe care Josephus îi distinge de restul, pentru că nu opreau căsătoria), scrierile de la Qumran va trebui să ocupe un loc mai important decât toate celelalte relatări despre esenieni parvenite din antichitate, întrucât acestea provin direct din rândurile esenienilor. Atunci va fi normal să confirmăm afirmaţiile autorilor antici pe baza textelor de la Qumran, şi nu invers.

BIBLIOGRAFIE
C. D. Ginsburg, The Essenes, 1864, retipărită 1955; J. B. Lightfoot, „On Some Points Connected with the Essenes", în The Epistle to the Colossians, 1879, p. 348-419; D. Howlett, The Essenes and Christianity, 1957; H. Sérouyao, Les Esseniens, 1959; A. Dupont-Sommer, Essene Writings from Qumran, E. T., 1961; H. Kosmala, Hebraer-Essenes-Christen, 1959; G. Vermes, Post-Biblical Jewish Studies, 1975, p. 8 36.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: