erezie
EREZIE. Cuvântul gr. hairesis
indică în sensul propriu „alegere", şi acesta este sensul pe care îl are
întotdeauna în LXX; în scrierile autorilor clasici, însă, se poate referi la o
scoală filozofică pe care o persoană alege să o urmeze. În mod similar, NT
foloseşte cuvântul pentru a indica o „partidă", care sugerează o voinţă
independentă sau un spirit sectar; totuşi trebuie remarcat că nici unul dintre
partidele descrise în felul acesta nu se găseşte într-o situaţie de schismă
faţă de gruparea mamă. Saducheii (Faptele Apostolilor 5:17) şi fariseii
(Faptele Apostolilor 15:5; 26:5) formează secte în cadrul iudaismului; acelaşi
cuvânt este folosit şi pentru a descrie creştinismul, aşa cum este văzut din
afară (Faptele Apostolilor 24:5, 14-28:22). Josephus, însă, foloseşte termenul
pentru a-i descrie şi pe esenieni, care erau într-o stare de schismă (Ant.
13.171; 18.18-22). Când apar partide în sânul bisericii ele sunt numite
„erezii" (1 Corinteni 11:19, unde Pavel pare să dea de înţeles că, deşi
erau rele, au avut în final un rezultat bun prin faptul că au arătat clar cine
erau creştinii adevăraţi). Asemenea diviziuni sunt privite ca o lucrare a
cărnii (Galateni 5:20) şi, în primul rând, ca o întrerupere a dragostei reciproce,
aşa încât ereticul, adică, omul care alege cu încăpăţânare să formeze sau să
urmeze propriul său grup, trebuie respins după două mustrări (Tit 3:10).
Singurul text din NT unde termenul „erezie" este
folosit în sensul de eroare doctrinară este 2 Petru 2:1, unde include
tăgăduirea Răscumpărătorului. Dintre ereziile incipiente în NT, cele mai
proeminente sunt gnosticismul de tip iudaic (Coloseni 2:8-23) şi docetismul (1
Ioan 4:2-3; 2 Ioan 7).
BIBLIOGRAFIE
G. Forkman, The Limits of the Religious Community,
1972; W. Elert, Eucharist and Church Fellowship in the First four Centuries,
E.T. 1966; H. Schlier, TDNT 1, p. 180-184.
G.S.M.W.
R.T.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu