Epistola către Filimon



EPISTOLA CĂTRE FILIMON

I. Schiţa conţinutului

a. Introducere şi salut (v. 1-3).

b. Mulţumire: teme introductive care urmează să fie dezvoltate mai târziu: dragoste, părtăşie (koinonia; cf. koinonos, „partener", în v. 17) şi împrospătare (cf. v. 20) (v. 4-7).

c. Pledoaria pentru Onisim (v. 8-21).

d. Cerere de găzduire (v. 22).

e. Salutări de la prietenii lui Pavel (v. 23-24).

f. Binecuvântare (v. 25).

II. Semnificaţia epistolei

Cele mai vechi liste existente ale scrierilor pauline („Canonul" lui Marcion şi Fragmentul muratorian) conţin Epistola către Filimon, chiar dacă omit Epistolele pastorale. În secolul al 4-lea au apărut critici, nu la adresa autenticităţii ei, ci pentru că părea banală (cf. Jerome, Preface to Philemon): majoritatea generaţiilor, însă, au preţuit mai mult graţia, tactul, afecţiunea şi delicateţea sentimentelor care caracterizează această scrisoare scurtă. Iertulian a remarcat că a fost singura Epistolă pe care Marcion nu a contaminat-o prin „editare" (Adv. Marc. 5. 21), şi autenticitatea ei nu a fost pusă niciodată la îndoială. În ultimii ani a devenit un bastion al teoriei despre scrierile pauline asociată cu numele lui E. J. Goodspeed şi John Knox (*PAVEL, III. d. ii); recunoştinţa pentru interesul renăscut pentru Epistola către Filimon şi adoptarea câtorva dintre sugestiile lor, nu impune, însă, acceptarea reconstituirii lor care este foarte dubioasă.

III. Forma

Caracterul personal şi neoficial al Epistolei către Filimon (cf. Deissmann, LAE, p. 234 ş.urm. şi *EPISTOLĂ) ar putea să ne abată atenţia de la alcătuirea ei extrem de atentă şi de la observarea formelor literare (cf. Knox, p. 18 ş.urm.). Ar trebui observat de asemenea că Epistola are în vedere atât o biserică întrunită în casa unui credincios, cât şi oamenii cărora le este adresată (v. 2). Goodspeed şi Knox accentuează prea mult rolul pe care trebuie să-l aibă biserica pentru al convinge pe stăpânul de sclavi „să facă lucrul aşteptat de la un creştin" (Goodspeed, p. 118): în întreaga epistolă este folosită persoana a doua singular chiar şi în formula de salut; singura excepţie este în v. 22 (vizita dorită) şi 25 (benedicţia). Epistola aceasta ne permite să facem o comparaţie cu scrisoarea lui Ignatius către Polycarp, care este adresată unui individ, dar care conţine frecvent pasaje la persoana a doua plural, ceea ce denotă că este avută în vedere biserica. Epistola către Filimon este adresată unui stăpân de sclavi, împreună cu familia sa şi biserica de care este legat la fel ca şi în Romani 16:5; Coloseni 4:15. S-a făcut adesea comparaţie cu scrisoarea lui Pliniu (Ep. 9.21) în favoarea unui libert care a greşit, dar care s-a căit.

IV. Scopul şi ocazia

Miezul Epistolei este apelul lui Pavel în favoarea unui oarecare Onisim, un sclav din Colose (Coloseni 4:9) a cărui purtare este contrastată cu numele său („folositor" - un joc de cuvinte în Filimon 10-11). Se pare că Onisim l-a furat pe stăpânul său (v. 18) şi a fugit (15 - nu este prea explicit). Într-un fel oarecare - poate prin concetăţeanul său Epafra (Coloseni 4:12) - el a ajuns în contact cu Pavel care era în închisoare şi Onisim a fost transformat în mod radical. Nu numai atât, dar s-a dezvoltat o afecţiune puternică între Pavel şi noul său „fiu", în care veteranul a văzut un potenţial mare.

Potrivit legii din vremea aceea, stăpânul putea folosi împotriva lui Onisim aproape orice mod de răzbunare: societatea greco-romană nu s-a eliberat niciodată de fobia unui război contra sclavilor şi chiar un stăpân bun, în condiţii obişnuite, putea crede că este datoria sa faţă de societate să pedepsească exemplar pe un sclav fugar. Pedepse înfricoşătoare îi ameninţau şi pe cei care adăposteau pe fugari (cf. P. Oxy. 1422). Acesta este punctul în care Pavel pledează înaintea fratelui sau (7, 20), fără să-i poruncească, ci rugându-l (8-9) pe stâpân să primească înapoi pe Onisim aşa cum l-ar primi pe Pavel însuşi (17), şi se angajează solemn să ia asupra lui datoriile sclavului (18-19).

Dar probabil că Pavel cere mai mult decât îndurare. Knox arată că parakaleo urmat de peri (ca în v. 10) înseamnă de obicei, în greaca de mai tîrziu „a cere" şi nu „a pleda pentru" (cineva). Pavel l-a preţuit mult pe Onisim; plecarea lui i-a produs o mare durere; şi dacă nu ar fi fost necesară obţinerea permisiunii stăpânului, ar fi preferat să-l ţină cu el (11-14). Sensul cererii lui Pavel este ca Onisim să fie eliberat în seama lui Pavel, pentru slujire creştină. De aici încolo el s-ar afla într-o poliţie incomparabil mai apropiată decât aceea de slujitor (15-16). În orice caz, ştim că Filimon datorează convertirea sa lucrării lui Pavel (19).

Pavel este în închisoare (9-10): ocazia este aceeaşi indicată în Coloseni, deoarece Onisim urmează să-l însoţească pe Tihic, purtătorul acelei scrisori (Coloseni 4:9). Echipa lui Pavel din Filimon 23 este aceeaşi ca în Coloseni 4:10-14, cu excepţia lui Isus Iust (afară de cazul că este o omitere a unui scrib; cf. E. Amling, ZNW 10, 1909-10, p. 261). Locul atenţiei va fi decis pe baza unor informaţii din afara acestei epistole: alternativele sunt Roma, în prima întemniţare (cca. 62 d.Cr.) sau Efes (cca. 55 d.Cr.) (*PAVEL; *CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT). Oricare dintre aceste cetăţi l-ar fi atras pe Onisim. Efesul era aproape de casă, dar suficient de mare încât să se piardă în cetate; Roma era un loc de adăpost pentru oameni strămutaţi din toate locurile. În orice caz, este aşteptată eliberarea şi o călătorie în ţinutul lui Filimon, în viitorul previzibil.

Există alte legături cu Epistola către coloseni. Coloseni 3:22 ş.urm. (cf. Efeseni 6:5-9) ar fi putut fi scris cu greu fără Onisim şi fără să avem în gând efectul posibil al carierei sale. Totuşi, Knox şi Goodspeed au prea puţine motive ca să asocieze însărcinarea dată lui Arhip şi „Epistola de la Laodicea" (Coloseni 4:16-17) cu cazul lui Onisim. Knox însuşi a respins sugestia lui Goodspeed că stăpânul lui Onisim locuia în Laodicea (p. 40 ş.urm.), dar sugestia lui că Filimon a primit scrisoarea în calitate de supraveghetor (laodicean) al bisericilor din *Valea Lycus şi că Arhip din Colose era stâpânul sclavului şi principalul adresant, nu este o sugestie mai bună. Ea cere o interpretare nefirească a adresei şi acordă o pondere prea mare câtorva cuvinte (de ex. „tovarăşul de lucru" şi „tovarăşul de luptă", în v. 1 şi 2). Nu se ştie dacă epistola menţionată în Coloseni 4:16 a fost Epistola către *Efeseni sau o altă epistolă necunoscută, dar nimic nu sugerează că a fost Epistola către Filimon (*APFIA; *ARHIP; *ONISIM; *FILIMON).

BIBLIOGRAFIE
Comentarii (împreună cu Coloseni) asupra textului gr. făcute de J. B. Lightfoot, 1879; C. F. D. Moule, 1957; cu privire la textul engl. vezi H. C. G. Moule, CB, 1893; J. Knox, IB, 1955; H. M. Garson, TNTC, 1960; R. P. Martin, NCB, 1974; E. J. Goodspeed, INT, 1937, p. 109 ş.urm.; J. Knox, Philemon among the Epistles of Paul, 1959; F. F. Bruce, BJRL 48, 1965, p. 81-97.

A.F.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: