Epistola către coloseni
EPISTOLA CĂTRE COLOSENI.
I. Schiţa conţinutului
a. 1:1-2. Salut.
b. 1:3-8. Mulţumire pentru credinţa şi
dragostea creştinilor din Colose şi pentru roada propovăduirii Evangheliei
între ei.
c. 1:9-12. Rugăciune pentru creşterea lor
în înţelegere şi, în consecinţă, în fapte bune.
d. 1:13-23. Gloria şi măreţia lui
Cristos, Chipul lui Dumnezeu, Agentul Lui în crearea tuturor lucrurilor, Capul
Bisericii, Cel care prin crucea Sa a împăcat toate lucrurile cu Sine.
e. 1:24-2:3. Eforturile şi suferinţele
lui Pavel pentru a face cunoscută taina lui Cristos şi în a căuta să prezinte
pe orice om perfect în Cristos.
f. 2:4-3:4. Avertismentul concret
împotriva învăţăturii false şi răspunsul apostolului la acea învăţătură.
g. 3:5-17. Creştinii trebuie să se
dezbrace de păcatele vieţii vechi şi să se îmbrace cu virtuţile vieţii noi în
Cristos.
h. 3:18-4:1. Instrucţiuni cu privire la
conduită, pentru soţi şi soţii, copii şi părinţi, slujitori şi stăpâni.
i. 4:2-6. Îndemn la rugăciune şi
înţelepciune în vorbire.
j. 4:7-18. Mesaje personale.
II. Autorul
Îndoieli cu privire la autenticitatea Epistolei către
coloseni au fost exprimate pentru prima dată în secolul al 19-lea; Şcoala de la
Tübingen a respins ideea că Pavel ar fi autorul acesteia şi a altor epistole,
pe baza faptului că în ele s-ar presupune că există idei gnostice din secolul
al 2-lea. Astăzi sunt privite cu mai multă seriozitate argumentele bazate pe
vocabular, stil şi doctrină când această epistolă este comparată cu alte
epistole ale lui Pavel, dar aceste argumente nu sunt suficient de puternice
încât să-i determine pe mulţi teologi să respingă ideea că Pavel ar fi autorul.
Asemănările remarcabile cu *Efeseni i-a determinat pe unii să susţină
autenticitatea acelei Epistole şi să conteste autenticitatea Epistolei către
coloseni (de ex. F. C. Synge, Philippians and Colossians, 1951), dar
aproape întotdeauna s-a considerat că dovezile ar indica prioritatea Epistolei
către coloseni. Câţiva teologi, cum sunt H. J. Holtzmann şi C. Masson, au
argumentat în favoarea unei relaţii mai complexe dintre cele două epistole.
Legătura dintre Coloseni şi mica Epistolă către *Filimon cât
şi caracterul acelei epistole sunt de aşa natură încât aceasta constituie
practic „semnătura" lui Pavel pentru Coloseni. Epistola către Filimon se
referă la un sclav fugar, Onisim, care se întorcea la stăpânul său. Epistola
către coloseni (4:9) spune că acest Onisim a fost trimis înapoi la Colose
împreună cu Tihic. În Epistola către Filimon este menţionat Arhip, din casa lui
Filimon (v. 2); în Coloseni (4:17) există un mesaj special pentru aceeaşi
persoană. În Epistola către Filimon suit incluse salutări de la Epafra, Marcu,
Aristarh, Dima şi Luca (v. 23 ş.urm.); aceleaşi persoane sunt menţionate în mod
special în Coloseni (4:10-14). Este greu să ne imaginăm că aceste referiri la
anumite persoane ar fi neautentice sau fictive. Singura alternativă este să
legăm împreună Epistolele către Filimon şi către coloseni ca epistole care au
acelaşi autor şi care au fost scrise în aceeaşi perioadă. C. F. D. Moule spune
(în CGT, p. 13): „Pare... imposibil să punem la îndoială că Epistola către
Filimon a fost scrisă de Sf. Pavel, sau să punem la îndoială legătura strânsă
dintre Filimon şi Coloseni".
III. Destinaţia Epistolei
*Colose a fost o cetate din Frigia, în provicia romană Asia,
situată - la fel ca şi Hierapolis şi Laodicea - pe valea râului Lycus.
Importanţa cetăţii a scăzut până în vremea NT şi a fost redusă şi mai mult de
un cutremur dezastruos din anul 60 d.Cr. Pavel nu a înfiinţat biserica din
Colose şi nici nu a vizitat-o până la data scrierii acestei scrisori (1:4, 7-9;
2:1). În a doua sa călătorie misionară, el a trecut pe la N de valea Lycus
(Faptele Apostolilor 16:6-8). În a treia sa călătorie misionară, Efesul a fost
timp de 3 ani centrul activităţii sale (Faptele Apostolilor 19:1-20; 20:31) şi
este foarte probabil că Evanghelia a ajuns la Colose în vremea aceasta prin
Epafra, care era din Colose (1:7; 4:12). Majoritatea creştinilor erau ne-evrei
(1:27; 2:13), dar încă din vremea lui Antiohus cel Mare a existat în apropiere
o comunitate evreiască numeroasă şi influentă.
IV. Data şi locul scrierii
Este clar că Epistola către coloseni a fost scrisă din
închisoare, aşa cum arată cuvintele din 4:3,10 şi 18. Au fost luate în
considerare trei locuri unde a fost posibil ca Pavel să fie întemniţat la data
scrierii epistolei.
1. Efes. Cel mai puternic argument în
favoarea acestui loc este o afirmaţie din secolul al 2-lea, din prologul lui
Marcion la Epistola către coloseni. Totuşi, dacă Coloseni şi *Efeseni au fost
scrise la aceeaşi dată (aşa cum indică 4:7 ş.urm. şi Efeseni 6:21 ş.urm.),
posibilitatea scrierii din Efes este exclusă.
2. Cezarea. Au fost date o serie de
argumente în favoarea Cezarei. Bo Reicke argumentează în favoarea acestui loc
pe baza cutremurului de pământ distrugător la care ne-am referit mai sus, dar
începutul întemniţării lui Pavel în Roma probabil că a avut loc cu un an
înainte ca acel cutremur de pământ să lovească Valea Lycus. Nu este probabil ca
toţi cei menţionaţi în cap. 4 să fi fost cu apostolul Pavel când s-a aflat
închis în Cezarea.
3. Roma. Nu există nici un argument
împotriva scrierii din Roma la care să nu se poată da un răspuns adecvat. Nu
este nici un loc mai probabil decât Roma unde să fugă Onisim, iar conţinutul şi
referinţele personale par să se potrivească mai bine cu întemniţarea lui Pavel
în Roma decât oriunde în altă parte. Prin urmare, pare probabil ca data
scrierii să fi fost anul 60 d.Cr.
V. Motivul scrierii Epistolei
Sunt două probleme care au adus biserica din Colose în centrul
atenţiei lui Pavel şi au prilejuit scrierea acestei scrisori. În primul rând,
el i-a scris lui Filimon în Colose, trimiţându-l înapoi pe Onisim, sclavul
fugar, dar care acum era convertit (Filimon 7-21). Se poate ca el să fi
profitat de acest prilej ca să scrie întregii biserici din Colose. În al doilea
rând, Epafra i-a dus lui Pavel ştiri despre biserică; au fost multe lucruri
încurajatoare (1:4-8), dar se pare că au fost şi veşti tulburătoare despre
învăţătura falsă care ameninţa să-i abată pe membri de la adevărul lui Cristos.
Ştirea aceasta l-a determinat pe apostol să scrie în felul în care a scris.
VI. Învăţătura falsă
În stilul său caracteristic, Pavel abordează problema cu
care era confruntată biserica din Colose venind cu învăţături pozitive şi nu cu
o respingere sistematică, punct cu punct, a învăţăturii false. De aceea nu
cunoaştem pe deplin care era învăţătura falsă, dar putem deduce trei lucruri:
1. Acorda un loc important forţelor din
lumea spirituală, în detrimentul locului acordat lui Cristos. În 2:18 Pavel
vorbeşte despre „închinarea la îngeri", iar alte referiri la relaţia
dintre Cristos şi creaţia spirituală (1:16, 20; 2:15) se pare că au aceeaşi
semnificaţie.
2. O importanţă mare a fost acordată
aspectelor exterioare, cum sunt sărbătorile şi posturile, lunile noi şi
Sabaturile (2:16 ş.urm.) şi probabil circumciziei (2:11). Acestea erau
prezentate cu mândrie ca fiind adevărata cale de disciplinare a eului şi de
supunere a cărnii (2:20 ş.urm.).
3. Învăţătorii se lăudau că ar poseda o filozofie
mai înaltă. Lucrul acesta este clar din 2:4, 8, 18; putem presupune că Pavel,
prin folosirea frecventă a termenilor „cunoaştere" (gnosis şi epignosis),
„înţelepciune" (sophia), „pricepere" (synesis) şi
„taină" (mysterion), a contracarat această concepţie.
Unii (de ex. Hort şi Peake) au susţinut că învăţătura
iudaică putea explica în suficientă măsură toate aceste elemente diferite.
Lightfoot a argumentat că învăţătura falsă era învăţătura esenienilor şi în
prezent avem cunoştinţe considerabile despre secta esenienilor din sulurile de
la Marea Moartă, dar nu avem nici o informaţie despre prezenţa unei secte de
acest fel pe Valea Lycus, în sec. 1 d.Cr. Alţii au identificat erezia din
Colose cu una dintre şcolile gnostice care ne sunt cunoscute din scrierile
autorilor din secolul al 2-lea. S-ar putea să nu o putem eticheta exact. În
zilele acelea era răspândit sincretismul în religie şi în filozofie. Probabil
că ne-am apropia de adevăr dacă am spune că această învăţătură este o formă
iudaică de gnosticism.
Pavel se ocupă cu cele trei erori în felul următor:
1. El le spune colosenilor că este vorba
de umilinţă greşit aplicată când înalţă pe îngeri şi pun accent pe funcţiile
forţelor spirituale bune şi se tem de stăpânirile rele. Cristos este Creatorul
şi Domnul tuturor lucrurilor din cer şi de pe pământ şi El este Nimicitorul
oricăror forţe rele (1:15 ş.urm.; 2:9 ş.urm.). Toată plinătatea (pleroma)
Dumnezeirii se află în Cristos. (Aici Pavel probabil că a luat şi a folosit în
sens creştin unul dintre cuvintele cheie ale învăţăturii false.)
2. Calea sfinţeniei nu este un ascetism,
care promovează doar mândrie spirituală, nici eforturi egocentrice de a stăpâni
pornirile cărnii, ci îmbrăcarea cu Cristos, prin concentrarea afecţiunii asupra
Lui şi, în felul acesta, prin dezbrăcarea de tot ce este contrar voii Sale
(2:20 ş.urm.; 3:1 ş.urm.).
3. Adevărata înţelepciune nu este o
filozofie omenească (2:8), ci este *„taina" (secretul revelat) lui
Dumnezeu în Cristos, care locuieşte în toţi cei ce-L primesc pe El (1:27), fără
să facă distincţie între oameni (3:10 ş.urm.).
BIBLIOGRAFIE
J. B. Lightfoot, Saint Paul’s Epistles to the Colossians
and to Philemon, 1875; T. K. Abbott, The Epistles to the Ephesians and
to the Colossiasa, ICC, 1897; C. F. D. Moule, The Epistles of Paul the
Apostle to the Colossians and to Philemon, CGT, 1957; F. F. Bruce în The
Epistles of Paul to the Ephesians and to the Colossians, NLC, 1957; H. M.
Garson, The Epistles of Paul to the Colossians and Philemon, TNTC, 1960;
R. P. Martin, Colossians and Philemon, NCB, 1974; seria de articole
despre Coloseni de Bo Reicke, E. Schweizer, G. R. Beasley-Murray, C. F. D.
Moule, G. E. Ladd şi alţii, în Review and Expositor 70, 1973, p. 429
ş.urm.
F.F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu