Epistola către coloseni



 EPISTOLA CĂTRE COLOSENI.

I. Schiţa conţinutului

a. 1:1-2. Salut.

b. 1:3-8. Mulţumire pentru credinţa şi dragostea creştinilor din Colose şi pentru roada propovăduirii Evangheliei între ei.

c. 1:9-12. Rugăciune pentru creşterea lor în înţelegere şi, în consecinţă, în fapte bune.

d. 1:13-23. Gloria şi măreţia lui Cristos, Chipul lui Dumnezeu, Agentul Lui în crearea tuturor lucrurilor, Capul Bisericii, Cel care prin crucea Sa a împăcat toate lucrurile cu Sine.

e. 1:24-2:3. Eforturile şi suferinţele lui Pavel pentru a face cunoscută taina lui Cristos şi în a căuta să prezinte pe orice om perfect în Cristos.

f. 2:4-3:4. Avertismentul concret împotriva învăţăturii false şi răspunsul apostolului la acea învăţătură.

g. 3:5-17. Creştinii trebuie să se dezbrace de păcatele vieţii vechi şi să se îmbrace cu virtuţile vieţii noi în Cristos.

h. 3:18-4:1. Instrucţiuni cu privire la conduită, pentru soţi şi soţii, copii şi părinţi, slujitori şi stăpâni.

i. 4:2-6. Îndemn la rugăciune şi înţelepciune în vorbire.

j. 4:7-18. Mesaje personale.

II. Autorul

Îndoieli cu privire la autenticitatea Epistolei către coloseni au fost exprimate pentru prima dată în secolul al 19-lea; Şcoala de la Tübingen a respins ideea că Pavel ar fi autorul acesteia şi a altor epistole, pe baza faptului că în ele s-ar presupune că există idei gnostice din secolul al 2-lea. Astăzi sunt privite cu mai multă seriozitate argumentele bazate pe vocabular, stil şi doctrină când această epistolă este comparată cu alte epistole ale lui Pavel, dar aceste argumente nu sunt suficient de puternice încât să-i determine pe mulţi teologi să respingă ideea că Pavel ar fi autorul. Asemănările remarcabile cu *Efeseni i-a determinat pe unii să susţină autenticitatea acelei Epistole şi să conteste autenticitatea Epistolei către coloseni (de ex. F. C. Synge, Philippians and Colossians, 1951), dar aproape întotdeauna s-a considerat că dovezile ar indica prioritatea Epistolei către coloseni. Câţiva teologi, cum sunt H. J. Holtzmann şi C. Masson, au argumentat în favoarea unei relaţii mai complexe dintre cele două epistole.

Legătura dintre Coloseni şi mica Epistolă către *Filimon cât şi caracterul acelei epistole sunt de aşa natură încât aceasta constituie practic „semnătura" lui Pavel pentru Coloseni. Epistola către Filimon se referă la un sclav fugar, Onisim, care se întorcea la stăpânul său. Epistola către coloseni (4:9) spune că acest Onisim a fost trimis înapoi la Colose împreună cu Tihic. În Epistola către Filimon este menţionat Arhip, din casa lui Filimon (v. 2); în Coloseni (4:17) există un mesaj special pentru aceeaşi persoană. În Epistola către Filimon suit incluse salutări de la Epafra, Marcu, Aristarh, Dima şi Luca (v. 23 ş.urm.); aceleaşi persoane sunt menţionate în mod special în Coloseni (4:10-14). Este greu să ne imaginăm că aceste referiri la anumite persoane ar fi neautentice sau fictive. Singura alternativă este să legăm împreună Epistolele către Filimon şi către coloseni ca epistole care au acelaşi autor şi care au fost scrise în aceeaşi perioadă. C. F. D. Moule spune (în CGT, p. 13): „Pare... imposibil să punem la îndoială că Epistola către Filimon a fost scrisă de Sf. Pavel, sau să punem la îndoială legătura strânsă dintre Filimon şi Coloseni".

III. Destinaţia Epistolei

*Colose a fost o cetate din Frigia, în provicia romană Asia, situată - la fel ca şi Hierapolis şi Laodicea - pe valea râului Lycus. Importanţa cetăţii a scăzut până în vremea NT şi a fost redusă şi mai mult de un cutremur dezastruos din anul 60 d.Cr. Pavel nu a înfiinţat biserica din Colose şi nici nu a vizitat-o până la data scrierii acestei scrisori (1:4, 7-9; 2:1). În a doua sa călătorie misionară, el a trecut pe la N de valea Lycus (Faptele Apostolilor 16:6-8). În a treia sa călătorie misionară, Efesul a fost timp de 3 ani centrul activităţii sale (Faptele Apostolilor 19:1-20; 20:31) şi este foarte probabil că Evanghelia a ajuns la Colose în vremea aceasta prin Epafra, care era din Colose (1:7; 4:12). Majoritatea creştinilor erau ne-evrei (1:27; 2:13), dar încă din vremea lui Antiohus cel Mare a existat în apropiere o comunitate evreiască numeroasă şi influentă.

IV. Data şi locul scrierii

Este clar că Epistola către coloseni a fost scrisă din închisoare, aşa cum arată cuvintele din 4:3,10 şi 18. Au fost luate în considerare trei locuri unde a fost posibil ca Pavel să fie întemniţat la data scrierii epistolei.

1. Efes. Cel mai puternic argument în favoarea acestui loc este o afirmaţie din secolul al 2-lea, din prologul lui Marcion la Epistola către coloseni. Totuşi, dacă Coloseni şi *Efeseni au fost scrise la aceeaşi dată (aşa cum indică 4:7 ş.urm. şi Efeseni 6:21 ş.urm.), posibilitatea scrierii din Efes este exclusă.

2. Cezarea. Au fost date o serie de argumente în favoarea Cezarei. Bo Reicke argumentează în favoarea acestui loc pe baza cutremurului de pământ distrugător la care ne-am referit mai sus, dar începutul întemniţării lui Pavel în Roma probabil că a avut loc cu un an înainte ca acel cutremur de pământ să lovească Valea Lycus. Nu este probabil ca toţi cei menţionaţi în cap. 4 să fi fost cu apostolul Pavel când s-a aflat închis în Cezarea.

3. Roma. Nu există nici un argument împotriva scrierii din Roma la care să nu se poată da un răspuns adecvat. Nu este nici un loc mai probabil decât Roma unde să fugă Onisim, iar conţinutul şi referinţele personale par să se potrivească mai bine cu întemniţarea lui Pavel în Roma decât oriunde în altă parte. Prin urmare, pare probabil ca data scrierii să fi fost anul 60 d.Cr.

V. Motivul scrierii Epistolei

Sunt două probleme care au adus biserica din Colose în centrul atenţiei lui Pavel şi au prilejuit scrierea acestei scrisori. În primul rând, el i-a scris lui Filimon în Colose, trimiţându-l înapoi pe Onisim, sclavul fugar, dar care acum era convertit (Filimon 7-21). Se poate ca el să fi profitat de acest prilej ca să scrie întregii biserici din Colose. În al doilea rând, Epafra i-a dus lui Pavel ştiri despre biserică; au fost multe lucruri încurajatoare (1:4-8), dar se pare că au fost şi veşti tulburătoare despre învăţătura falsă care ameninţa să-i abată pe membri de la adevărul lui Cristos. Ştirea aceasta l-a determinat pe apostol să scrie în felul în care a scris.

VI. Învăţătura falsă

În stilul său caracteristic, Pavel abordează problema cu care era confruntată biserica din Colose venind cu învăţături pozitive şi nu cu o respingere sistematică, punct cu punct, a învăţăturii false. De aceea nu cunoaştem pe deplin care era învăţătura falsă, dar putem deduce trei lucruri:

1. Acorda un loc important forţelor din lumea spirituală, în detrimentul locului acordat lui Cristos. În 2:18 Pavel vorbeşte despre „închinarea la îngeri", iar alte referiri la relaţia dintre Cristos şi creaţia spirituală (1:16, 20; 2:15) se pare că au aceeaşi semnificaţie.

2. O importanţă mare a fost acordată aspectelor exterioare, cum sunt sărbătorile şi posturile, lunile noi şi Sabaturile (2:16 ş.urm.) şi probabil circumciziei (2:11). Acestea erau prezentate cu mândrie ca fiind adevărata cale de disciplinare a eului şi de supunere a cărnii (2:20 ş.urm.).

3. Învăţătorii se lăudau că ar poseda o filozofie mai înaltă. Lucrul acesta este clar din 2:4, 8, 18; putem presupune că Pavel, prin folosirea frecventă a termenilor „cunoaştere" (gnosis şi epignosis), „înţelepciune" (sophia), „pricepere" (synesis) şi „taină" (mysterion), a contracarat această concepţie.

Unii (de ex. Hort şi Peake) au susţinut că învăţătura iudaică putea explica în suficientă măsură toate aceste elemente diferite. Lightfoot a argumentat că învăţătura falsă era învăţătura esenienilor şi în prezent avem cunoştinţe considerabile despre secta esenienilor din sulurile de la Marea Moartă, dar nu avem nici o informaţie despre prezenţa unei secte de acest fel pe Valea Lycus, în sec. 1 d.Cr. Alţii au identificat erezia din Colose cu una dintre şcolile gnostice care ne sunt cunoscute din scrierile autorilor din secolul al 2-lea. S-ar putea să nu o putem eticheta exact. În zilele acelea era răspândit sincretismul în religie şi în filozofie. Probabil că ne-am apropia de adevăr dacă am spune că această învăţătură este o formă iudaică de gnosticism.

Pavel se ocupă cu cele trei erori în felul următor:

1. El le spune colosenilor că este vorba de umilinţă greşit aplicată când înalţă pe îngeri şi pun accent pe funcţiile forţelor spirituale bune şi se tem de stăpânirile rele. Cristos este Creatorul şi Domnul tuturor lucrurilor din cer şi de pe pământ şi El este Nimicitorul oricăror forţe rele (1:15 ş.urm.; 2:9 ş.urm.). Toată plinătatea (pleroma) Dumnezeirii se află în Cristos. (Aici Pavel probabil că a luat şi a folosit în sens creştin unul dintre cuvintele cheie ale învăţăturii false.)

2. Calea sfinţeniei nu este un ascetism, care promovează doar mândrie spirituală, nici eforturi egocentrice de a stăpâni pornirile cărnii, ci îmbrăcarea cu Cristos, prin concentrarea afecţiunii asupra Lui şi, în felul acesta, prin dezbrăcarea de tot ce este contrar voii Sale (2:20 ş.urm.; 3:1 ş.urm.).

3. Adevărata înţelepciune nu este o filozofie omenească (2:8), ci este *„taina" (secretul revelat) lui Dumnezeu în Cristos, care locuieşte în toţi cei ce-L primesc pe El (1:27), fără să facă distincţie între oameni (3:10 ş.urm.).

BIBLIOGRAFIE
J. B. Lightfoot, Saint Paul’s Epistles to the Colossians and to Philemon, 1875; T. K. Abbott, The Epistles to the Ephesians and to the Colossiasa, ICC, 1897; C. F. D. Moule, The Epistles of Paul the Apostle to the Colossians and to Philemon, CGT, 1957; F. F. Bruce în The Epistles of Paul to the Ephesians and to the Colossians, NLC, 1957; H. M. Garson, The Epistles of Paul to the Colossians and Philemon, TNTC, 1960; R. P. Martin, Colossians and Philemon, NCB, 1974; seria de articole despre Coloseni de Bo Reicke, E. Schweizer, G. R. Beasley-Murray, C. F. D. Moule, G. E. Ladd şi alţii, în Review and Expositor 70, 1973, p. 429 ş.urm.

F.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: