Emanuel



EMANUEL. (ebr. ‘immanu’el, „Dumnezeu este cu noi"). Cuvântul este găsit de două ori în VT (Isaia 7:14; 8:8) şi o singură dată în NT (Matei 1:23). S-ar putea să fie folosit de asemenea în Isaia 8:10.

Pentru a înţelege semnificaţia cuvântului, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi", trebuie să observăm contextul în care apare. Siria şi Israel au dorit să formeze o coaliţie cu Iuda, pentru a se opune puterii crescânde a Asiriei. Iuda a şovăit, iar Siria şi Israel au hotărât să-i pedepsească. Când a auzit această ştire, Ahaz a tremurat. Isaia s-a dus la el ca să-i spună că nu avea de ce se teme. Puterea duşmanilor săi era aproape epuizată şi ei nu puteau să-i facă nici un rău. Isaia chiar i-a poruncit să ceară un semn care să confirme mesajul divin. Ahaz a refuzat să ceară un semn. De aceea, ca răspuns pentru regele făţarnic, Isaia anunţă că Domnul va da poporului lui Iuda un semn. În vedenia sa profetul a văzut o fecioară (‘alma, adică, o femeie necăsătorită), care este însărcinată şi care este aproape să nască un fiu căruia îi va pune numele Emanuel.

În orice interpretare a acestei profeţii sunt trei factori pe care trebuie să-i avem în vedere.

a. Naşterea copilului trebuie să fie un semn. Este adevărat că semnul în sine nu trebuia să fie o minune, dar în acest context special, după porunca dată lui Ahaz să ceară un semn din locurile de jos sau din locurile de sus, am fi îndreptăţiţi să aşteptăm un semn cum a fost mişcarea umbrei înapoi pe cadranul solar ; o naştere care urmează cursul obişnuit al naturii nu s-ar părea să fie un semn care să întrunească criteriile. În acest context trebuie observat că problema este complicată şi mai mult de faptul că nu poate fi o referire locală la Ezechia, deoarece Ezechia fusese născut deja.

b. Mama copilului este o femeie necăsătorită. De ce a folosit Isaia cuvântul acesta aparte, ‘alma, când s-a referit la ea? S-a afirmat uneori că dacă Isaia ar fi vrut să ne vorbească despre o naştere din fecioara ar fi avut la dispoziţie un cuvânt adecvat, şi anume, betula. Dar o examinare a folosirii acestui cuvânt în VT arată că termenul este foarte nepotrivit pentru acest scop, întrucât ar fi fost ambiguu. Cuvântul betula poate indica o fecioară, dar când acesta este cazul este adăugată adesea expresia „nici un bărbat n-avusese legături cu ea" (cf. Geneza 24:16). Cuvântul poate indica şi o fecioară logodită (cf. Deuteronom 22:23 ş.urm.). În acest ultim caz fecioara este cunoscută ca „soţia" (‘issa) acelui bărbat, iar el este soţul (‘s) ei. Dar cuvântul betula poate indica de asemenea o femeie căsătorită (Ioel 1:8). Pe baza acestui ultim pasaj s-a propagat o tradiţie printre evrei potrivit căreia cuvântul s-ar putea referi la o femeie căsătorită. Prin urmare, dacă Isaia ar fi folosit acest cuvânt, nu ar fi fost clar la ce fel de femeie s-a gândit, dacă era fecioară sau dacă era căsătorită. Alte cuvinte ebr. care îi stăteau la dispoziţie nu erau satisfăcătoare. Dacă ar fi vrut să arate că mama a fost o femeie tânără, ar fi folosit mai curând cuvântul obişnuit na ‘ara („fată"). Când foloseşte cuvântul ‘alma, Isaia foloseşte cuvântul care nu este aplicat niciodată (fie în Biblie, fie în alte scrieri din Orientul Apropiat) decât unei femei nemăritate. Această femeie nemăritată putea fi imorală în care caz naşterea nu ar fi putut fi privită ca un semn. Prin urmare, ne rămâne alternativa că mama a fost o femeie bună dar necăsătorită; cu alte cuvinte, naşterea a fost supranaturală. Tocmai prezenţa acestui cuvânt, ‘alma, face ca aplicarea pasajului la o naştere locală să fie dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

c. Trebuie să remarcăm forţa termenului „Emanuel". O citire normală a pasajului ne-ar face să aşteptăm ca prezenţa lui Dumnezeu să fie văzută în naşterea copilului însuşi. Totuşi, această interpretare este contestată şi este respinsă cu tărie de majoritatea scriitorilor moderni care tratează acest pasaj. Prezenţa lui Dumnezeu, spun ei, poate fi văzută mai degrabă în izbăvirea lui Iuda de cei doi duşmani ai săi din nord. Naşterea copilului este indicată ca o măsură a timpului care avea să treacă până la îndepărtarea celor doi duşmani. O asemenea perioadă de timp avea să fie scurtă - un copil învaţă deosebirea dintre bine şi rău la o vârstă fragedă. De aceea, în decurs de 2 ani sau poate chiar mai puţin, Iuda nu ar avea de ce să se mai teamă de Siria şi de Israel. În această izbăvire avea să fie manifestată prezenţa lui Dumnezeu şi ca semn sau ca garanţie a acestei izbăviri, o mamă oarecare avea să pună copilului său numele Emanuel.

Această interpretare ridică nişte probleme foarte mari şi nu reuşeşte să dea un răspuns la ele. Ce drept ar avea o mamă oarecare să numească pe un anumit copil al ei „Emanuel"? De unde putea ea să ştie că fiul ei şi nu un altul va fi semnul că în decurs de aproximativ 2 ani prezenţa lui Dumnezeu avea să fie manifestată în izbăvirea ţării lui Iuda de Siria şi Israel? În plus, de unde putea şti Israel că s-a născut un anumit copil ca răspuns la profeţie şi că naşterea acestui copil special este un semn promis? S-ar părea ca dacă profeţia se referă la o naştere locală, copilul care urma să fie născut trebuia să fie o persoană proeminentă. Cea mai proeminentă persoană, Ezechia, este exclusă şi de aceea trebuie să presupunem că este un copil al lui Isaia sau un alt copil al lui Ahaz. Dar şi lucrul acesta este exclus de folosirea cuvântului ‘alma. Nici soţia lui Ahaz şi nici soţia lui Isaia nu puteau fi descrise pe bună dreptate ca ‘alma, pentru simplul motiv că amândouă erau femei căsătorite.

Prin urmare, pare cel mai potrivit să se aplice numele Emanuel Copilului însuşi. În naşterea lui trebuie găsită prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu a venit la poporul Său în persoana unui Copilaş, acelaşi Copilaş pe care Isaia îl numeşte mai târziu „Dumnezeu tare" (‘el gibbor). Această interpretare este întărită de faptul că Isaia caută să-i convingă pe oameni să nu-şi pună încrederea în regele Asiriei. Ajutorul pentru naţiune nu vine de la Asiria, ci de la Dumnezeu. În momentul acesta întunecat Dumnezeu este cu poporul Său. El este întâlnit în naşterea unui Copil.

Pruncia Copilului divin este o măsură a timpului care se va scurge până când Ahaz va fi eliberat de teama de cei doi duşmani ai săi din nord (Isaia 7:15-16). Ahaz a respins semnul cu Emanuel şi şi-a îndreptat privirile spre regele Asiriei. Regele acela şi succesorii săi au cauzat căderea ţării lui Iuda, dar pentru o rămăşiţă a fost dată promisiunea lui Emanuel şi în Emanuel ei aveau să găsească speranţa şi salvarea lor.

BIBLIOGRAFIE
E. J. Young, The Book of Isaiah, 1, 1964; E. W. Hengstenberg, Christology of the Old Testament, 1856,2, p. 26-66; J. G. Machen, The Virgin Birth of Christ, 1930; J. Lindblom, A Study on the Immanuel Section în Isaiah, 1957/8; J. S. Wright, C. Brown, NIDNTT 2, p. 86 ş.urm.

E.J.Y.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: