Elisei



ELISEI. Un profet din Israel, în secolul al 9-lea. Numele lui apare în VT ebr. ca ‘elisa, în VT gr. Eleisaie, în scrierile lui Josephus Elissaios, iar în NT Elisaios. Numele înseamnă „Dumnezeu este mântuire". Numele tatălui său a fost Şafat.

Tot ce se ştie despre originea lui Elisei se găseşte în 1 Împăraţi 19:16,19-21. Nu ni se spune care a fost vârsta lui sau locul de naştere, dar putem presupune că era din Abel-Mehola (Tell Abu Sifri?), din Valea Iordanului, şi că era tânăr atunci când l-a chemat Ilie. Este clar de asemenea că provenea dintr-o familie înstărită.

Slujirea lui, dacă o datăm de la chemarea lui, se extinde în timpul domniei lui Ahab, Ahazia, Ioram, Iehu, Ioahaz şi Ioas - o perioadă de mai bine de 50 de ani. Istorisirea lucrării lui Elisei este scrisă în 1 Împăraţi 19; 2 Împăraţi 2-9; 13 şi conţine o serie de optsprezece întâmplări. Nu este posibil să stabilim cu certitudine ordinea cronologică datorită întreruperilor evidente în şirul evenimentelor (de ex. compară 2 Împăraţi 6:23 cu 6:24; 5:27 cu 8:4-5; 13:13 cu 13:14 ş.urm.). Aceste întâmplări nu indică o tensiune dintre închinarea la Iahve şi închinarea la Baal ca şi în timpul lui *Ilie. Lucrarea lui a fost o desfăşurată în cadrul conducerii şcolii profetice, şi consta dintr-o manifestare de semne şi minuni atât la nivel individual cât şi la nivel naţional. Elisei ne apare ca un fel de vizionar, în tradiţia lui Samuel, la care apelează deopotrivă ţăranii şi regii.

Dacă examinăm aceste episoade în ordinea lor biblică, putem face următoarele observaţii. (1) chemarea lui Elisei (1 Împăraţi 19:19-21) nu a fost atât o ungere (cf. 1 Împăraţi 19:16), cât o ordinare, prin învestitura cu mantaua profetică a lui Ilie. Până la înălţarea lui Ilie, Elisei a rămas slujitorul lui (1 Împăraţi 19:21; 2 Împăraţi 3:11). (2) 2 Împăraţi 2:1-18 relatează preluarea de către Elisei a rolului stăpânului său. Partea dublă din duhul lui Ilie care a venit asupra lui Elisei ne aminteşte de limbajul şi ideea din Deuteronom 21:17, şi întregul episod ne aminteşte de înlocuirea lui Moise de către Iosua, ca şi lider al Israelului. (3) Vindecarea apelor rele din 2 Împăraţi 2:19-22 are de asemenea o paralelă în Exodul (Exod 15:22-25). (4) Incidentul din 2 Împăraţi 2:23-25 poate fi înţeles ca o pedeapsă împotriva batjocoririi deliberate a conducătorului unei şcoli de profeţi ai lui Iahve. Unii teologi înclină să creadă că în cazul lui Elisei chelia era o ninsoare profetică.

(5) Relatarea despre rolul lui Elisei în campania celor trei regi împotriva *Moabului (2 Împăraţi 3:1-27) menţionează faptul că el a cerut să vină un cântăreţ când a primit oracolul de la Iahve (v. 15). Există o indicaţie puternică despre profeţia extatică, la fel ca şi în 1 Samuel 10:5-13 (cf. 1 Cronici.25:1). (6) Întâmplarea din 2 Împăraţi 4:1-7 este paralelă cu minunea lui Ilie din 1 Împăraţi 17:8-16 şi prefaţează (7) povestirea mai lungă despre Elisei şi femeia sunamită (2 Împăraţi 4:8-37), care are multe similarităţi cu 1 Împăraţi 17:8-24. (8) Întâmplările din 2 Împăraţi 4:38-41 şi (9) 4:42-44 au loc la întruniri ale grupului de profeţi de la Ghilgal, probabil în timpul foametei menţionate în 2 Împăraţi 8:1. A doua dintre aceste minuni anticipează minunea lui Isus redată în Marcu 6:35-44.

(10) Întâmplarea cu Naaman (2 Împăraţi 5:1-27) nu poate fi datată cu precizie. Trebuie să fi avut loc într-o perioadă de calm temporar în ostilităţile dintre Israel şi Siria. Comentariul editorial din v. 1 care atribuie lui Iahve victoriile sirienilor ar trebui comparat cu Amos 9:7. Această concepţie cosmică despre Iahve este recunoscută de Naaman (v. 15) şi cererea lui de a lua pământ israelit (v. 17) nu trebuie interpretată neapărat în sensul că el ar fi crezut că influenţa lui Iahve este limitată la teritoriul lui Israel. Elisei nu a făcut nici o observaţie în privinţa aceasta, ci l-a trimis pe Naaman în drumul lui (v. 19). Întrucât majoritatea israeliţilor nu vedeau nimic rău în includerea altor zei în închinarea la Iahve care ajunsese astfel o închinare pervertită, cu greu am putea învinui pe un sirian care nu a acceptat monoteismul necondiţionat. (*RIMON.)

(11) 2 Împăraţi 6:1-7 relatează o faptă miraculoasă a lui Elisei şi aruncă lumină asupra mărimii comunităţii profeţilor şi asupra condiţiilor lor de locuit (cf. 2 Împăraţi 4:38-44). (12) 2 Împăraţi 6:8-23 şi (13) 6:24-7:20 îl prezintă pe Elisei ca şi consilier al regelui şi ca izbăvitor al naţiunii din faţa unui dezastru naţional (cf. 2 Împăraţi 3:1-27). În a doua dintre aceste întâmplări ni se spune că participă *Ben-Hadad, regele Siriei şi „regele lui Israel". Din nefericire, acest rege nu este cunoscut. (14) Relatarea din 2 Împăraţi 8:1-6 are loc în mod cert înainte de 5:1-27. Este o continuare a întâmplării cu femeia sunamită (2 Împăraţi 4:8-37).

(15) 2 Împăraţi 8:7-15, (16) 9:1-13 şi (17) 13:14-19 îl prezintă pe Elisei implicat în probleme de stat. Primul dintre aceste texte descrie urcarea lui *Hazael pe tronul Damascului (cf. 1 Împăraţi 19:15). Răspunsul lui Elisei (v. 10) ar putea fi interpretat în sensul că regele se va însănătoşi de boala sa, dar că avea să moară din alte cauze, sau se poate să fi fost răspunsul spontan al profetului care a trebuit să fie corectat de o vedenie dată de Iahve (cf. 2 Samuel 7:1-17; 2 Împăraţi 4:26-36). Ungerea lui Iehu a fost ultima dintre însărcinările încredinţate de Ilie (1 Împăraţi 19:15-16) şi a grăbit răsturnarea dinastiei lui Omri (1 Împăraţi 21:21-24). Această revoltă inspirată de profet este diferită de revolta preoţească corespunzătoare din regatul de S prin care Atalia a fost detronată (2 Împăraţi 11). Dacă Elisei a trăit până în timpul domniei lui Ioas, regele lui Israel, el trebuie să fi avut vreo 80 de ani când a murit. El este prezentat ca un favorit al regelui, care îşi dă seama de valoarea politică a lui Elisei (v. 14). Acţiunile simbolice care însoţesc profeţiile nu sunt un lucru neobişnuit în VT.

Deşi Elisei este un profet din secolul al 9-lea şi aparţine tradiţiei profetice care a produs rapsozii şi profeţii scriitori din secolul al 8-lea, el are mai multe afinităţi cu profeţii extatici din secolul al 11-lea. El se aseamănă foarte mult cu Samuel, având darul cunoaşterii şi previziunii, cât şi capacitatea de a face minuni. El apare la conducerea şcolii profetice şi este solicitat frecvent datorită darurilor sale unice. Deşi ni se spune că a avut o casă în Samaria (2 Împăraţi 6:32), el a călătorit mult prin ţară, la fel ca şi Samuel, şi s-a bucurat de acces la curţile regale şi în locuinţele ţăranilor. În timp ce relaţia sa cu *Ilie sugerează relaţia dintre Moise şi Iosua, şi mai semnificativ este faptul că lucrarea lui Ilie este reprodusă de Ioan Botezătorul, iar lucrarea lui Elisei anticipează minunile din lucrarea lui Isus. Elisei este menţionat o singură data în NT (Luca 4:27).

BIBLIOGRAFIE
R. S. Wallace, Elijah and Efisha, 1957; J. A. Montgomery şi H. S. Gehman, The Books of Kings, ICC, 1951; J. Gray, 1 and 2 Kings, OTL, 1970; F. James, Personalities of the Old Testament, 1939, cap. 10.

B.L.S.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: