elenişti



ELENIŞTI. Gr. hellenistai, oameni care deşi nu erau ei înşişi greci (hellenes) „elenizau", adică, vorbeau limba greacă (heltenisti, Faptele Apostolilor 21:37, etc.) şi care au adoptat de altfel, felul de viaţă al grecilor (hellenismos, 2 Macabei 4:10).

Cuvântul apare pentru prima oară în literatura greacă în Faptele Apostolilor 6:1, unde indică un grup de evrei creştini din Biserica primară din Ierusalim, dar care se deosebeau de „iudei" sau „evrei", (hebraioi), care probabil vorbeau aramaica. Cei şapte diaconi, inclusiv Ştefan şi Filip, au fost aleşi ca urmare a plângerii eleniştilor că văduvele „evreilor" erau favorizate în raport cu văduvele eleniste când se făceau împărţirea ajutoarelor caritabile din fondul comun; după numele lor se pare că toţi au fost elenişti (Faptele Apostolilor 6:5). Mulţi dintre elenişti probabil că au avut legături cu Diaspora, în timp ce majoritatea evreilor erau iudei din Palestina. Linia de demarcaţie între evrei şi elenişti nu poate fi trasă clar şi cu uşurinţă deoarece mulţi evrei erau bilingvi. Pavel, de exemplu, care vorbea de obicei greceşte (cum ar fi de aşteptat de la un om născut în Tars), se numeşte pe sine „evreu născut din evrei" (Filipeni 3:5; cf. 2 Corinteni 11:22). Poate că factorul determinant pentru asemenea persoane era limba în care se ţineau serviciile de la sinagoga pe care o frecventau; greaca (cf. Faptele Apostolilor 6:9) sau ebraica.

Dacă judecăm după atitudinea lui Ştefan şi Filip, eleniştii din biserica din Ierusalim aveau un orizont mai larg decât evreii, atât în învăţătură cât şi în practică. În persecuţia care a izbucnit după moartea lui Ştefan, eleniştii au fost în principal cei care s-au împrăştiat, propovăduind Evanghelia pretutindeni unde au mers. Încercările de a-i lega pe aceşti elenişti de esenieni sau de samariteni (lăsând la o parte caracterul improbabil al antecedenţei lor) au fost nereuşite.

Eleniştii din Faptele Apostolilor 9:29 au fost membri la una sau mai multe sinagogi de limbă greacă din Ierusalim.

În Faptele Apostolilor 11:20 unele MS. conţin „elenişti" (hellenistas) iar altele „greci" (hellenas); majoritatea dovezilor sunt în favoarea primei versiuni. Indiferent care este varianta preferată, contextul arată clar că se referă la ne-evreii care locuiau în Antiohia, cărora vizitatorii creştini, „oameni din Cipru şi Cirene", au luat iniţiativa de a le predica Evanghelia, în timp ce asociaţii lor care au mers pentru prima oară la Antiohia au predicat „numai la evrei" (Faptele Apostolilor 11:19). Dacă aceştia nu erau greci (hellenes) prin originea lor, se poate să fi făcut parte din grupurile etnice din Antiohia care au adoptat limba şi cultura greacă.

BIBLIOGRAFIE
G. P. Wetter, „Das älteste hellenistische Christentum nach der Apostelgeschichte", Archiv für Religionswissenschaft, 1922, p. 410 ş.urm.; H. J. Cadbury, „The Hellenists", BC 5, p. 59 ş.urm.; H. Windisch, TDNT 2, p. 511 ş.urm. (s.v. Hellenistes); E. C. Blackman, „The Hellenists of Acts vi. l", ExpT 48, 1936-7, p. 524 ş.urm.; O. Cullmann, „The Significance of the Qumran Texts for Research into the Beginnings of Christianity", JBL 74, 1955, p. 213 ş.urm.; M. Simon, St. Stephen and the Hellenists in the Primitive Church, 1958; C. F. D. Moule, „Once More Who Were the Hellenists?" ExpT 70, 1958-9, p. 100 ş.urm.; C. S. Mann, „Hellenists and Hebrews in Acts VI 1", în J. Munck, The Acts of the Apostles, 1967, p. 310 ş.urm.; I. H. Marshall, „Palestinian and Hellenistic Christianity", NTS 19, 1972-3, p. 271 ş.urm.; M. Hengel, Judaism and Hellenism, 1974.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: