Efes



EFES. Cea mai importantă cetate din provincia romană Asia, pe coasta de V a părţii asiatice a Turciei din zilele noastre. Era situată la vărsarea râului Cayster, între munţii Coressus şi mare. Un drum impunător, lat de 11 m, având pe margini coloane, trecea prin oraş până la portul care servea atât ca un centru important de export aflat la capătul drumului de caravane din Asia, cât şi ca un punct natural de debarcare în timpul călătoriilor de la Roma. Cetatea, care în prezent nu este locuită, a fost excavată timp de mai mulţi ani şi probabil că este cea mai întinsă şi cea mai impunătoare dintre ruinele din Asia Mică. Marea este acum la o depărtare de 10 km, datorită depunerilor aluvionare care au continuat în cursul secolelor. În secolul al 2-lea portul a trebuit să fie curăţat de mai multe ori; este oare posibil ca acesta să fie motivul pentru care Pavel a trebuit să se oprească la Milet (Faptele Apostolilor 20:15-16)? Partea principală a cetăţii, unde se afla teatrul , băile, biblioteca , agora şi străzile pavate, era situată între coama munţilor Coressus şi râul Cayster, dar templul pentru care era renumită cetatea era situat la 2 km spre NE. Locul acesta a fost la început un loc sacru pentru venerarea zeiţei anatoliene a fertilităţii, identificată mai târziu cu Artemis, a grecilor, şi cu Diana, a romanilor, Iustinian a construit pe dealul din apropiere o biserică purtând numele Sf. Ioan (de aici derivă numele Ayasoluk folosit mai târziu - o stâlcire a expresiei hagios theologos), iar aceasta a fost urmată de o moschee a lui Seljuk. În prezent, localitatea din apropiere se numeşte Selcuk.

Aşezarea iniţială din Anatolia a fost dezvoltată înainte de secolul al 10-lea î.Cr. de colonişti ionieni şi s-au pus bazele unei cetăţi comune. Zeiţa Efesului a primit un nume grec, dar este evident că a reţinut caracteristicile anterioare, deoarece în perioadele de mai târziu a fost reprezentată în repetate rânduri ca o zeiţă cu mulţi sâni. Efesul a fost cucerit de Cresus la scurtă vreme după urcarea sa pe tron în cca. 560 î.Cr. şi influenţei lui se datorează unele dintre capodoperele artistice ale Efesului . După căderea lui Cresus în 546, Efesul a ajuns sub stăpânire persană. Cresus a mutat locul cetăţii vechi pentru a pune accentul pe templul zeiţei *Artemis; Lisimah, unul dintre succesorii lui Alexandru, a mutat cetatea în mod forţat din nou în apropierea portului, în prima parte a secolului al 3-lea î.Cr. În vremurile care au urmat, Efesul a făcut parte din regatul Pergamului, pe care Attalus III l-a lăsat moştenire Romei în anul 133 î.Cr. A devenit cel mai important centru comercial din provincia romană Asia. Ocupa o zonă foarte întinsă şi este posibil ca populaţia să fi fost de peste 300.000 de locuitori. Se estimează că teatrul construit la poalele Mt. Pion, în centrul cetăţii, avea o capacitate de circa 25.000 de locuri .

Efesul a continuat să-şi menţină importanţa religioasă sub stâpânirea romană. Cetatea a devenit un centru al cultului împăratului şi în cele din urmă a ajuns să aibă trei temple oficiale, îndeplinind astfel de trei ori condiţia pentru a purta titlul neokoros („păzitoarea templului") pentru împăraţi, fiind în acelaşi timp neokoros pentru Artemis (Faptele Apostolilor 19:35). Este demn de remarcat faptul că Pavel a avut prieteni printre *Asiarch (Asiarchai, Faptele Apostolilor 19:31 - în rom. „mai marii Asiei"), care erau conducătorii oficiali ai „comunităţii" din Asia, şi funcţia lor principală era să menţină cultul împăratului.

Templul zeiţei Artemis a fost reconstruit după un incendiu mare din anul 356 î.Cr. şi a constituit una dintre cele şapte minuni ale lumii, până când a fost distrus de goţi în 263 d.Cr. După ani de cercetări minuţioase, J. T. Wood a descoperit în 1870 rămăşiţele templului în mlaştina de la poalele Mt. Ayasoluk . A fost cea mai mare clădire din lumea greacă. Conţinea o statuie a zeiţei, despre care se spunea că a căzut din cer (cf. Faptele Apostolilor 19:35). Este posibil să fi fost iniţial un meteorit. Monede de argint din diferite locuri validează afirmaţia că zeiţa Efesului era venerată peste tot în lume (Faptele Apostolilor 19:27). Ele poartă inscripţia Diana Ephesia (cf. Faptele Apostolilor 19:34).

La Efes exista o colonie mare de evrei şi aceştia s-au bucurat multă vreme de o poziţie privilegiată sub stăpânirea romană (Josephus, Ant. 14. 225 ş.urm.; 14.262 ş.urm.).Cea mai veche referire la pătrunderea creştinismului în Efes este în jurul anului 52 d.Cr., când Pavel a făcut o vizită scurtă şi i-a lăsat acolo pe Acvila şi Priscila (Faptele Apostolilor 18:18-21). A treia călătorie misionară a lui Pavel a avut ca ţintă Efesul şi el a rămas acolo mai mult de 2 ani (Faptele Apostolilor 19:8, 10), fiind atras, fără îndoială, de importanţa strategică a Efesului care era un centru comercial, politic şi religios. La început lucrarea lui a avut ca bază sinagoga: mai târziu el a dus dezbateri în sala de prelegeri a lui Tiran, făcând din Efes baza de evanghelizare a întregii provincii Asia. Răspândirea creştinismului, care refuza sincretismul, a început să atragă ostilitatea persoanelor ale căror interese materiale erau îmbrăcate într-o haină religioasă. Creştinismul nu a afectat numai magia care înflorise aici (Faptele Apostolilor 19:13 ş.urm. - o categorie de formule magice era numită, de fapt, Ephesia grammatta) ci şi cultul zeiţei Artemis (Faptele Apostolilor 19:27), producând pierderi în comerţul cu obiecte de cult, care constituia o sursă de prosperitate a Efesului. A urmat faimoasa răscoală descrisă în Faptele Apostolilor 19. Inscripţiile arată că grammateus („logofătul") care a reuşit să aducă sub control adunarea cu prilejul acesta, era un funcţionar public important, care răspundea direct în faţa Romei pentru asemenea încălcări ale păcii de către adunarea poporului (Faptele Apostolilor 19:40). S-a sugerat că, dacă afirmaţia lui, „sunt dregători - proconsuli" (19:38), nu este un plural generalizator, ar putea stabili cu o oarecare precizie data evenimentului. Cu ocazia urcării lui Nero pe tron, în 54 d.Cr., M. Junius Silvanus, proconsulul Asiei, a fost otrăvit de subordonaţii săi Helius şi Celer, care au funcţionat ca proconsuli până la sosirea unui succesor oficial.

Creştinismul s-a răspândit la *Colose şi în alte cetăţi din Valea Lycus în timpul şederii lui Pavel la Efes (cf. Coloseni 1:6-7; 2:1). Pavel şi-a avut reşedinţa aici în majoritatea timpului controversei şi corespondenţei sale cu biserica din Corint (1 Corinteni 16:8), iar experienţa pe care o descrie ca „lupta cu fiarele" a avut loc aici (1 Corinteni 15:32). Aceasta pare să fie o aluzie metaforică la ceva ce se întâmplase deja şi era cunoscut de către corinteni, probabil incidentul cu mulţimea violentă. (La Efes nu exista un amfiteatru, deşi stadionul a fost modificat ulterior pentru a permite desfăşurarea luptelor cu animale sălbatice.) G. S. Duncan (St. Paul’s Ephesian Ministry, 1929) a afirmat că Pavel a fost întemniţat de două sau trei ori la Efes şi că toate Epistolele din închisoare au fost scrise de la Efes şi nu de la Roma. E. J. Goodspeed (INT, 1937), urmat de C. L. Milton şi J. Knox, au amplasat colecţia de Epistole a lui Pavel la Efes. Ipoteza unei întemniţări la Efes ridică anumite probleme şi, cu toate că B. Reicke şi J. A. T. Robinson au reînviat recent ideea că unele sau chiar toate Epistolele din închisoare au fost scrise din Cezarea, pare preferabil să le plasăm în Roma (vezi C. H. Dodd, BJRL 18, 1934, p. 72-92).

După plecarea lui Pavel, Timotei a rămas la Efes (1 Timotei 1:3). Epistolele pastorale redau un crâmpei din perioada de consolidare a bisericii de aici. Mulţi cercetători cred că de fapt Romani 16 a fost adresat de Pavel efesenilor.

Mai târziu oraşul a devenit reşedinţa lui Ioan care avea jurisdicţie asupra celor şapte biserici din Asia cărora le este adresată Apocalipsa. Dintre cele şapte biserici (Apocalipsa 2:1-7) biserica din Efes este prima căreia i se adresează apostolul, întrucât era biserica cea mai importantă în capital a provinciei şi întrucât a constituit punctul de debarcare a unui masager venit din Patmos, fiind situată la începutul unui drum circuit care unea cele şapte cetăţi în ordinea menţionată. Această biserică este înfloritoare dar este tulburată de învăţători mincinoşi şi şi-a pierdut „dragostea dintâi". Apostolii mincinoşi (2:2) sunt, probabil din categoria *Nicolaiţilor, care se pare că i-au îndemnat pe creştinii aflaţi sub presiune să accepte un compromis cu autoritatea păgână. Efesenii erau statornici dar erau deficitari în dragoste. Ramsay caracterizează Efesul ca o „cetate a schimbării". Problemele ei erau problemele unei biserici care are succes dar care este confruntată cu circumstanţe schimbătoare: în cursul istoriei cetatea însăşi şi-a schimbat locul de amplasare (cf. 2:5b). Promisiunea de a mânca din pomul vieţii probabil că trebuie, probabil înţeleasă în contextul curmalului sacru al zeiţei Artemis, care apare pe monedele efesene.

Potrivit lui Irenaeus şi Eusebius, Efesul a devenit reşedinţa apostolului Ioan. La o generaţie după Ioan, Ignatius a scris despre faima şi credincioşia statornică a bisericii din Efes (Efeseni 8-9). Al treilea Conciliu General a avut loc la Efes în 431 d.Cr. ca să condamne Cristologia Nestoriană şi s-a întrunit în biserica Sf. Maria, ale cărei ruine mai pot fi văzute şi în zilele noastre. Cetatea a intrat într-o perioadă de declin, iar aluviunile aduse în golf au dus în cele din urmă la separarea completă de mare.

BIBLIOGRAFIE
W. M. Ramsay, The Letters to the Seven Churches, 1904; J. T. Wood, Modern Discoveries on the Site of Ancient Ephesus, 1890; D. G. Hogarth, Excavations at Ephesus: the Archaic Artemisia, 1908; RE, „Ephesos", G. E. Bean, Aegean Turkey. An Archaeological Guide, 1966; E. Akurgal, The Ancient Ruins and Civilisations of Turkey, 1973.

E.M.B.G.
C.J.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: