Ebla



EBLA. Capitala unui oraş-stat la 70 de km S de Aleppo, Siria, în prezent Tell Mardih, excavată de misiunea arheologică italiană din Siria începând din anul 1964. Descoperirea unei arhive de 18.000 de texte datate pe la 2300 î.Cr. este importantă pentru istoria regiunii şi oferă un cadru general pentru naraţiunile din Geneza.

Cetatea a fost ocupată în perioada Proto-Siriană I (cca. 3000-2400 î.Cr.) şi II (cca. 2400-2000 î.Cr.); din ultima perioadă au fost găsite texte atât în palatul regal cât şi pe acropole. Cetatea a fost distrusă de Sargon sau de Naram-Sin, regele Acadului. Fiind un centru comercial, a fost stăpânit de regi între care a fost şi Eb(e)rum, comparat cu *Eber (Geneza 10:24) sau ‘ibri („Evreu-Hapiru"). Ebla a atacat *Mari prin anul 2350 şi Ebrum a făcut un tratat cu Dudya din Aşur, care era cunoscut numai din listele de regi ca primul dintre „şaptesprezece regi care au locuit în corturi" şi despre care se considera de unii că ar fi un strămoş eponim. Ebla este menţionată mai târziu în textele din *Ur, *Alalah, Kanish în Anatolia şi *Egipt; cetatea a prosperat până prin 1450 î.Cr.

Textele sunt scrise în sumeriană şi într-un dialect semitic vechi din NV (numit iniţial „paleo-canaanit" sau „eblaic/eblait"). Acestea arată influenţa semitică în regiune încă dintr-o perioadă veche. Formele literare urmează modelul mesopotamian contemporan (Fara, Abu Salabikh) şi tradiţia şcolară care a supravieţuit în textele acadiene de la *Ugarit. Textele includ istorii ale creaţiei şi potopului, mitologii, incantaţii, cântâri şi proverbe. Textele istorice şi legale, edictele regale, scrisorile şi unele legi arată potenţialul mare al acestei cetăţi. Textele lexicale includ treizeci şi două de texte bilingve (sumeriene-eblaite) şi multe duplicate. Acestea, alături de multe texte administrative şi economice, arată activitatea unui centru comercial cu un sfert de milion de locuitori care avea legături cu Ciprul, Palestina şi capitalele majore şi făcea comerţ cu grâne, textile, lemn şi vin. Familia regală deţinea multă putere dar folosea „bătrâni" (abu) şi „guvernatori" (sapitum) al căror rol era similar cu cel al judecătorilor biblici de mai târziu.

Textele lexicale includ obişnuitele liste şcolare de animale, peşti, păsări, profesiuni şi obiecte (pentru aceste texte, cât şi pentru proverbe, vezi 1 Împăraţi 4:32-33). Între cele peste 500 de nume de locuri enumerate sunt incluse Haţor, Lachiş, Ghezer, Dor, Meghido, Aştarot, Ierusalim, Iope şi Sinai. Numele personale citate includ Isra’el, Isma’el, Abarama, Mika’el, Mikaya, dar încă nu există dovezi că aceste nume ar trebui identificate cu numele biblice similare sau că numele care se termină cu particula -ya s-ar referi la o folosire veche a numelui divin Iahve - în ebr. Yah(veh).

Se anticipează că aceste texte, la fel ca şi textele mai recente din Siria (*MARI) vor fi importante pentru înţelegerea epocii patriarhale şi oferă detalii noi cu privire la limba, viaţa şi literatura popoarelor semitice vechi. În general, textele sunt prea vechi pentru a avea vreo legătură directă cu VT, afară de tradiţia scrierilor şi a literaturii vechi. Comentarii mai decisive vor putea fi făcute după publicarea completă a materialelor.

BIBLIOGRAFIE
P. Matthiae, Ebla: an Empire Rediscovered, 1980; BA 39, 1976, p. 44-52 şi articolele de P. Matthiae şi G. Pettinato în revistele de specialitate (Orientalia 44, 1975, p. 367 ş.urm., etc.).

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: