Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

duhuri în închisoare


DUHURI ÎN ÎNCHISOARE. Singura referire explicită este în 1 Petru 3:19 cu o aluzie posibilă la 4:6. Exegeza patristică a textului din 1 Petru 3:19 ş.urm. a considerat că oamenii „neascultători" din vremea lui Noe îi reprezintă pe păcătoşii care înainte de întruparea lui Cristos nu au avut prilejul să audă Evanghelia şi să se pocăiască. Intervalul între moartea şi învierea lui Isus a ajuns să fie interpretat mai târziu, în special în Biserica de Răsărit, ca ocazia în care Cristos, prin *coborârea Sa în „închisoare", le-a oferit acestor duhuri viaţa. O altă sugestie cu privire la înţelesul acestei expresii (Reicke, Dalton) o leagă de proclamarea victoriei lui Cristos după patimile Sale (cu sau fără jertfirea vieţii) la îngerii căzuţi (cf. 2 Petru 2:4 ş.urm.; Iuda 6; observaţi şi influenţa posibilă din 1 Enoh). Această sugestie este sprijinită de folosirea termenului pneumata („duhuri, spirite"), fără nici o explicaţie; acest termen este folosit în altă parte în Biblie numai cu referire la fiinţe supranaturale, dar niciodată nu se referă la oameni care au trecut din viaţă.

BIBLIOGRAFIE
Bo Reicke, The Disobedient Spirits and Christian Baptism, 1946; E. G. Selwyn, The First Epistle of St. Peter, 1946, p. 314-362; W. J. Dalton, Christ’s Proclamation to the Spirits, 1965.

S.S.S.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: