diaconiţă
DIACONIŢĂ.
*Fivi a fost diakonos a bisericii din Chencrea (Romani 16:1); acest
titlu este tradus „slujitoare" în unele traduceri (VA), dar în cele mai
multe: „diaconiţă".
Părinţii Greci de obicei au citat 1 Timotei 3:11: „Tot aşa
şi femeile trebuie să fie cinstite, etc.", considerând calităţile
care urmează ca fiind aplicate femeilor diaconiţe şi nu soţiilor de diaconi.
Probabil că această traducere este mai corectă decât cea din AV: „Tot aşa şi
soţiile lor trebuie să fie cinstite", etc. Theodore de Mopsuestia traduce
expresia „neclevetitoare" parafrazând-o: „Să nu spună altora destăinuirile
primite în exercitarea slujbei lor" (ed. Swete, 2. p. 128).
Prin anul 111 d.Cr. Plinius, guvernatorul Bitiniei, scrie că
a interogat prin tortură două slujitoare care erau numite diaconiţe (ministrae)
în ritualurile creştine (Epistolae 10. 96). Cuvântul „slujitoare" poate să
denote aici poziţia lor seculară sau funcţia lor în comunitatea creştină: este evident
că Plinius căuta să găsească dovezi de canibalism.
După această perioadă se pare că nu există nici o dovadă
literară clară despre diaconiţe până în secolul al 3-lea, în Didascalia.
Din această cauză unii au pus la îndoială existenţa unei asemenea funcţii în
perioada NT. Dar întrucât primii creştini erau meticuloşi în ce priveşte
respectarea convenienţelor, multe funcţii atribuite diaconiţelor în scrierile
de mai târziu (de ex. vizitarea femeilor din case păgâne) s-au aplicat şi în
vremurile apostolice. Prin urmare, numirea diaconiţelor este probabil
apriorică, iar textul din Luca 8:2 ş.urm. poate fi foarte semnificativ.
Îndatoririle lor erau analoage cu cele ale diaconilor: ele erau pur şi simplu
„femei diaconiţe", aşa cum sugerează cele două texte din NT. (Cuvântul diakonissa
avea să fie introdus mai târziu când funcţiile distinctive ale diaconilor au
devenit liturgice.)
BIBLIOGRAFIE
Eseuri de C. H. Turner şi W. Collins în The Ministry of
Women, 1919, J.G. Davies, JEH, 14, 1962, p. 1 ş.urm.
A.F.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu