deşertăciune



DEŞERTĂCIUNE. Cele trei cuvinte ebr. principale care sunt traduse „deşertăciune" sunt distribuite după cum urmează: hebel, Psalmi, Eclesiastul, Ieremia; saw’ Iov, Ezechiel; tohu Isaia. Termenul hebel, lit. „abur", „suflare" (cf. Psalmul 78:33; 94:11; Isaia 57:13, etc.) indică zădărnicia acţiunilor omeneşti. Aşa este viaţa naturală a omului (Iov 7:3; Psalmul 39:5). În sens figurat, hebel comunică ideea de lipsă de importanţă sau lipsă de valoare şi de aceea este folosit în expresia „deşertăciunea idolilor" (cf. Ieremia 10:15; 51:18). Prin urmare, închinarea la idoli nu este de nici un folos (Deuteronom 32:21; 1 Samuel 15:23; Psalmul 4:2; 24:4 etc.). Cei care se întorc spre asemenea lucruri deşarte sunt şi ei fără nici un folos (1 Samuel 12:21; 2 Împăraţi 17:15; Isaia 41:29; 44:9). Idolatria este venerarea unui „ne-zeu", fapt care stârneşte mânia lui Dumnezeu (Deuteronom 32:21; 1 Împăraţi 16:13, 26 etc.), în contrast cu adevărata închinăciune înaintea lui Dumnezeu (cf. Isaia 30:7; 40). Deoarece idolii şi venerarea lor produce speranţe înşelătoare şi lipsite de valoare, tot aşa este şi propovăduirea profeţilor falşi (Ieremia 23:16; Ezechiel 13:1-23; Zaharia 10:2). O „jertfă nefolositoare" (Isaia 1:13) este un ritual lipsit de neprihănire. Bogăţia obţinută fără trudă (prin deşertăciune) se micşorează (Proverbe 13:11; LXX, Vulg. „în grabă"- cf. 21:6). Termenul hebel se referă de asemenea la viaţa biologică a omului: „Orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţinea" şi viaţa lui este „cât un lat de mână" (Psalmul 39:5; cf. v. 11; 62:9; 78:33, etc.). Acest hebel al existenţei umane este tratat pe larg în cartea Eclesiastului.

Termenul saw introduce ideea de „respingător", „necuviincios", „rău". Iov 31:5 ilustrează ideea aceasta când se referă la comportare; Psalmul 12:2; 41:6; Ezechiel 13:8 se referă la vorbire; Ezechiel 13:6, 9 (cf. v. 23); 21:29; 22:28 se referă la vedere. Cuvântul ’awen înseamnă „suflare" şi este tradus de asemenea „deşertăciune" (de ex. Iov 15:35; Psalmul 10:7; Proverbe 22:8; Isaia 41:29; 58:9; Zaharia 10:2). Totuşi, sensul înclină mai mult înspre ideea de nedreptate şi de aceea este tradus cu termeni cum sunt „înşelăciune", „nedreptate", „nenorocire", „amăgire", „răutate", „prostie". Termenul tohu, lit. „risipă" (cf. Geneza 1:1; Deuteronom 32:10, etc.), are şi sensul de „goliciune", „lipsă de conţinut", „zădărnicie"; aşa priveşte Domnul Dumnezeu popoarele (Isaia 40:17; cf. v. 23). În Psalmul 4:2; Habacuc 2:13 avem cuvântul riq, tradus „deşertăciune", lit. „nimicnicie" (cf. Ieremia 51:34), în sensul figurat de lucru nefolositor.

În NT cuvântul „deşertăciune" apare numai de trei ori, în cazuri unde este folosit termenul pur biblic şi eclesiastic mataiotes (termenul din LXX pentru hebel şi saw’). (1) În Efeseni 4:17 se referă la comportament şi „include nevrednicia morală şi intelectuală sau prostia. Această deşertăciune se referă la tot ce se include în cuvântul nous, priceperea inimii. Tot ce este indus în versetele care urmează se referă la orbirea şi depravarea inimii şi de aceea este indus în cuvântul deşertăciune" (C. Hodge, The Epistle to the Ephesians, 1856, ad. loc.). (2) În 2 Petru 2:18 termenul se referă la vorbire şi include ideea de „lipsă de adevăr", „nepotrivire". (3) În Romani 8:20 redă ideea de „fragilitate", „lipsă de vigoare" (vezi folosirea verbului în Romani 1:21, „a goli", „absurd"). „Ideea este aceea de a căuta ceva ce nu găseşti - şi de aici - zădărnicie, frustrare, dezamăgire. Păcatul a adus această osândă asupra creaţiei; a făcut să fie inevitabilă o concepţie pesimistă despre univers, hypetagé: timpul precis indicat este acela al Căderii (în păcat), când Dumnezeu a blestemat pământul din cauza omului" (J. Denney în EGT).

Zeităţile păgâne sunt deşertăciuni, lucruri deşarte (Faptele Apostolilor 14:15; cf. Ieremia 2:5; 10:3, etc.). Înrudit cu termenul „deşertăciune" este cuvântul „deşert", adică, lipsit de forţă sau de scop. Domnul nostru a declarat că închinarea păgână şi evlavia fariseilor erau deşarte (Matei 6:7; 15:9; Marcu 7:7); Pavel a evaluat tot în felul acesta filozofia păgână (Romani 1:21; Efeseni 5:6, etc.). Este posibil ca şi slujirea creştină să devină deşartă dacă este lipsită de credinţă (vezi 1 Corinteni 9:15 - 2 Corinteni 6:1; 9:3; Filipeni 2:16; 1 Tesaloniceni 3:5). Când învierea lui Cristos este tăgăduită, propovăduirea este „falsă" (1 Corinteni 15:14) şi credinţa este lipsită de forţă (1 Corinteni 15:17). Supunerea faţă de Lege privează credinţa de valoarea sa (Romani 4:14) şi privează moartea lui Cristos de efectul ei (Galateni 2:21). Totuşi, credinţa fără fapte este la fel de deşartă ca şi faptele fără credinţă (Iacov 2:20).

BIBLIOGRAFIE
E. Tiedtke, H. G. Link, C. Brown, NIDNTT 1, p. 546-553.

H.D.McD.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: