demonizare, posedare demonică



DEMONIZARE, POSEDARE DEMONICĂ.

Posedarea aparentă de spirite este un fenomen observat în toată lumea. Poate fi urmărit în mod deliberat, cum este cazul şamanilor sau vracilor de la popoarele primitive, sau al mediilor (spiritiste) atât la popoarele primitive cât şi la cele civilizate. Este un fenomen care se poate petrece brusc, cum este cazul celor care asistă la ritualurile Voodoo, sau poate lua forma care este cunoscută în general ca demonizare sau posedare demonică. În fiecare caz persoana posedată se poartă într-un mod anormal, vorbeşte cu o voce diferită de cea normală şi deseori manifestă puteri telepatice sau clarviziune.

În Biblie, profeţii păgâni sunt cei care urmăreau, probabil, posedarea demonică. Profeţii lui Baal din 1 Împăraţi 18 se încadrează în această categorie. Mediile spiritiste, care erau interzise în Israel, trebuie să fi cultivat în mod deliberat posedarea demonică, întrucât legea îi consideră oameni vinovaţi, nu bolnavi (de ex. Levitic 20:6, 27). În VT *Saul este un exemplu remarcabil de posedare demonică nedorită. Duhul Domnului l-a părăsit şi „a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul" (1 Samuel 16:14; 19:9). Faptul acesta îl putem interpreta în sensul că dacă o persoană a fost deschisă pentru Duhul Sfânt într-un mod carismatic, neascultarea este posibil să fie urmată de intrarea în viaţa lui a unui duh rău, îngăduit de Dumnezeu. Pe de altă parte, putem spune simplu că în contextul acesta „rău" nu are un sens moral, ci înseamnă doar depresie. Duhul era alungat de cântarea lui David: întrucât cântatul la instrument era însoţit de obicei de cântatul cu vocea, probabil că psalmii cântaţi de David au fost cei care au izgonit duhul, aşa cum dă de înţeles Robert Browning în poezia sa intitluată Saul.

NT redă multe cazuri de posedare demonică. Este ca şi cum Satan şi-ar fi concentrat forţele în mod special pentru a provoca pe Cristos şi pe urmaşii Lui. Evangheliile arată că Isus Cristos a făcut distincţie între bolile obişnuite şi cele însoţite de posedare demonică. Bolile obişnuite erau vindecate prin punerea mâinilor sau prin ungere, în timp ce posedarea demonică era vindecată prin porunca dată demonului de a pleca din omul respectiv (de ex. Matei 10:8; Marcu 6:13; Luca 13:32; vezi şi Faptele Apostolilor 8:7; 19:12). Se pare că posedarea demonică nu era continuă, dar atunci când avea loc producea adesea efecte violente (Marcu 9:18). Când orbirea şi muţenia erau cauzate de posedare demonică se pare că nu erau persistente (de ex. Matei 9:32-33; 12:22).

Majoritatea psihologilor resping ideea posedării demonice. Un exemplu reprezentativ îl constituie T. K. Oesterreich, a cărui lucrare în limba germană a fost publicată în limba engleză sub titlul Possession, Demoniacal and Other, among Primitive Races, in Antiquity, the Middle Age and modern Times, 1930. El susţine că echivalentele posedării demonice în zilele noastre sunt „un complex deosebit de extins de fenomene coercitive". Aceeaşi concepţie o adoptă W. Sargant în Battle for the Mind (1957) şi The Mind Possessed (1973). Pe de altă parte, avem lucrarea clasică a lui J. L. Nevius, un medic misionar în China, Demon Posession and Allied Themes, 1892. Cartea aceasta consideră că posedarea demonică este un fenomen real şi probabil că majoritatea misionarilor sunt de acord cu el.

Este posibil să luăm o poziţie intermediară şi să susţinem că un demon poate ocupa o faţetă reprimată a personalităţii şi din acest centru de activitate poate influenţa acţiunile omului. Demonul poate produce orbire sau muţenie isterică, sau simptome ale altor boli, cum este epilepsia. La multe popoare epilepticii au fost consideraţi ca fiind persoane posedate de un spirit sau de un zeu şi este adevărat că epilepticii sunt adesea sensibili din punct de vedere psihic. Biblia nu leagă epilepsia de posedarea demonică, şi chiar descrierea crizelor băiatului posedat din Matei 17:14 ş.urm.; Marcu 9:14 ş.urm.; Luca 9:37 ş.urm. poate să indice ceva mai mult decât epilepsie. Natura epilepsiei continuă să fie necunoscută, dar se pare că poate fi indusă în mod artificial în persoane normale (W. G. Walter, The Living Brain, 1953, p. 60 ş.urm.). Cei care au cercetat tulburările de personalitate ştiu că adesea este imposibil să spunem cum sunt declanşate. Noi nu spunem că toate, sau chiar majoritatea, acestora sunt datorate unei posedări demonice, dar se poate ca unele dintre ele să fie posedări demonice.

Biblia nu spune ce condiţii predispun la posedare demonică, deşi cuvintele lui Cristos din Matei 12:44-45 arată că o „casă goală" poate fi reocupată. Biserica primară a scos demoni în Numele lui Isus Cristos (Faptele Apostolilor 16:18), dar se pare că au existat şi exorcişti necreştini care au avut oarecare succes (Luca 11:19; observaţi însă Faptele Apostolilor 19:13-16).

Porunca de a „cerceta duhurile" (1 Ioan 4:1-3) arată că în biserică au existat profeţi falşi care vorbeau sub influenţa posedării demonice. Întrucât spiritiştii pun un accent mare pe acest verset, ar trebui să observăm că Biblia nu vorbeşte niciodată despre posedarea de către un duh (spirit) bun sau de un înger. Alternativele sunt fie Duhul Sfânt, fie un duh rău. Vezi şi 1 Corinteni 12:1-3.

BIBLIOGRAFIE
W. M. Alexander, Demonic Possession, 1902; M. F. Unger, Demons in the World Today, 1971; V. White, God and the Unconscious, 1952, cap. 10; J. S. Wright, Mind, Man, and the Spirit (What is Man?), 1972, p. 108 ş.urm.; J. Richards, But deliver us from devil, 1974.

J.S.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: