demon



DEMON.

I. În Vechiul Testament

În VT demonii sunt numiţi sa’ir (VSR „satiri", Levitic 17:7 şi Psalmul 106:37 „idoli"; 2 Cronici 11:15 „ţapi") şi sed (Deuteronom 32:17 „draci"). Primul termen înseamnă „cel păros" şi îl prezintă pe demon ca pe un satir. Al doilea termen are un înţeles incert, dar este evident că este înrudit cu un cuvânt asirian asemănător. În asemenea pasaje apare ideea că zeităţile cărora le-a slujit din când în când Israel nu sunt dumnezei adevăraţi ci sunt de fapt demoni (cf. 1 Corinteni 10:19 ş.urm.). Dar acest subiect nu prezintă un interes deosebit pentru VT şi pasajele relevante sunt puţine la număr.

II. În evanghelii

Lucrurile se schimbă când trecem la evanghelii. Aici există multe referiri la demoni. Termenul folosit de obicei este daimonion, un diminutiv de la daimon, care este întâlnit în Matei 8:31, dar care se pare că nu se deosebeşte ca sens (relatările paralele folosesc daimonion). În scrierile clasice daimon este folosit frecvent într-un sens bun, însemnând zeu sau putere divină. Dar în NT daimon şi daimonion se referă întotdeauna la fiinţe spirituale care îi sunt oştile lui Dumnezeu şi oamenilor. Beelzebul (*BAAL-ZEBUB) este „prinţul" lor (Marcu 3:22), aşa încât ei pot fi consideraţi agenţi ai lui. În aceasta constă vicisitudinea acuzaţiei că Isus are „demon" (Ioan 7:20; 10:20). Cei care s-au opus propovăduirii Lui au încercat să-L asocieze cu forţele răului, în loc să recunoască originea Lui divină.

În evanghelii există multe referiri la oameni posedaţi de demoni. Rezultatele au fost diferite: muţenie (Luca 11:14), epilepsie (Marcu 9:17 ş.urm.), refuzul de a purta îmbrăcăminte şi faptul că a locuit printre morminte (Luca 8:27). În vremurile moderne s-a spus adesea că stăpânirea demonică a fost un mod simplu în care oamenii din secolul 1 au descris stări pe care astăzi le-am încadra în categoria unor boli fizice sau mintale. Relatările evangheliilor, însă, fac distincţie între boli şi stăpânirea demonică. De exemplu, în Matei 4:24 citim că au adus la Isus pe „cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri; pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici (epileptici, seleniazomenous) şi pe cei slăbănogi (paralitici)". Nici una dintre aceste categorii nu este identică cu celelalte.

Nici în VT şi nici în Faptele Apostolilor sau în Epistole nu găsim multe referiri la stăpânirea demonică. (Incidentul din Faptele Apostolilor 19:13 ş.urm. este o excepţie.) Se pare că acest fenomen a fost asociat în mod special cu lucrarea pe pământ a Domnului nostru. Ar trebui interpretat ca o explozie de opoziţie demonică faţă de lucrarea lui Isus.

Evangheliile îl prezintă pe Isus într-un conflict permanent cu *spiritele rele. Nu a fost uşor să scoată afară aceste fiinţe din oameni. Oponenţii lui Isus au recunoscut că El a făcut lucrul acesta care necesita o putere mai mare decât puterea omenească. De aceea ei au atribuit succesul Lui faptului că ar fi fost stăpânit de *Satan (Luca 11:15) şi de aceea au primit riposta că lucrul acesta ar duce la ruinarea împărăţiei celui rău (Luca 11:17 ş.urm.). Puterea lui Isus a fost puterea „Duhului lui Dumnezeu" (Matei 12:28) sau, aşa cum spune Luca, „cu degetul lui Dumnezeu..." (Luca 11:20).

Victoria pe care a câştigat-o Isus asupra demonilor a împărtăşit-o cu urmaşii Lui. Când i-a trimis pe Cei Doisprezece, El „le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile" (Luca 9:1). De asemenea, Cei Şaptezeci au putut spune la întoarcerea lor din misiune: „Doamne, chiar şi demonii ne sunt supuşi în Numele Tău" (Luca 10:17). Şi alţi oameni, afară de ucenicii lui Isus, au folosit Numele Lui pentru a scoate demoni, fapt care a cauzat tulburare în unele cercuri intime, dar care nu L-a tulburat pe Învăţătorul (Marcu 9:38 ş.urm.).

III. Alte referiri în Noul Testament

În afara evangheliilor există puţine referiri la demoni. În 1 Corinteni 10:20 ş.urm. Pavel se ocupă de închinarea la idoli şi spune că idolii sunt în realitate demoni, o afirmaţie pe care o întâlnim din nou în Apocalipsa 9:20. Există un pasaj interesant în Iacov 2:19: „Şi demonii cred - şi se înfioară". Ne aminteşte de pasajele din evanghelii în care demonii au recunoscut pe Isus drept ceea ce era (Marcu 1:24; 3:11 etc.).

Nu pare să existe nici un motiv pentru a respinge a priori întreaga idee de *posedare demonică. Când evangheliile ne aduc dovezi puternice că a avut loc, este bine să acceptăm ideea.

BIBLIOGRAFIE
N. Geldenhuys, Commentary on Luke’s Gospel, p. 174 ş.urm.; J. M. Ross, ExpT 66, 1954-5, p. 58-61; E. Langton, Essentials of Demonology, 1949.

L.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: