Dan



DAN (ebr. dan, tratat de obicei ca un participiu activ de la din, „a judeca").

1. Unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov, cel mai mare dintre cei doi fii născuţi de Bilha, slujitoarea Rahelei (Geneza 30:1-6), strămoşul eponim al tribului lui Dan.

2. Unul dintre cele 12 triburi (seminţii) din Israel. Primul loc unde s-a aşezat se afla între teritoriile lui Efraim, Beniamin şi Iuda (Iosua 19:40 ş.urm.). Fiind împinşi înspre zona de dealuri de către amoriţi care, la rândul lor, erau împinşi spre V de filisteni şi alţi oameni ai mării care au ocupat ţărmul Mediteranei, majoritatea urmaşilor lui Dan au migrat spre N şi s-au stabilit în apropierea izvorului Iordanului (Iosua 19:47; Judecători 1:34; 18:1 ş.urm.). Totuşi, unii membrii ai tribului au rămas în locul unde s-au aşezat prima dată, avându-i pe filisteni ca şi vecini înspre V; în această regiune s-au petrecut întâmplările cu Samson, un erou din Dan (Judecători 13:1 ş.urm.). Este posibil ca rămăşiţa tribului să fi rămas în primul lor loc descris în cântarea Deborei (Judecători 5:17), „pe corăbii" - deşi nu se ştie cum ar trebui să interpretăm această expresie, „pe corăbii" (au fost propuse diferite interpretări incerte). Pe de altă parte, M. Noth sugerează că Dan a trebuit să-şi „cumpere teritoriul" din N „acceptând să facă în schimb anumite munci obligatorii în porturile maritime feniciene din S" (The History of Israel, p. 80). Se pare că rămăşiţa din S a fost absorbită în cele din urmă în Iuda; daniţii din N au fost deportaţi de Tiglat-Pileser III în anul 732 î.Cr. (2 Împăraţi 15:29). Calităţile agresive ale daniţilor au fost menţionate în binecuvântarea din Geneza 49:16 ş.urm. şi Deuteronom 33:22.

Dan lipseşte din lista triburilor din Apocalipsa 7:5-8; fie că a fost omis intenţionat, fie că textul original a fost alterat. Ireneu (Adv. Haer. 5. 30. 2) explică omiterea spunând că anticristul urmează să vină din tribul lui Dan - un crez care este bazat pe Ieremia 8:16, LXX („Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan").

3. Cetate din teritoriul daniţilor, în prezent Tell el-Qadi sau Tell Dan, în apropierea unuia dintre izvoarele Iordanului. Numele vechi a fost Lais (Judecători 18:29; Leşem, în Iosua 19:47), iar în textele egiptene de prin 1850-1825 î.Cr. este numită Lus(i). A fost cetatea cea mai nordică din Israel şi de aici derivă expresia „de la Dan la Beer-Şeba" (de ex. Judecători 20:1). Altarul ridicat aici, avându-i ca preoţi pe nepotul lui Moise, Ionatan, şi urmaşii săi (Judecători 18:30), a fost ridicat (alături de Betel) la rangul de sanctuar naţional de către Ieroboam I (1 Împăraţi 12:29 ş.urm.) şi a păstrat această poziţie până când „ţara a fost dusă în robie" de Tiglat-Pileser III.

BIBLIOGRAFIE
H. H. Rowley, „The Danite Migration to Laish", ExpT 51, 1939-40, p. 466-471; M. Noth, The History of Israel, 1960, p. 67 ş.urm.et passim; J. Gray, Joshua, Judges and Ruth, NCB, 1967, p. 287 ş.urm.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: