Damasc



DAMASC.

a. Localizarea

Capitala Siriei (Isaia 7:8), Damascul este situat la E de Munţii Antiliban, iar la SV era umbrit de muntele Hermon (Cântarea Cântărilor 7:4). Se află în partea de NV a câmpiei Ghuta, la 700 de m deasupra nivelului mării, la V de deşertul siriano-arab. Regiunea este renumită pentru livezile şi grădinile sale faimoase, fiind irigată de apele râului Abana (în prezent, Barada) şi Parpar, care se remarcă prin limpezimea lor în comparaţie cu apele mai încete şi nămoloase ale Iordanului (2 Împăraţi 5:12) şi ale Eufratului (Isaia 8:5-8). Este un centru natural de comunicaţii , făcând legătura cu drumul de caravane către coasta Mediteranei (cca. 100 km spre V), prin Tir (Ezechiel 27:18) spre Egipt, şi cărările care traversau deşertul spre E, către Asiria şi Babilon, în S spre Arabia şi în N spre Aleppo. Cetatea Damasc a avut o importanţă deosebită, fiind capitala statului *Arameu în secolele 10-8 î.Cr.

Centrul oraşului modern se află pe malul râului Barada, o parte ocupând zona vechiului oraş înconjurat de ziduri. Unele străzi urmează direcţiile din vremurile romane, inclusiv Strada Dreaptă (Darb al-mustaqim) sau Strada Lungă (Suq al-Tawileh), ca în Faptele Apostolilor 9:11. Se spune că marea moschee construită în secolul al 8-lea d.Cr. se află pe locul unui templu al lui *Rimon (2 Împăraţi 5:18).

b. Numele

Înţelesul numelui Damasc (gr. Damaskos; ebr. Dammeseq; aram. Darmeseq; 1 Cronici 18:5; 2 Cronici 28:5) este necunoscut. Expresia ‘aram darmeseq din 1 Cronici 18:6 corespunde cu expresia modernă (Dimask-)essam, „Damascul Nordului (Siriei)". Numele este găsit în egipt. Tjmsqw (Tuthmosis III), în Scrisorile de la Amarna (secolul al 14-lea) şi în inscripţii cuneiforme ca Dimasqi. Alte nume din ultimele texte sunt sa imerisu (probabil, „cetatea caravanelor") şi Bit-Haza’-ili (”Casa lui Hazael"), în secolul al 8-lea î.Cr. (DOTT p. 57). Vezi ANET, p. 278, n. 8.

c. Istoria

Se pare că Damascul a fost locuit din vremuri preistorice. În mileniul al 2-lea î.Cr. era o cetate binecunoscută în apropierea căreia Avraam a înfrânt o coaliţie de regi (Geneza 14:15). Este posibil ca slujitorul lui Avraam, Eliezer, să fi fost din această cetate (Geneza 15:2; şir. şi trad.). David a cucerit Damascul şi l-a transformat în garnizoană după ce a înfrânt trupele cu care Damascul l-a ajutat pe Hadadezer din Ţoba (2 Samuel 8:5 ş.urm.; 1 Cronici 18:5). Rezon şi Ţoba, care a scăpat cu viaţă din această bătălie, a intrat mai târziu în cetatea care a devenit capitala noului oraş-stat arameu, *Aram (Siria; 1 Împăraţi 11:24). Influenţa cetăţii a crescut în timpul urmaşilor lui Rezon, Hezion şi fiul său Tabrimmon. Când s-a urcat pe tron fiul acestuia din urmă, Ben-Hadad I (cca. 900-860 î.Cr.) Damascul era partenerul dominant în tratatul făcut de Asa, regele lui Iuda, pentru a reduce presiunea exercitată împotriva lui de Baeşa, regele lui Israel (2 Cronici 16:2). Acelaşi rege (sau poate Ben-Hadad II - vezi *CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT) a inclus în tratatul cu Ahab (1 Împăraţi 20:34) o prevedere cu privire la rezervarea unui sector pentru negustori în Damasc. Scopul acestui tratat a fost să obţină sprijinul Israelului pentru o coaliţie de oraşe-state care să se opună asirienilor. Ben-Hadad (asir. Adad-idri), regele Damascului, a dat cel mai numeros contingent, 20.000 de luptători, pentru bătălia nedecisă de la Qarqar, în 853 î.Cr. Este posibil ca Ben-Hadad să fie „regele Aramului", al cărui nume nu ne este dat, cu care a luptat Ahab în bătălia în care a fost omorât (vezi 1 Împăraţi 22:29-36).

În câmpia din apropierea Damascului profetul Ilie l-a uns pe Hazael, un nobil din Damasc, să fie viitorul rege al Siriei (1 Împăraţi 19:15), iar Elisei, care l-a vindecat pe generalul Naaman din Damasc, a fost invitat de Hazael ca să-l sfătuiască în legătură cu starea sănătăţii lui Ben-Hadad (2 Împăraţi 8:7). În 841 î.Cr. Hazael a trebuit să facă faţă unor noi atacuri din partea asirienilor conduşi de Salmanaser III. Pentru o vreme a reuşit să menţină trecătoarea care traversează Munţii Liban, dar după ce a pierdut 16.000 de oameni, 1.121 de care de război şi 470 de luptători din cavalerie, a fost silit să se retragă în Damasc, unde a rezistat cu succes la un asediu. Înainte de a se retrage, asirienii au dat foc la livezile şi plantaţiile din jurul cetăţii (DOTT, p. 48; ANET, p. 280). În 805-803 î.Cr. Adad-nirari III a condus noi atacuri ale asirienilor împotriva lui Hazael şi împotriva Damascului. O altă campanie a lui Adad-nirari în 797 î.Cr. a slăbit atât de mult Damascul, încât Ioas, regele Israelului, a putut recuceri oraşele de pe graniţa de N care fuseseră luate de Hazael (2 Împăraţi 13:25).

În timpul lui Reţin (asir. Rahianu), regatul Aram (Siria) a asuprit din nou pe Iuda (2 Împăraţi 16:6), iar în anul 738 a devenit vasal al lui Tiglat-Pileser III, regele Asiriei, la fel ca şi Israel, unde domnea Menahem. La scurtă vreme după aceasta Reţin s-a răsculat, a cucerit Elatul şi a dus mulţi prizonieri din Iuda la Damasc (2 Cronici 28:5). În urma acestui fapt, Ahaz, regele lui Iuda, a cerut ajutor de la Asiria care a răspuns prin lansarea unei serii de raiduri punitive în 734-732 î.Cr., care au culminat cu cucerirea Damascului, aşa cum au profeţit Isaia (17:1) şi Amos (1:4-5), şi cu moartea lui Reţin. Jefuirea cetăţii (Isaia 8:4), deportarea locuitorilor la Chir (2 Împăraţi 16:9) şi distrugerea cetăţii au fost citate ca o lecţie obiectivă pentru Iuda (Isaia 10:9 ş.urm.). În schimbul acestui ajutor, lui Ahaz i s-a cerut să plătească tribut regelui asirian la Damasc, unde a văzut şi a copiat altarul (2 Împăraţi 16:10-12) ceea ce a dus la închinarea înaintea unor zeităţi siriene în Templul din Ierusalim (2 Cronici 28:23). Damascul a fost redus la o poziţie de cetate secundară din cadrul provinciei asiriene Hamat şi în felul acesta şi-a pierdut influenţa politică, dar nu şi pe cea economică (cf. Ezechiel 27:18). Negustorii din Iuda au continuat să locuiască în cetate şi graniţa Damascului a fost considerată graniţa statului evreiesc ideal (Ezechiel 47:16-18; 48:1; Zaharia; 9:1).

În perioada Seleucizilor Damascul şi-a pierdut poziţia de capitală, precum şi o mare parte a comerţului, în favoarea Antiohiei, deşi în anul 111 î.Cr. a fost restaurată ca şi capitală a Coelesiriei, în timpul lui Antioh IX. Regele nabataean Aretas a cucerit cetatea în anul 85 î.Cr., dar a pierdut stăpânirea ei în favoarea lui Tigranes din Armenia. Damascul a fost cetate romană din anul 64 î.Cr. până în anul 33 d.Cr.

Pe vremea convertirii lui Pavel, Aretas IV (9 î.Cr. - 40 d.Cr.), care l-a învins pe ginerele său, Irod Antipa, avea un etnarh în Damasc (2 Corinteni 11:32-33). Cetatea avea multe sinagogi (Faptele Apostolilor 9:2; Josephus, BJ 2.20) şi Pavel a început să predice aici, după ce a fost condus la casa lui Iuda de pe Strada Dreaptă (9:10-12). Din cauza opoziţiei, Pavel a fost forţat să fugă, trecând peste zidul cetăţii (9:19-27) dar s-a întors în cetate după o perioadă petrecută în Arabia, care era în apropiere (Galateni 1:17). Damascul a continuat să fie o cetate secundară în comparaţie cu Antiohia, atât din punct de vedere politic cât şi economic, până când supremaţia sa a fost restaurată în urma cuceririi arabe din anul 634 d.Cr.

BIBLIOGRAFIE
M. F. Unger, Israel and the Aramaeans of Damascus, 1957; A. Jepsen, AfO 14, 1942, p. 153-172.

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: