curat şi necurat



CURAT ŞI NECURAT. Termenul ebr. tum’a („necurăţie") apare de 26 de ori, în timp ce adjectivul tame („necurat") poate fi găsit de 72 de ori. Alte cuvinte apar mai puţin frecvent. Termenii gr. akatharsia („necurăţie") şi akathartos („necurat") apar de 41 de ori. Alţi termeni sunt întâlniţi mai puţin frecvent. Conceptul de curăţie este comunicat prin cuvântul evr. tahor, barar şi sinonimele lor; NT foloseşte aproape în exclusivitate katharos. În cuvintele biblice pentru „curat", sensul fizic, ritual şi etic se suprapun.

I. Curăţia era foarte preţuită

Curăţia trupească era foarte preţuită şi era practicată în ţările biblice. Herodot (2. 27) spune că preoţii egipteni se îmbăiau de două ori în timpul zilei şi de două ori în timpul nopţii. În Israel curăţia fizică era o condiţie pentru apropierea omului de Dumnezeu, dacă motivul lui era adecvat. Încă din vremea lui Noe s-a făcut distincţie între curat şi necurat. În Geneza 7:2 găsim scris: „Ia cu tine cât şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască". Referirile vechi din Geneza cu privire la *animale curate şi necurate se pare că are în vedere folosirea lor pentru sacrificii. Geneza 9:3 afirmă explicit că „tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană". Regulile din Levitic 11 şi Deuteronom 14 fac această distincţie pentru a sta la baza legilor cu privire la hrană. Se spune: „Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ, ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă" (Levitic 11:46-47).

II. În timpurile vechi

În vremurile patriarhale şi în perioada monarhiei în Israel întâlnim această diferenţiere. Comparaţi Geneza 31:35 (întâmplarea cu Rahela şi idolii familiei tatălui său, Laban) şi 1 Samuel 20:26 (incidentul cu absenţa lui David de la masa regelui Saul). Din nefericire, unii scriitori au interpretat greşit distincţiile importante de aici, deoarece au raportat toate regulile de acest gen din VT cu presupuse tabuuri care îşi au originea în superstiţii. (Cf. A. S. Peake, HDB, 4, p. 825 ş.urm.).

III. În timpul profeţilor

Profeţii, ale căror standarde etice înalte au fost aclamate de toţi, au vorbit de asemenea despre necurăţie. Isaia, în viziunea unei epoci viitoare de neprihănire, a prezis că drumul sfinţeniei nu va fi traversat de cei necuraţi (35:8); de asemenea, el a îndemnat Ierusalimul să se îmbrace cu tăria sa, pentru că cei netăiaţi împrejur şi cei necuraţi nu-l vor mai tulbura în ceasul său de glorie (52:1). Profetul le cere de asemenea celor care fac slujba sfântă să evite orice lucru necurat şi să se curăţească pentru a purta vasele sfinte ale Domnului (52:11). Osea, profetul dragostei neînţelese a lui Dumnezeu, a avertizat poporul său că regatul de N nu numai că se va întoarce în Egipt, ci va şi mânca ce este necurat în Asiria (9:3). Amos, apărătorul inegalabil al neprihănirii lui Dumnezeu, ca răspuns la încercarea de a amuţi mărturia lui profetică, a prevestit că Amaţia din Betel avea să simtă apăsarea mâinii lui Dumnezeu chiar în familia lui şi că va muri într-o ţară necurată (7:17). Preotul Ezechiel a exprimat în diferite moduri dezgustul pe care l-a simţit pentru necurăţia poporului său şi pentru modul în care el însuşi a fost chemat să-l zugrăvească dramatic înaintea lor (4:14).

IV. Legea mozaică

Legea lui Moise a arătat clar distincţiile dintre curat şi necurat, dintre sfânt şi nesfânt (Levitic 10:10). Necurăţia a fost în principal o pângărire ceremonială, nu morală, afară de cazul că era o acţiune voită. Necurăţia îl împiedica pe un om să slujească la sanctuar şi să aibă părtăşie cu fraţii săi de credinţă. Pângărirea ceremonială putea avea loc în mai multe moduri şi existau prevederi pentru curăţire.

a. Atingerea unui trup mort îl făcea pe om să fie necurat (Numeri 19:11-22). Potrivit regulilor din VT, cadavrul uman era cel mai pângăritor. După toate probabilităţile cadavrul simboliza pentru poporul lui Dumnezeu gravitatea şi consecinţa finală a păcatului.

b. Lepra pe o persoană, pe îmbrăcăminte sau pe o casă, cauza pângărire (Levitic 13-14).

c. Scurgerile naturale (legate de funcţiile de reproducere) sau nenaturale produceau pângărirea israeliţilor (Levitic 12,15).

d. Mâncarea cărnii unei păsări unui peşte sau unui animal necurat îl făcea pe om să fie necurat. Levitic 11 şi Deuteronom 14 conţin liste ample de animale curate şi necurate. Animalele de pradă erau considerate necurate deoarece mâncau sângele şi carnea victimelor lor. Păsările necurate erau în general păsările de pradă şi cele care se hrăneau cu mortăciuni. Peştii fără aripioare şi fără solzi erau necuraţi. Unii au crezut că înfăţişarea lor de şarpe explică interdicţia de a-i mânca, dar în prezent ştim că interdicţia de a mânca acest grup de peşti a fost o măsură înţeleaptă din punct de vedere igienic. Atât racii cât şi crustaceii pot cauza intoxicaţii alimentare şi pot fi purtători de boli (G. S. Cansdale, Animals of Bible Lands, 1970, p. 213). Mâncarea cărnii animalelor sfâşiate sau omorâte în mod violent producea de asemenea necurăţie (Exod 22:31; Levitic 17:15; Faptele Apostolilor 15:20, 29). Mâncarea sângelui a fost interzisă din cele mai vechi timpuri (Geneza 9:4).

e. Handicapurile fizice erau considerate ca o necurăţie prin faptul că împiedicau apropierea persoanei handicapate de altar. Sunt date reguli clare pentru fiii lui Aaron, preoţii care slujeau în sanctuar (Levitic 21:16-24). În fine, nepedepsirea omorului (Deuteronom 21:1-9) şi în special idolatria (Osea 6:10) făceau ca întreaga ţară să fie necurată. În primul caz, cineva a lovit pe cel ce este după chipul lui Dumnezeu (Geneza 9:6), în timp ce în al doilea caz era o violare a închinării spirituale datorate lui Dumnezeu (Exod 20:4).

V. În vremurile post-exilice

Scribii din vremurile post-exilice şi fariseii din perioada NT au mărit în mod artificial distincţia dintre curat şi necurat (Marcu 7:2, 4). A fost elaborat un sistem complex şi apăsător. De exemplu, o carte canonică spunea că mâinile sunt necurate; o carter ne-canonică spunea că nu sunt. Cea mai mare dintre cele şase secţiuni din Mishnah (Mişna) se ocupă cu subiectul purificărilor. Numeroase reguli dau validitate observaţiei făcută de Domnul nostru: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră!" (Marcu 7:9).

VI. Necesitatea şi forma purificării

Israel trebuia să fie un popor sfânt (Levitic 11:44-45) şi separat de orice necurăţie. Necurăţia ceremonială vorbea despre păcat. Curăţia trupească era o cerinţă în societatea lor. Legile curăţirii erau urmate de închinători când se apropiau de Dumnezeu. Un om curat este un om care se poate apropia de Dumnezeu ca să I se închine. Vezi Exod 19:10 ş.urm.; 30:18-21; Iosua 3:5. În sensul religios al cuvântului, curat însemna ceva ce nu pângărea din punct de vedere ceremonial. Termenul era folosit cu privire la animale (Geneza 7:2), locuri (Levitic 4:12), obiecte (Isaia 66:20) sau persoane care nu erau pângărite din punct de vedere ceremonial (ritual) (1 Samuel 20:26; Ezechiel 36:25). În Psalmul 19:9; 51:7, 10 este avută în vedere curăţia sau puritatea etică. Un sens rar întâlnit în care este folosit cuvântul, şi anume „fără pată" sau „fără vină" este găsit în Faptele Apostolilor 18:6.

Modul obişnuit de purificare consta în îmbăierea trupului şi în spălarea hainelor (Levitic 15:8, 10-11). Curăţirea de o anumită pângărire specifică necesita o curăţire specială (Levitic 15:19), la fel ca şi naşterea de copii (Levitic 12:2, 8; Luca 2:24), lepra (Levitic 14), atingerea unui cadavru (Numeri 19; pentru un nazireu, Numeri 6:9-12). Curăţirea poate fi fizică (Ieremia 4:11; Matei 8:3); rituală, printr-o jertfă pentru păcat (Exod 29:36), pentru a ispăşi păcatul (Numeri 35:33), pentru a îndepărta pângărirea ceremonială (Levitic 12:7; Marcu 1:44); etică, fie prin îndepărtarea necurăţiei sau păcatului omului (Psalmul 119:9; Iacov 4:8), fie prin îndepărtarea vinovăţiei de către Dumnezeu (Ezechiel 24:13; Ioan 15:2). Curăţirea rituală era efectuată de apă, de foc sau de cenuşa unei vaci roşii. Psalmul 51:7 este un exemplu bun de ceremonial care ilustrează aspectul etic şi cel spiritual. David s-a rugat: „Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada".

VII. Concepţia Noului Testament

În învăţăturile Sale Cristos pune accent pe curăţia morală şi nu pe cea ceremonială (Marcu 7:1-23). Cele mai puternice demascări au fost la adresa celor care au ridicat curăţirea rituală şi exterioară mai presus de cea morală şi etică. Pângărirea importantă nu este cea ceremonială ci aceea etică. O citire atentă a anumitor texte din NT ne dă indicaţii cu privire la obiceiurile evreilor cu privire la curăţire şi pângărire. Marcu 7:3-4 este o afirmaţie concisă cu privire la spălarea mâinilor, pângărirea contractată în piaţa publică şi curăţirea vaselor. Ioan 2:6 menţionează tangenţial metoda de purificare la intrarea în casa cuiva, iar Ioan 3:25 arată că problema curăţirii era un subiect controversat. Purificarea pentru sărbătoarea Paştelor era guvernată de reguli stricte; la acestea se face aluzie în Ioan 11:55 şi 18:28. Când un lepros a fost curăţit, a fost îndemnat să aducă jertfa pe care o cerea Legea lui Moise pentru curăţire (Marcu 1:44). Pentru a potoli împotrivirea faţă de sine şi pentru a obţine o acceptare mai uşoară a mesajului său, Pavel a trecut prin ritualul purificării în Templul din Ierusalim (Faptele Apostolilor 21:26). Această purtare ciudată trebuie evaluată prin prisma ideii sale de a se face „tuturor totul" - inter alia (printre altele), să trăiască printre evrei ca un evreu - „de dragul Evangheliei" (1 Corinteni 9:22 ş.urm.). Faptul acesta nu diminuează adevărul că Isus Cristos a respins toate regulile şi obiceiurile levitice cu privire la cărnuri necurate (Matei 15:1-20 şi Marcu 7:6-23); tocmai în lumina acestui fapt i s-a poruncit lui Petru cum să se comporte (Faptele Apostolilor 10:13 ş.urm.) şi în lumina lui Pavel a promulgat preceptele sale pentru trăirea creştină (Romani 14:14, 20; 1 Corinteni 6:13; Coloseni 2:16, 20-22; Tit 1:15). În Evrei 9:13 ş.urm. se subliniază că singura pângărire care contează din punct de vedere religios este pângărirea conştiinţei, pe care o poate curăţi numai jertfa lui Cristos, adusă în tărâmul spiritual.

Aşa cum este de aşteptat, evangheliile vorbesc cel mai mult despre distincţia dintre curat şi necurat. Purificarea este tratată în evanghelii în câteva categorii. Este menţionată în legătură cu lepra (Matei 8:2; Marcu 1:44; Luca 5:14; 17:11-19). Cuvântul folosit în acest context este katharizein, dar în Luca 17:15 (cazul celor zece leproşi) este folosit termenul iasthai („a vindeca"). Curăţirea unui lepros avea două laturi: (a) ritualul jertfirii a două păsări (Levitic 14); şi (b) ceremonia care avea loc după 8 zile. În ce priveşte mâncarea, existau spălări rituale ale mâinilor (Matei 15:1-20; Marcu 7:1-23; Ioan 2:6; 3:25). Aşa cum am arătat deja, exista o purificare legată de Paşte (Ioan 11:55; 18:28). Trebuia să aibă loc o curăţire completă a casei de orice aluat dospit (Exod 12:15, 19-20); 13:7). În fine, după naşterea unui copil se aducea o jertfă la terminarea perioadei de necurăţie, adică, 40 de zile pentru un băiat şi 80 de zile pentru o fetiţă (Luca 2:22).

VIII. Concluzii

Unii au presupus că legile care reglementează curăţia şi necurăţia nu numai că au avut efectul de a împiedica relaţiile sociale şi religioase cu păgânii, în special în problema mâncărurilor, ci că au fost date tocmai pentru acest scop. Moore crede că nu există dovezi interne sau externe ca să justifice această poziţie (Judaism, 1, 1927, p. 21). Raţionamentul lui este următorul: „Acestea erau obiceiuri vechi, a căror origine şi motive au fost uitate deja de mult. Unele dintre ele sunt întâlnite şi la alţi semiţi; altele, din câte ştim, erau specifice lui Israel; dar în ansamblu său, am putea spune, ca sistem, ele erau obiceiurile distinctive pe care evreii le-au moştenit de la strămoşii lor şi aveau o clasificare religioasă în două categorii: lucruri sfinte şi lucruri pângărite. Alte popoare au avut obiceiurile lor, unele pentru toate clasele sociale, altele, ca şi la evrei, specifice pentru preoţi, şi aceste sisteme erau de asemenea distinctive" (op. cit., p. 21-22).

În discuţia despre regulile cuprinzătoare care diferenţiază între peşti, păsări şi animale curate şi necurate, au fost date diferite motive pentru aceste legi. Motivul tradiţional şi cel mai evident este de ordin religios sau spiritual: „Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi" (Exod 22:31). O altă explicaţie este de ordin igienic. A fost adoptată de Maimonides, marele filozof evreu din Spania Evului Mediu, şi de alţi învăţaţi de renume. Argumentul, sprijinit de cercetările moderne, a fost că peştii fără solzi şi porcii tind să producă boli (Cansdale, op. cit., p. 99). O altă interpretare a fost de ordin psihologic. Animanele interzise fie că par dezgustătoare fie că produc un spirit de cruzime în cei care le mănâncă. Al patrulea motiv este dualist. Se spune că israeliţii, la fel ca şi persanii, au atribuit animalele necurate unei forţe rele. O altă explicaţie este de ordin naţional şi susţine că israeliţii au fost înconjuraţi de asemenea interdicţii pentru a-i ţine separaţi de toate celelalte popoare. Oponenţii acestei concepţii au arătat că animalele interzise de legea lui Moise sunt practic aceleaşi cu animalele interzise în religiile hinduşilor, babilonienilor şi egiptenilor.

Cea mai populară teorie în cercurile critice este cea propusă de W. Robertson Smith (The Religion of the Semites, p. 270). Koehler o exprimă succint: „Având în vedere faptul că aproape orice trib primitiv crede că anumite animale sunt tabu, se susţine că animalele interzise sau tabu au fost considerate la început ca un totem al clanului şi li s-a adus închinare, dar faptele aduse în sprijinul teoriei nu sunt suficiente, în special în ce îi priveşte pe semiţi, aşa încât teoria rămâne doar o speculaţie ingenioasă..." (JewE, 4, p. 599). Dacă dăm datelor biblice forţa lor normală, explicaţiile corecte sunt cea spirituală şi cea igienică.

BIBLIOGRAFIE
A. C. Zenos, „Pure, Purity, Purification", Standard Bible Dictionary, p. 719-721; G. A. Simcox, „Clean and Unclean, Holy and Profane", Ebi, 1, p. 836-848; J. Hastings, „Clean", HDB, 1, p. 448; R. Bruce Taylor, „Purification", DCC, 2, p. 457-458; P. W. Crannell, „Clean" şi „Cleanse", ISBE, 1, p. 667-668; „Uncleanness", WDB, p. 617; A. S. Peake, „Unclean, Uncleanness", HDB, 4, p. 825-834; Charles B. Williams, „Uncleanness", ISBE, 5, p. 3035-3037; JewE, 4, p. 110-113 şi 596-600; George F. Moore, Judaism, 1-2, 1927; M. Douglas, Purity and Danger, 1966; G. S. Cansdale, Animals of Bible Lands, 1970, p. 99, 213.

C.L.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: