curaj



CURAJ. Cuvântul ebr. hazaq înseamnă literal „a se arăta puternic". Alte cuvinte, de ex. ruah „duh" (Iosua 2:11), lebab, „inimă" (Daniel 11:25) şi ’amas, „a fi iute" sau „alert", prezintă aceeaşi atitudine fundamentală din care rezultă curajul. Prin urmare, curajul este o calitate a minţii şi, ca atare, îşi găseşte locul între virtuţile cardinale (Cartea Înţelepciunii 8:7). Opusul curajului, laşitatea, este găsită între păcatele de moarte (Eclesiasticul 2:12-13). Calitatea poate fi văzută numai în manifestările sale şi în special, în VT, pe câmpul de luptă (Judecători, Samuel, Cronici). Ideea morală nu lipseşte cu desăvârşire. Cei care sunt obiectul special al grijii lui Dumnezeu trebuie „să nu se teamă deloc" (Isaia 41:13-14; Ieremia 1:8; Ezechiel 2:6).

Absenţa cuvântului în NT este izbitoare. Substantivul tharsos apare o singură dată (Faptele Apostolilor 28:15). Idealul creştin nu este arete (virtutea) stoică, ci o viaţă bazată pe credinţa în Cristosul care este prezent. Aici nu este o atitudine de „a scrâşni din dinţi şi a suporta" greul, ci o atitudine mai naturală care vede în fiecare împotrivire un prilej de victorie (cf. 1 Corinteni 16:9).

Verbul tharreo, o formă obişnuită din vremea lui Plato care are sensul de „a fi încrezător, a îndrăzni", este găsit în Evrei 13:6; în 2 Corinteni 5:6, 8 („plini de încredere"); 7:16 („mă pot încrede în toate privinţele"); 10:1-2 („îndrăzneală"). Termenul înrudit tharseo pare să aibă o nuanţă emoţională mai puternică şi este tradus „îndrăzneşte" în Matei 9:2,22; Marcu 10:49 şi Faptele Apostolilor 23:11. Curajul este o îndatorire creştină şi o posibilitate constantă pentru cel care se lasă în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu. Curajul se dovedeşte în suferinţă răbdătoare, în statornicie morală şi în fidelitate spirituală.

H.D.McD.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: