culori
CULORI. Adjectivele de
culoare apar rareori în VT şi în NT, pentru mai multe motive. Primul motiv este
specific: Biblia, fiind istorisirea relaţiilor dintre Dumnezeu şi poporul Său,
nu o scriere subiectivă despre experienţa estetică a poporului, este foarte
sumară în scrierile descriptive care implică folosirea extensivă şi precisă a
adjectivelor de culoare. Chiar şi atunci când este descrisă în VT natura,
însufleţită sau neînsufleţită (cum este cazul frecvent în Pentateuh, Iov şi
Psalmi), descrierea cuprinde aspectele naturii care inspiră admiraţie pentru
Dumnezeu, natura fiind o reflectare adecvată a Creatorului său.
Al doilea motiv este mai general şi este de ordin
lingvistic: limba ebraică folosită în Biblie nu posedă vocabularul complex şi
specializat pentru descrierea culorilor, cum întâlnim astăzi în majoritatea
limbilor indo-europene. Astfel, definirea precisă a culorilor ar fi fost
dificilă, dacă nu chiar imposibilă, afară de cazul că ar fi fost folosite
comparaţii sau metafore. Dar acest motiv, care la prima vedere pare să fie pur
lingvistic, se dovedeşte a fi în esenţă un motiv de ordin psihologic: o axiomă
a lingvisticii este că orice cultură, indiferent cât ar fi de primitivă,
dezvoltă acel vocabular care se potriveşte perfect pentru a exprima ideile şi
dorinţele ei. Prin urmare, această sărăcie lingvistică corespunde unei lipse de
interes pentru culori ca o experienţă estetică a poporului evreu; preocuparea
lor practică s-a concentrat în mai mare măsură asupra naturii materialului din
care era confecţionat articolul şi în virtutea căreia avea o anumită culoare.
De fapt, multe dintre cuvintele care descriu culori au descris originea şi nu
nuanţa; ‘argaman, de exemplu, tradus în general „purpură" (de ex.
Exod 25:4), este un material roşu-purpuriu, de obicei din lână. Este un cuvânt
împrumutat şi probabil că înseamnă „tribut". Alte cuvinte similare (sani,
karmil, tola’) conţin fie o referire la murex, crustaceul din corpul
căruia se obţinea colorantul scump, sau la coşenilă (Coccus cacti), din
care se obţinea un colorant roşu. În consecinţă, pentru evrei un om îmbrăcat cu
o haină colorată purpuriu nu este în primul rând un om îmbrăcat frumos. Este un
rege sau un om bogat. Tot aşa, un om îmbrăcat în pânză de sac nu este în primul
rând un om îmbrăcat urât, ci un cerşetor sau un om în jale. Această
interpretare uşurează folosirea simbolică a culorilor, care apare sporadic în
VT şi deplin dezvoltată în Apocalipsa. Totuşi, chiar şi traducerile (VSR, de
exemplu) se pare că au folosit „purpuriu" (cărămiziu) şi „stacojiu"
fără discriminare, aşa încât nu ar trebui să se pună un accent prea mare pe culoarea
exactă. Excepţie face sasar, „roşu" (Ieremia 22:14 şi Ezechiel
23:14): era un oxid de plumb sau de fier care producea un pigment roşu intens,
adecvat pentru picturi murale, dar nu pentru colorarea hainelor.
Scriitorii NT, desigur, au avut la dispoziţie vocabularul grecesc pentru culori care era extensiv şi flexibil; dar, prin virtutea subiectului lor, ei s-au preocupat de culori ca atare chiar mai puţin decât scriitorii VT. În orice caz, stabilitatea nuanţei, şi prin urmare terminologia precisă, a trebuit să aştepte până la introducerea coloranţilor chimici, care sunt mai uşor de controlat şi pe baza cărora s-au elaborat diagrame de culoare. La fel ca şi alte popoare antice, grecii erau mult mai impresionaţi de contrastul dintre lumină şi întuneric decât de diferenţa dintre diferite culori. Cu alte cuvinte, ei au avut tendinţa să descrie toate culorile ca treceri treptate între negru şi alb. Pentru a compensa aceasta, ei au avut un vocabular remarcabil de bogat pentru a descrie gradele luminii refractate. Când înţelegem acest lucru, multe probleme imaginare din Biblie dispar; holdele din Ioan 4:35, nu sunt „deja albe pentru seceriş" ci „strălucitoare" sau „sclipitoare"; Exod 25:4 grupează împreună „albastru, purpuriu şi cărămiziu" nu pentru că ar fi toate simboluri ale bogăţiei, ci pentru că pentru scriitor ele erau asemănătoare, poate prea puţin diferenţiate, deoarece erau culori „închise" şi nu „deschise", culori produse în mod asemănător, folosite pentru produse textile, adică erau produse ale omului şi nu obiecte naturale. Pentru haina lui Iosif, vezi *IOSIF.
BIBLIOGRAFIE
Platt, CQ 1935; A. E. Kober, The Use of Color Terms in
the Greek Poets, 1932; F. E. Wallace, Colour in Homer and in Ancient Art,
1927; I. Meyerson (ed.), Problemes de la Couleur, 1957; G. T. D. Angel,
NIDNTT 1, p. 203-206; vezi şi Indexul la NIDNTT 3.
A.C.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu