cosmetice şi parfumerie


COSMETICE ŞI PARFUMERIE.

I. Introducere

a. Sfera de studiu

Prin cosmetice se înţelege aici gama largă de produse, de la pulberi minerale, uleiuri şi extracte vegetale şi grăsimi animale care au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru a înfrumuseţa, a ameliora sau a restaura înfăţişarea personală (cosmetice „vizuale") sau pentru a produce arome plăcute (cosmetice „odorifere").

b. Vase şi ustensile cosmetice

În Scriptură se vorbeşte prea puţin despre cutii, sticle, flacoane, linguri  şi alte ustensile cosmetice cunoscute din descoperirile arheologice . În afară de „cutiile cu parfumuri" menţionate în Isaia 3:20, o traducere a cărei corectitudine a fost pusă la îndoială, găsim bine cunoscutul vas cu ulei preţios sau mir de nard cu care femeia pocăită a uns capul lui Cristos (Luca 7:37; cf. Matei 26:7; Marcu 14:3). În oraşele din Palestina au fost găsite multe vase mici pentru uz cosmetic; în cele mai multe perioade vasele mici de lut probabil că au fost folosite pentru arome, iar din Lachiş, din secolul al 14/13-lea, provine un flacon superb din fildeş, folosit pentru unguente. Femeile egiptene de rang înalt preferau să folosească linguri cosmetice din fildeş sculptat în formă de lotus , fecioare, raţe, etc.; aceste linguri erau folosite uneori şi în Palestina. Pentru vopselele de ochi existau cutii şi tuburi mici, iar vopseaua era aplicată de obicei cu o spatulă mică din lemn sau bronz. În Egipt au fost scoase la lumină zeci de asemenea vase şi spatule. (*OGLINDĂ.)

c. Igiena

Pretutindeni în Orientul biblic, uleiul pentru ungerea trupului - cu scopul de a înmuia pielea arsă de soare - era aproape la fel de important ca şi mâncarea şi băutura. Folosirea acestui ulei era un lucru obişnuit, cu excepţia perioadelor de jale vezi Deuteronom 28:40 (pierderea lui, un blestem); Rut 3:3; 2 Samuel 12:20 (cf. Matei 6:17). Un exemplu izbitor este îmbrăcarea, hrănirea şi ungerea trupelor repatriate ale regelui Ahaz (cca. 730 î.Cr.), fapt descris în 2 Cronici 28:15. Cei care aveau o pasiune pentru lux foloseau cu largheţe uleiuri scumpe (Amos 6:6), un mod sigur de a goli punga (Proverbe 21:17).

Sursele externe confirmă imaginea biblică. În timpul dinastiei lui Ramses din Egipt (secolul al 13-lea î.Cr.) un papirus menţionează 600 hin de „ulei de uns" pentru un grup de lucrători; altor lucrători li s-a dat „ulei ca să se ungă, de trei ori pe lună", sau „raţia de grâu şi raţia de ulei" (vezi R. A. Caminos, Late Egyptian Miscellanies, 1954, p. 307-308, 312, 470). Aceeaşi situaţie putea fi întâlnită în Mesopotamia, cel puţin începând cu secolul al 18-lea î.Cr. Trebuie să ţinem cont că articolele cosmetice orientale erau folosite în egală măsură cu scop utilitar şi cu scop decorativ (vezi textele de la Mari despre împărţirea uleiului, J. Bottéro, Archives Royales de Mari, 7, textele 5-85.)

II. Parfumerii şi producerea parfumurilor

În 1 Samuel 8:13 Samuel descrie un rege obişnuit „cum au toate popoarele din jur" şi care cere serviciile „parfumurilor, bucătarilor şi brutarilor". Trei aspecte ale acestui pasaj sunt clarificate de surse externe: existenţa parfumeriilor de palat, asocierea dintre producerea cosmeticelor şi gătit, şi termenul (evr.) de bază rqh.

a. Parfumeriile regale

Marele palat de la Mari, pe Eufratul mijlociu (secolul al 18-lea î.Cr.) avea propriile sale parfumerii, bitraqqi, care trebuia să furnizeze cantităţi mari de diferite unguente pentru demnitarii şi soldaţii regelui, cât şi parfumurile de corp necesare pentru ritualuri, sărbători şi banchete regale, vezi J. Bottéro, Archives Royales de Mari, 7, 1957, Textes Économiques et Administratifs, p. 3-27 (textele 5-85), 176-183 (diferite uleiuri), 183-184 (cantităţi mari), 274, n. 2 şi p. 360 (bit-raqqi).

b. Metode manufacturiare asociate cu gătitul

Textul din 1 Samuel 8:13, care grupează împreună facerea parfumurilor, gătitul şi coptul, este în concordanţă cu obiceiurile antice. Tehnicile folosite în parfumerie erau înrudite cu gătitul. Parfumul din flori, etc. putea fi extras şi „fixat" prin trei procese. Primul este numit enfleurage şi constă în cufundarea florilor în grăsime şi schimbarea lor continuă. Al doilea este macerarea: cufundarea florilor, etc. în grăsime fierbinte sau în ulei fierbinte, încălzit la 65°C (150°F). Acest proces era cel mai răspândit şi cel mai apropiat de gătit. Al treilea proces este extracţia: stoarcerea sucurilor aromate prin presarea florilor, etc., într-un sac. Uleiul de mir şi alte răşini erau obţinute prin încălzirea substanţelor de interes într-o grăsime/ulei de tip „fixativ" (la care se adăuga apă pentru a reduce evaporarea aromelor); esenţa de parfum de mir sau alte răşini era transferată în felul acesta în grăsime, iar din aceasta putea fi filtrată ca un lichid parfumat. Pentru aceste procese, vezi R. J. Forbes, Studies in Ancient Technology, 3, 1955, p. 9-10 şi bibliografia, şi A. Lucas, JEA 23, 1937, p. 29-30, 32-33. Textele N Canaanite de la Ugarit menţionează „uleiul parfumierului" (smn rqh; vezi Gordon, Ugaritic Literature, 1949, p. 130) şi articole cum sunt „10 logi de ulei", „3 logi de parfum" (tlt lg rqh; vezi Gordon, Ugaritic Textbook, 3, 1965, p. 427, nr. 1354 - secolul 14/13 î.Cr.; aceeaşi unitate de măsură (log - sau „pahar") este folosită în Levitic 14:10, 12, 15, 21, 24) (*GREUTĂŢI ŞI MĂSURI).

Aceste procese, înrudite cu gătitul cu grăsimi, etc., sunt zugrăvite uneori în picturile din mormintele egiptene din secolul al 15-lea î.Cr., care arată oameni care toarnă şi agită amestecul în vase încălzite, sau care dau răşinilor aromate forme interesante. Exemple tipice pot fi întâlnite în Davies, JEA 26, 1940, placa 22 cu p. 133, şi Forbes, op. cit., p. 13 şi fig. 1. Aspectul de gătit al parfumeriei este oglindit direct în termenul egiptean corespunzător lui „parfumier", ps-sgnn, lit. „bucătar (gătitor) de unguent", cât şi în folosirea focului în reţetele complexe de cosmetice din Asiria (pentru acestea vezi E. Ebeling, Parfümrezepte und Kultische Texte aus Assur, 1950).

c. Terminologia rqh

Participiul obişnuit roqah este folosit pentru „parfumier" în Exod 30:25, 35; 37:29, cât şi în 1 Cronici 9:30, unde se referă la preoţii însărcinaţi de David şi Saul să facă parfumuri pentru cortul întâlnirii. Termenul apare şi în Eclesiastul 10:1, unde este identic cu termenul ugaritic smn rqh citat mai sus. raqqah, fem. raqqaha, este forma de substantiv pentru „parfumier de profesie"; acest ultim termen este întâlnit în 1 Samuel 8:13, iar primul termen apare în Neemia 3:8, „Hanania, dintre (lit. „fiul") făcătorii de mir". (Cf. Mendelsohn, BASOR 80, 1940, p. 18). Dintre cuvintele care înseamnă „parfum", roqah apare în Exod 30:25; 5, 35; riqquah, „unguente", în Isaia 57:9; reqah, se referă la vinuri aromate în Cântarea Cântărilor 8:2 (*MÂNCARE); merqah, „parfum" sau „mireasmă", în Cântarea Cântărilor 5:13; meruqqahim este forma verbală pasivă în expresia „pregătită după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul", în 2 Corinteni 16:14; mirqahat este „untdelemn, parfum" în expresia „făcători de tămâie mirositoare", 1 Cronici 9:30, cât şi în expresia: „Un untdelemn, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorilor de mir", în Exod 30:25; în fine, merqaha, „vas plin cu mir", în Iov 41:31, cât şi într-un imperativ, „fierbe bine carnea", într-un context culinar (carne condimentată?), în Ezechiel 24:10 (un text dificil).

III. Cosmetice „vizuale"

a. Vopsirea feţei şi a corpului

Încă din cele mai vechi timpuri femeile din Orient obişnuiau să se vopsească în jurul ochilor şi să-şi înnegrească sprâncenele cu paste minerale care erau de obicei negre. La început acest obicei a avut un scop medicinal (să protejeze ochii de lumina puternică reflectată), dar a devenit repede o modă pentru femei, mărind aparent conturul ochilor şi dând impresia că privirea este mai intensă. Lucrul acesta este atestat în Egipt, Palestina şi Mesopotamia.

Se spune ca regina Izabela a folosit asemenea cosmetice în anul 841 î.Cr. Pasajul din 2 Împăraţi 9:30 arată că ea „şi-a uns sprâncenele (puk), şi-a împodobit capul" înainte de a merge la fereastră de unde a fost aruncată la porunca lui Iehu, ca să moară. Mai bine de două secole mai târziu doi profeţi evrei au descris naţiunea lor idolatră, necredincioasă faţă de Dumnezeu, ca pe o femeie machiată pentru iubiţii ei nelegitimi, Ieremia (4:30) spune: „Îţi vei sulemeni ochii" (lit. „îti vei mări ochii cu vopsea de ochi", puk), în timp ce Ezechiel (23:40) spune: „Te-ai sulemenit (kahal) la ochi..." Observaţi de asemenea numele celei de-a treia fiice a lui Iov (42:14), Cheren-Hapuc, „corn cu vopsea de ochi" - adică, o sursă de frumuseţe. Vopseaua pentru ochi era preparată prin măcinarea mineralelor ca o pudră fină şi amestecarea lor cu apă sau cu clei pentru a forma o pastă care să poată fi păstrată într-o cutie şi aplicată pe faţă cu degetul sau cu o spatulă (vezi I. b., mai sus).

Trebuie să spunem câteva cuvinte despre mineralele folosite. Pe vremea romanilor era folosit în preparatele pentru ochi un compus de antimoniu; denumirea lat. a sulfurii de antimoniu şi apoi a antimoniului însuşi este stibium . Din nefericire aceasta a făcut ca vopselele orientale de ochi să fie denumite în general antimoniu sau stibiu şi această denumire este în mare măsură greşită. În Egipt verdele de malachit a ajuns să fie înlocuit curând de vopseaua neagră de ochi (egipt. msdmt). Analiza multor eşantioane excavate a arătat că vopseaua consta în principal din galena (sulfura de plumb), fără să conţină antimoniu decât ca impuritate accidentală, (vezi A. Lucas, Ancient Egyptian Materials and Industries, 1962, p. 80-84 şi cf. p. 195-199). În Mesopotamia babilonienii numeau vopseaua lor de ochi guhlu, despre care se crede că era galena sau antimoniu/stibiu. (Pentru cea dintâi, vezi Forbes, Studies in Ancient Technology, 3, p. 18, care nu aduce nici o dovadă în sprijinul propunerii sale; pentru cel din urmă, vezi R. C. Thompson, Dictionary of Assyrian Chemistry and Geology, 1936, p. 49-51, unde dovezile aduse sunt irelevante - dar „creioanele de plumb" se potrivesc mai bine cu galena decât cu antimoniul.) Termenul guhluo este acelaşi cu termenul evr. kahal, „a vopsi (ochii)" şi a trecut în limba arabă ca şi kohl, „vopsea de ochi". Cuvântul arab modern kohl este folosit frecvent pentru funingine umezită; el poate să includă galena, dar nu antimoniu (cf. Lucas, op. cit., p. 101). De aceea, este foarte probabil că termenul evr. puk, „vopsea de ochi", s-a referit la galena şi nu la antimoniu. Astfel, ‘abne puk din visteria Templului (1 Cronici 29:2) ar putea însemna „bulgări de galena". Folosirea termenului puk în Isaia 54:11 poate presupune folosirea galenei (pulverizate) ca şi component (închis la culoare) al unui adeziv (de ex. răşină) pentru montarea pietrelor preţioase. Pentru răşină combinată cu minerale pulverizate pentru a forma adezivi coloraţi pentru montarea bijuteriilor, etc., vezi Lucas, op. cit., p. 12-13. În Egipt ocrul roşu (oxid roşu de fier), găsit deseori în morminte, a fost probabil folosit ca o pudră pentru a colora obrajii (Lucas, op. cit., p. 104). Femeile egiptene foloseau de asemenea pămătufuri de pudră (Forbes, op. cit., p. 20 şi fig. 4) şi ruj de buze (vezi picturile cu culori vii reproduse în ANEP, p. 23, fig. 78). În antichitate frunzele plantei aromate henna (vezi IV, mai jos) erau zdrobite pentru a extrage din ele un colorant roşu pentru picioare, mâini, unghii şi păr (Lucas, op. cit., p. 107). În Mesopotamia sumerienii foloseau ca pudră de faţă ocru galben, cunoscut sub numele de „lut auriu" sau „flori în obraji" - babilonienii foloseau în mod obişnuit ocru roşu (Forbes, op. cit., p. 20). Nu încape îndoială ca asemenea farduri erau pe placul evreicelor cochete, cum sunt cele din Isaia 3:18-26.

b. Aranjarea părului

Aranjarea părului făcea parte din ţinută în Orientul Apropiat. În Egipt frizeri pricepuţi îngrijeau părul (şi perucile) demnitarilor. Pentru descrieri ale acestor frizeri cât şi detalii despre coafurile şi acele de păr folosite, vezi ANEP, p. 23, fâg. 76-77 şi ref. de la p. 259, cât şi E. Riefstahl, JNES 15, 1956, p. 10-17 şi plăcile 8-14. Mesopotamia a avut o modă proprie în ce priveşte coafura (cf. B. Meissner, Babylonien und Assyrien, 1, 1920, p. 410-411; RA 48, 1954, p. 113-129, 169-177- 49, p. 9 ş.urm.). Canaanul şi Israelul oferă exemple de coafuri diverse cu păr lung sau scurt (vezi G. E. Wright, Biblical Archaeology, 1957, p. 191 şi fig. 136-137, 72). În acest context putem înţelege batjocura lui Isaia (3:24) şi observaţia că Izabela şi-a împodobit capul (2 Împăraţi 9:30). Pieptenii ornamentaţi erau răspândiţi (vezi, de ex. ANEP p. 21, fig. 67). Bărbaţii din lumea semitică (spre deosebire de egipteni) purtau barbă şi îşi îngrijeau părul - mărturie stau cele şapte şuviţe ale lui Samson (Judecători 16:13, 19). Briciul era de asemenea cunoscut în VT (de ex. Ezechiel 5:1, etc.) cât şi în Orientul antic (ANEP, p. 24, fig. 80-83). Erau căutate şi remedii pentru a restaura ravagiile produse de îmbătrânire. Printre reţetele găsite în papirusurile medicale egiptene se include una intitulată optimist: „Carte de transformare a unui om bătrân într-unul tânăr" - câteva reţete au fost destinate pentru îmbunătăţirea aspectului pielii (vezi traducerile din Forbes, op. cit., p. 15-17).

IV. Cosmetice „odorifere" pentru uz personal

a. Parfumuri în Cântarea Cântărilor

„Mirodeniile" sunt semen (tob) (1:3; 4:10); reah, „mireasmă", se aplică în egală măsură la unguentele produse de om (1:3) cât şi la aromele naturale (2:13). Termenul tradus „nard" (1:12; 4:13-14) este probabil acelaşi cu lardu din inscripţiile asiro-babiloniene, rădăcina de Cymbopogon schoenanthus, importat probabil din Arabia (vezi R. C. Thompson, Dictionary of Assyrian Botany, 1949, p. 17). În NT nardos pistike, „nard scump" (Marcu 14:3; Ioan 12:3), este probabil Nardostachys jatamansi din India (Himalaia), un produs foarte scump importat în Palestina în vremea romanilor. „Bether" (Cântarea Cântărilor 2:17, VA) fie că este numele unui loc, fie că este „crăpătură în munte", şi nu o aromă. Pentru mir (1:13; 3:6; 4:6; 5:1) şi mir lichid, mor ober (5:5,13) vezi secţiunea V. a, mai jos; pentru tămâie, vezi V. b, mai jos. Expresiile „munte de mir, deal de tămâie, munţi plini de mirozne" (4:6;8:14) poate să fie o aluzie la terasele (menţionate şi în textele egiptene) pe care creşteau pomii care produceau aceste arome.

În 1:14; 4:13 termenul koper poate fi planta henna cu flori mirositoare, ale cărei frunze erau zdrobite pentru a extrage un colorant roşu; vezi despre henna, Lucas, op. cit., p. 107,355-357. Termenul „mir", în 3:6, este mequţţeret, care are aceeaşi rădăcină ca şi qetoret, „tămâie"; în ce priveşte „miresmele negustorilor de mir", vezi referiri la pudre şi pămătufuri, de la sfârşitu! secţiunii III. a, mai sus. În 4:14 termenul karkom este tradus de obicei „şofran"- ar putea fi una sau amândouă varietăţile de şofran - crocus şi turmeric, care produc un colorant galben (Thompson, op. cit., p. 160-161, şi ref. din acestea despre asir. azupiranu şi kurkanu). Pentru trestie mirositoare şi scorţişoară, vezi V. a, mai jos; pentru aloe, vezi *ierburi. Versetele 5:13; 6:2 fac aluzie la straturi de miresme (plante aromate?), bosem, referindu-se probabil aici la balsamul de Galaad şi nu la sensul mai general de miresme. Pentru mandragore (7:13), vezi *Plante. „Vinul mirositor" (8:2) este cunoscut şi în alte locuri din Orientul antic (*MÂNCARE).

b. Alte referiri

Termenul bosem, „parfum" (în trad. rom. „miros plăcut"), din Isaia 3:24 este un termen general în Scriptură şi înseamnă „arome"; cf. darurile reginei din Seba (1 Împăraţi 10:2, 10), tezaurele lui Ezechia (2 Împăraţi 20:13) şi referirile din Cântarea Cântărilor (4:10, 14, 16; 8:14). Curăţirea şi înfrumuseţarea trupului se pare că este subînţeleasă în termenul tamruq folosit în Estera 2:3 (rom. „gătit"), când Estera şi alte fecioare se pregăteau pentru regele Ahaşveroş. În Proverbe 27:9 este folosit termenul qetoret, „tămâie". „Untdelemnul mirositor" din Eclesiastul 7:1 (ca şi în Cântarea Cântărilor 1:3) este semen tob, exact acelaşi termen, samnu tabu, folosit deja de un demnitar în una dintre tăbliţele de la Mari din secolul al 18-lea î.Cr. care a cerut asemenea undelemn ca să se maseze cu el (C. F. Jean, Archiv Orientálni 17:1, 1949, p. 329, A 179, 1. 6). Parfumurile erau puse pe haine (Psalmul 45:8), erau stropite pe paturi (Proverbe 7:17), iar untdelemnul scump (semen tob, din nou) era turnat pe cap, ca la ungerea lui Aaron (Psalmul 133). Parfumuri sau arome erau arse la funeraliile demnitarilor (2 Cronici 16:14). Pentru Geneza 37:25, vezi secţiunile „Mir", „Balsam", „Arome" din articolul Ierburi, cât şi articolul despre Iosif.

V. Parfumuri sacre

a. Uleiul sfânt pentru ungere

Folosit pentru ungerea cortului şi a mobilierului şi uneltelor din el, cât şi pentru instalarea în funcţie a preoţilor aaronici; nu era destinat pentru folosire profană (Exod 30:22-33). Pot fi identificate câteva dintre componentele acestui ulei. Mirul, ebr. mor, este o răşină aromată produsă de arbori din speciile balsamo-dendron şi commiphora din S Arabiei şi din Somalia. Aroma îi este dată de uleiurile volatile pe care le conţine în proporţie de 7-8%. Această esenţă putea fi încorporată într-un parfum lichid în urma încălzirii cu ulei sau grăsimi fixative şi a filtrării (vezi II. b, mai sus). „Mirul lichid" (în trad. rom. „smirnă") apare în Cântarea Cântărilor 5:5,13; în Exod 30:23 probabil că este avută în vedere aceeaşi substanţă, deşi termenul folosit este diferit (mor-de-ror, fiind probabil echivalent cu smn mr) din Textele canaanite de la Ugarit, datând din secolele al 14/13-lea (Gordon, Ugaritic Literature, 1949, p. 130: textele 12 + 97, rândurile 2, 8, 15 şi 120, rândul 15), cât şi în Scrisorile contemporane de la Amarna, Nr. 25, IV: 51 (saman murri); prin urmare, cuvântul ebr. mor este vechi, nu un cuvânt „nou", cum se afirmă în mod greşit în BDB, p. 600b. Termenul egiptean ‘ntyw, „mir", era folosit de asemenea pentru a indica această formă lichidă folosită pentru ungere şi pentru scopuri medicale (vezi Erman şi Grapow, Wörterbuch der Aegyptischen Sprache, 1, p. 206:7).

Acest gen de mir lichid este adevăratul stacte (Lucas, JEA, 23, 1937, p. 929-33; Thompson, Dictionary of Assyrian Botany, p. 340).

Identificarea precisă a „scorţişoarei dulci", qinnmon besem (Exod 30:23; cf. Proverbe 7:17; Cântarea Cântărilor 4:14), este incertă. Nu există nici o dovadă clară că acest termen ar reprezenta Cinnamonum zeylanicum, originar din Ceylon; este posibil să fie vorba de alte plante cu scoarţă sau cu lemn aromat şi care fac parte din grupul cinnamon/cassia (cf. Thompson, op. cit., p. 189-190). Nu se ştie cu certitudine dacă termenul egiptean „lemn de ti-sps" înseamnă „scorţişoară" (Forbes, Studies in Ancient Technology, 3, p. 8, Tabelul II, şi Lucas, op. cit., p. 354, prin implicaţie), vezi de asemenea „casia", în continuare. Pentru (exemple de) lemnul aromat folosit în cosmetică în Egipt, vezi Lucas, p. 119; Shamshi-Adad I, regele Asiriei, a căutat de asemenea astfel de lemn (G. Dossin, Archives Royales de Mari, 1, Nr. 88,11. 27-30 - isu riqu).

„Trestia mirositoare" (Exod 30:23) redă termenul ebr. qeneh-bosem şi este identificată cu „trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată" (Ieremia 6:20; vezi şi Ezechiel 27:19), qaneh haţţob, deşi identificarea este incertă. Aceasta din urmă, însă, este probabil să fie qanu ţabu din textele asiro-babiloniene datând din secolul al 18-lea î.Cr. încoace (pentru textele de la Mari, vezi C. F. Jean, Archiv Orientálni 17:1, 1949, p. 328). Probabil că este vorba de planta Acorus calamus care are un rizom aromat; vezi Thompson, op. cit., p. 20-21. În Regatul Nou al Egiptului, secolele 15-12 î.Cr., planta aromată knn este identificată cu Acorus calamus (G. Jéquier, Bulletin de l’Institut Français d’Archéologie Orientale 19, 1922, p. 44-45, 259 şi n. 3; Caminos, Late-Egyptian Miscellanies, 1954, p. 209 -ulei de knni). Tulpine adevărate ale acestei plante sau ale unor plante similare au fost găsite în mormântul lui Tutankhamon, cca. 1340 î.Cr., în vase cu inscripţia „parfum" (Lucas, p.119). Cei „50 de talanţi de trestie", dintr-o tăbliţă de la Ugarit (Gordon, Ugaritic Literature, p. 130, text 120:9-10), menţionaţi alături de alte produse aromate se poate să fie trestie dulce, dar este improbabil că ar fi scorţişoară (Sukenik, Tarbiz 18, 1947, p. 126; vezi, Gordon, Ugaritic Textbook, 3, 1965, p. 479, No. 2244).

În fine, mai avem casia, corespondentul termenului ebr. qidda în Exod 30:24 şi Ezechiel 27:19. Oricare ar fi adevărata identitate a acesteia, este foarte posibil să fie aceeaşi plantă cu egip. kdt din Papirusul Harris I, din cca. 1160 î.Cr. (vezi Forbes, op. cit., p. 8, Tabelul II). Celălalt termen ebr. tradus frecvent „casie" - qesi’ah - este şi mai puţin cunoscut. Totuşi, dacă acest termen are un înţeles paralel cu termenul arab salihah, „cojit", iar acesta la rândul lui este similar cu termenul asiro-bab. kasi siri (aşa cum sugerează Thompson, op. cit., p. 191), ar fi posibil ca termenul asir. qulqullanu, în limba arabă modernă qulqul, să fie tora Cassia (Thompson, op. cit., p. 188-192). Cf. numele celei de-a doua fiice a lui Iov (Iov 42:14). (*IERBURI, Casia).

b. Tămâia sacră

Pentru semnificaţia tămâiei, vezi *Tămâie. Aici ne vom ocupa numai de compoziţia ei. Termenul ebr. general pentru tămâie (care apare uneori ca „fum" sau „mireasmă", „parfum") este qetoret, cunoscut ca un cuvânt împrumutat din egip. din secolul al 12-lea î.Cr. (Erman şi Grapow, Wörterbuch d. Aeg Sprache, 5, p. 82:3); sunt întâlnite şi alte forme care derivă de la rădăcina qtr. În tămâia sacră din Exod 30:34-38 ultimele două componente sunt cel mai uşor de identificat. Dintre acestea, ebr. helbenah este aproape cert galban, Ferula galbaniflua Boiss., care creşte în Persia şi care este cunoscută în Mesopotamia (bab. buluh-hum) începând din mileniul al 3-lea î.Cr. (Vezi Thompson, op. cit., p. 342-344; W. von Soden, Akkadisches Handwörterbuch, Lieferung 2, 1959, p. 101 şi ref.)

Tămâia, ebr. lebonah („alb"), este numită după înfăţişarea ei, fiind cea mai albă dintre răşinile aromate folosite ca tămâie; este obţinută din arbori din genul Boswellia din S Arabiei şi din Somalia şi este „olibanum"-ul clasic. Regina egipteană Hatshepsut se pare că a adus asemenea arbori în Egipt în cca. 1490, sfere mici de tămâie au fost găsite în mormântul lui Tutankhamon (cca. 1340 î.Cr.). Vezi Lucas, op. cit, p. 111-113. Teremnul natap, „stropi", „picături", este tradus stacte în LXX, dar pentru adevăratul stacte, vezi secţiunea V. a de mai sus, despre mir. Numele sugerează o secreţie naturală care este potrivită să fie folosită ca tămâie - probabil o răşina aromată (cf. Lucas, op. cit., p. 116; Thompson, op. cit., p. 340-342) sau balsam de Galaad, opobalsamum, etc., pentru care vezi Thompson, p. 363-364. Ultimul termen, sehelet, este foarte incert; LXX îl redă ca onyx - parte a unei moluşte care produce un miros atunci când este arsă (Black şi Cheyne, EBi, în secţiunea despre „Onycha"). S-ar putea să fie un produs al unei plante, sihiltu folosită în medicina asiriană (aram. ssihla), Thompson, Dictionary of Assyrian Chemistry, 1936, p. 73 şi n. 1; este puţin probabil să fie termenul asir. sahle, „creson" (pentru aceasta vezi Thompson, Dictionary of Assyrian Botany, 1949, p. 55-61). Dar termenul shlt, inclus în textul Ugaritic 12+97 alături de arome şi mâncăruri (Gordon, Ugaritic Literature, p. 130, 1. 4; Ugaritic Textbook, 3, p. 488, No. 2397), s-ar putea să fie identic cu termenul ebr. sehelet şi chiar cu termenii asir. sihiltu şi aram. ssihla care au fost menţionaţi deja. Nici unul dintre aceşti termeni nu este asir. sahullatu, deoarece acesta ar trebui citit hullatu (Thompson, op. cit., p. 69). În prezent este prea riscant să încercăm o soluţionare mai exactă.

Pentru o încercare de reconstituire a tămâii sacre din Exod 30, vezi Progress, vol. 47, Nr. 264, 1959-60, p. 203-209, cu o mostră.

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: