cortul



CORTUL.

1. Cortul adunării sau, mai corect „cortul întâlnirii" a fost un loc provizoriu de întâlnire a lui Dumnezeu cu poporul până când a fost construit cortul mai mare (Exod 33:7-11). Acest cort al întâlnirii a fost ridicat în afara taberei. Moise intra în cort şi Norul, care marca Prezenţa divină, se cobora şi rămânea afară la uşă. În privinţa aceasta, cortul s-a asemănat cu crăpătura stâncii în care a fost pus Moise (Exod 34:22-23) şi cu peştera în care a stat Ilie (1 Împăraţi 19:9-18), pentru ca Dumnezeu să-i vorbească în timp ce gloria lui Dumnezeu trecea pe afară. Cortul cel mare, în schimb, a fost înălţat în mijlocul taberei şi Norul gloriei stătea nu în afara ci în interiorul lui, aşa încât la început Moise a trebuit să stea afară (Exod 40:34-35).

2. Cortul (sau Cortul întâlnirii), cum era numit în mod obişnuit, probabil că a fost sanctuarul în care Dumnezeu a locuit în mijlocul lui Israel în pustie . După intrarea în Canaan, Cortul a fost staţionat succesiv la Silo (Iosua 18:1), la Nob (1 Samuel 21) şi la Gabaon (1 Cronici 16:39). În cele din urmă Solomon l-a adus la Templu (1 Împăraţi 8:4). Este numit simplu miskan = „locuinţă" („Cortul"), ca în Exod 25:9; sau miskan YHWH = „locuinţa lui Iahve", ca în Levitic 17:4; sau miskan ha’edut = „locuinţa tablelor legământului" „mărturiei", deoarece acolo se aflau tablele legâmântului, ca în Exod 38:21; sau ‘ohel mo’ed = „Cortul întâlnirii", adică, locul destinat special întâlnirii dintre Dumnezeu şi poporul Său, ca în Exod 28:43; sau miskan ’ohel mo’ed = „locuinţa cortului întâlnirii", ca în Exod 39:32; sau miqdas = „sanctuar" (locaş sfânt), ca în Exod 25:8; sau qodes = „loc sfânt", ca în Exod 38:24. Este numit de asemenea bet YHWH = „Casa lui Iahve", ca în Exod 34:26.

Materialele folosite pentru construirea lui sunt menţionate în Exod 25:3-7. Metalul tradus „aramă" probabil că era cupru. Culoarea „albastră" probabil că a fost un albastru-violet iar culoarea „purpurie" a fost un roşu-purpuriu. Materialul tradus „piei de viţei de mare", probabil că erau piei de dugong (viţel de mare).

I. Cortul întâlnirii, cortul, acoperitorile şi cadrul

În sensul strict al cuvântului, „Cortul întâlnirii" se referă la un set de zece perdele de in, înfăşurate în jurul unei construcţii din rame de lemn, care constituia locuinţa lui Dumnezeu. Perdelele erau din in şi aveau ţesute pe ele figuri de heruvimi, brodate cu albastru-violet, roşu-purpuriu şi roşu . Fiecare era lungă de 28 de coţi şi lată de 4; erau cusute laolaltă pe lungime şi formau două seturi de câte cinci, care atunci când erau asamblate erau prinse cu 50 de copcii de aur care treceau prin chiotori de la marginea fiecărui set (Exod 26:1-6). Cortul întâlnirii era acoperit cu unsprezece covoare din păr de capră, care în terminologia strictă este numit „cortul" (Exod 26:7-15). Fiecare dintre ele era lung de 30 de coţi şi era lat de 4 şi erau cusute laolaltă în două seturi: unul din cinci şi celălalt din şase, care atunci când erau asamblate erau prinse, la fel ca şi cortul întâlnirii, cu copcii care treceau prin chiotori, numai că copciile erau din cupru.

Deasupra cortului era pusă o învelitoare de piei de berbeci tăbăcite (lit. „vopsite în roşu"), iar peste acestea era învelitoarea din piei de viţel de mare (Exod 26:14).

Aceste perdele erau întinse peste vârful, spatele şi cele două laturi ale cadrului (Exod 26:15-30) care era asamblat din patruzeci şi opt de unităţi numite qerasim, fiecare lungă de 10 coţi şi lată de 1 cot şi jumătate. Cea mai corecta interpretare a acestor qerasim este cea dată de A. R. S. Kennedy (HDB 4, p. 659-662); acestea nu erau scânduri masive, ci rame; fiecare consta din două laturi verticale (yadot: nu „urechi", cum este tradus termenul în multe traduceri) unite prin şipci orizontale, ca şi o scară. Asemenea rame ar fi avut trei avantaje faţă de scândurile masive: ar fi fost mult mai uşoare, ar fi fost mai stabile şi, în loc să ascundă frumuseţea perdelelor cortului, ar fi permis să fie văzute din interior pe toţi pereţii. Picioarele celor două laturi verticale ale fiecărei rame erau fixate în suporturi de argint confecţionate din argintul obţinut din taxa de recensământ (Exod 30:11-16; 38:25-27). Fiecare latură a cortului era formată din douăzeci de rame, în suporturile lor, puse una lângă alta; pe latura din spate erau şase. În fiecare colţ din spate mai era încă o ramă. Este clar că scopul acestor rame suplimentare era să confere rigiditate întregii structuri, dar detaliile specificaţiilor nu sunt clare.

Poate că cea mai bună explicaţie este cea dată de U. Cassuto: fiecare ramă din colţ era cuplată (nu „separată" ca în VSR) la partea de jos şi de sus aşa încât să formeze o pereche cu ultima ramă de pe latura cortului, iar apoi era prinsă de perechea sa cu un inel de metal (v. 24). Pentru a menţine alinierea ramelor, cinci bare erau trecute prin inelele de aur prinse de şipcile orizontale ale fiecărei rame din laturi şi din spate. Bara din mijloc se întindea pe toată lungimea, iar celelalte patru erau mai scurte. Ramele şi barele erau confecţionate din lemn de salcâm, acoperit cu aur.

Când ramele au fost asamblate, distanţa de la extremitatea superioară pe partea anterioară ramelor de-a lungul acoperişului, până la extremitatea interioară a ramelor spre partea posterioară a fost 20 x 1 1/2 + 10 = 40 coţi. Perdelele cortului, prinse laolaltă, măsurau 28 de coţi pe 10 x 4 = 40 coţi. Ele erau întinse peste rame aşa încât cei 40 de coţi se întindeau de la partea de sus a ramelor din faţă până la partea de jos a ramelor din spate. Perdelele asamblate ale cotrului măsurau 30 de coţi pe 11 x 4 = 44 coţi. Când erau întinse peste perdelele cortului, cei 2 coţi în plus (30 faţă de 28) dădeau o bordură de 1 cot de fiecare parte (Exod 26:13). Cei 4 coţi care erau în plus în cealaltă direcţie (44 faţă de 40) erau împărţiţi în felul următor: în partea posterioară cortul trecea cu 2 coţi peste perdelele cortului întâlnirii (v. 12), iar în partea anterioară, cei 2 coţi erau îndoiţi în spate, pe laturi şi pe acoperiş, ca să protejeze marginea perdelei cortului întâlnirii care ar fi rămas descoperită (v. 9). Cuvântul folosit pentru aranjarea perdelelor peste rame nu este cuvântul obişnuit pentru întinderea unui cort, nata, ci paras, care înseamnă „a desfăşura" (este folosit pentru înfăşurarea unei pânze în jurul mobilierului). Acoperişul era plat. Pentru a împiedica perdelele să se lase în jos la mijloc trăgând ramele în interior, (textul nu spune acest lucru, dar omite multe detalii cu privire la cort, care trebuie cunoscute pentru a construi un cort), probabil că erau folosite nişte bare de lemn transversale, de la o margine la alta a părţii de sus a ramelor (pentru comparaţie, vezi pavilionul portabil al lui Hetep-heres). J. Fergusson (Smith’s Dictionary of the Bible, 3, p. 1452-1454) şi mulţi alţii au argumentat în mod neconvingător că perdelele trebuie să fi fost întinse peste stâlpul central. Unele dintre argumentele lor presupun că laturile şi spatele cortului erau formate din scânduri masive; dar întrucât acestea nu erau formate din scânduri ci din rame, argumentele lor nu sunt valabile şi ar duce la un rezultat imposibil: locul sfânt şi locul preasfânt ar fi fost expuse vederii din afară. Alte argumente sunt anulate deoarece nu observă că termenul „cort" în Exod 26:1-13 nu se referă la clădire în general, ci la cele zece perdele de in.

II. Interiorul

Interiorul cortului era împărţit în două compartimente printr-o perdea prinsă cu copcile care prindeau perdelele cortului (Exod 26:31-34). De aici ştim că primul compartiment era lung de 20 de coţi, al doilea de 10 coţi. Înălţimea ramelor, 10 coţi, ne dă a doua dimensiune şi după toate probabilităţile lăţimea ambelor compartimente era de asemenea 10 coţi: deşi lăţimea celor şase rame din spate era de 9 coţi, trebuie să adăugăm grosimea ramelor şi ramele din colţuri. Primul compartiment este numit „locul sfânt", iar al doilea, „sfânta sfintelor", adică, „locul preasfânt” sau pur şi simplu, „locul sfânt" (Levitic 16:2-3; Evrei 9:12; 10:19; în aceste ultime două versete este vorba de intrarea în sfânta sfintelor). De asemenea, primul compartiment este numit uneori „primul cort", iar al doilea compartiment „cortul al doilea" (Evrei 9:6-7). Perdeaua despărţitoare (paroket: un termen care nu este folosit pentru nici o altă perdea atârnată), confecţionată din acelaşi material, cu aceleaşi culori şi broderii ca şi perdelele cortului, era prinsă cu copci de aur de patru stâlpi din lemn de salcâm, acoperit cu aur, fixaţi în patru suporturi de argint. Stâlpii nu aveau capiteluri. La uşă (sau, la intrare) era o perdea de in vopsită în albastru, roşu-purpuriu şi roşu (dar fără heruvim). Era prinsă cu copci de aur de cinci stâlpi din lemn de salcâm acoperiţi cu aur şi fixaţi în suporturi de cupru. Aceşti stâlpi aveau capiteluri acoperite cu aur, la fel ca şi beţele lor de legătură (Exod 26:36; 36:38). Pentru a face distincţie între paroket şi această perdea, paroket este numită uneori perdeaua a doua (perdeaua dinlăuntru).

III. Mobilierul

În locul preasfânt se afla *chivotul legământului (Exod 25:10-22). Acesta era acoperit cu o placă de aur curat („scaunul îndurării") pe care era câte un heruvim la fiecare capăt. Numele acestei plăci, kapporet, nu înseamnă „capac" ci de „ispăşire", adică, un loc unde era stropit sângele ispăşirii. Aşa a fost interpretat de LXX (hilasterion) şi de NT (Evrei 9:5; „capacul ispăşirii" sau „scaunul îndurării"). Drugii pentru transportul chivotului erau trecuţi prin inele aflate la baza chivotului (Exod 25:12). Nu există nici o contradicţie între Exod 25:15 şi Numeri 4:8. Ultimul verset arată că pentru a uşura acoperirea chivotului, drugii pentru transport erau scoşi pentru un moment şi apoi erau puşi imediat la loc: primul verset cere ca drugii să fie lăsaţi în inele tot timpul, chiar şi atunci când chivotul nu era transportat.

În locul preasfânt, în faţa perdelei se afla altarul tămâierii (Exod 30:1-10). Era confecţionat din lemn de salcâm acoperit cu aur curat - de aici derivă celălalt nume, „altarul de aur"- era un pătrat cu latura de un cot, înalt de 2 coţi, de la colţuri se ridicau patru coarne iar peste capăt avea un capitel ornamental din aur. (Pentru un altar păgân din piatră, un altar cu coarne, pentru ars tămâie, vezi *ALTAR.) Pentru transportul altarului, doi drugi erau trecuţi prin inele de aur prinse imediat sub capitel. Altarul era pus înaintea chivotului (observaţi sublinierea din 30:6) fiind considerat că aparţine de locul preasfânt (cf. 1 Împăraţi 6:22 şi Evrei 9:4, unde traducerea corectă se pare că este „altarul de aur pentru tămâiere" şi nu „cădelniţă"). Poziţia altarului poate fi comparată cu poziţia celor două altare pentru tămâiere din templul de la Arad (BA 31, 1968, p. 22 ş.urm.).

În partea de N (Exod 26:35) se afla masa cu Pâinea pentru punerea înainte (Exod 25:23-29). O asemenea masă şi un sfeşnic (vezi mai jos) din templul lui Irod sunt reprezentate pe Arcul lui Titus din Roma. Totuşi, există anumite îndoieli cu privire la corectitudinea acestor sculpturi, întrucât pe baza sfeşnicului apar diferite figuri ne-evreieşti. Detaliul din v. 25 este incert. Unii traducători şi-au închipuit că este o bordură orizontală de 8 cm, alţii o bordură verticală de 8 cm, de jur împrejurul mesei, alţii, în consens cu vestigiile de pe Arcul lui Titus, şi-au imaginat nişte şipci încrucişate între picioarele mesei, late de 8 cm.

Vasele folosite la această masă erau: farfurii late, probabil pentru pâine; farfurii adânci „căţui" (kappot: pentru tămâie; vezi kap, în Numeri 7:14); potire şi ceşti pentru jertfele de băutură.

În partea de S (Exod 26:35) se afla *sfeşnicul, menorah (Exod 25:31-40), având forma unui pom stilizat. În limbaj tehnic, baza şi pivotul central constituie sfeşnicul propriu zis; cele şase braţe sunt descrise că „ies din sfeşnic" (v. 33). În v. 31, traducerea literală este „potiraşele, gămălioarele şi florile", indicând trei elemente distincte şi nu „potiraşele şi gămălioarele cu flori", care ar indica un element alcătuit din două părţi. Gămălioarele (capitelurile) erau nişte protuberanţe rotunde, pe braţele şi pe pivotul central al sfeşnicului (ele nu erau la capăt, aşa cum sugerează termenul „capitel"). Este probabil, dar nu cu certitudine deplină, că cele şase braţe se ridicau la aceeaşi înălţime ca şi pivotul central. Cele şapte lumânări probabil că erau plasate câte una la capătul fiecărui braţ şi al pivotului central. Pentru sfeşnic erau făcute *mucări şi *cenuşare.

IV. Curtea

Cortul se afla în jumătatea de V a curţii, care era de 100 x 50 de coţi, lungimea fiind pe direcţia N-S (Exod 27:9-19). Uşa cortului era îndreptată spre E.

Curtea era mărginită de un paravan de pânză de in, înalt de 5 coţi; pânza era prinsă pe stâlpi. În centrul laturii de E era o deschizătură ca o poartă, lată de 20 de coţi. Paravanul porţii era din pânză de in, brodată cu albastru-violet, roşu-purpuriu şi roşu.

Stâlpii se pare că erau făcuţi din lemn de salcâm (ei nu sunt menţionaţi în lista articolelor de cupru, Exod 38:29-31) şi erau fixaţi în socluri de cupru. Erau ancoraţi cu frânghii şi ţăruşi şi aveau capiteluri acoperite cu argint, iar sub capiteluri aveau nişte brâie de argint, numite beţe de legătură.

Sunt date trei metode pentru amplasarea stâlpilor:

(1) Pe baza presupunerii că exista un stâlp pentru fiecare perdea de 5 coţi şi că nici un stâlp nu a fost socotit de două ori, şaizeci de stâlpi sunt amplasaţi pentru a crea douăzeci de spaţii pe cele două laturi şi zece spaţii la capete. În cazul acesta, paravanul porţii era sprijinit pe patru stâlpi proprii şi pe un stâlp dintre ceilalţi.

Este îndoielnic că această socoteală satisface îndrumările pentru cei 20 de coţi de la deschizătura porţii, unde se vorbeşte despre „...cei patru stâlpi ai ei…”.

(2) Lucrarea Baraitha on the Erection of the Tabernacle, 5, arată că stâlpii erau amplasaţi la jumătatea fiecărei perdele de 5 coţi şi că în colţuri nu existau stâlpi. (Pentru o încercare de soluţionare a dificultăţilor pe care le-ar crea această idee la colţuri şi la poartă, vezi M. Levine, The Tabernacle, 1969, p. 76, 81).

(3) Întrucât textul nu spune nicăieri că stâlpii erau la 5 coţi unul de altul, poate că la colţuri stâlpii de la capăt stăteau unul lângă altul. Sau poate că stâlpii de la colţuri au fost socotiţi de două ori (textul nu afirmă explicit că numărul total de stâlpi a fost 60). Poarta se poate să fi fost intrată înăuntru (sau ieşită în afară). Sistemul acesta dă naştere la o socoteală foarte complicată a distanţei dintre stâlpi.

În jumătatea de E a curţii se afla un altar. Era numit „altarul de aramă" (cupru), datorită materialului cu care era acoperit, sau altarul pentru arderea de tot, de la *jertfa cea mai importantă care era adusă pe acest altar (Exod 27:1-8). Avea o ramă din lemn de salcâm, lungă şi lată de 5 coţi şi înaltă de 3 coţi, cu coarne care se ridicau din cele patru colţuri. Tot altarul era acoperit cu cupru. Până la jumătatea altarului, pe dinafară, era de jur împrejur un pervaz orizontal. (Pentru un altar de piatră cu coarne, cu dimensiuni comparabile, vezi Y. Aharoni, BA 37, 1974, p. 2-6; *ALTAR.) De jur împrejurul altarului, de la pământ până la pervazul orizontal, era o reţea de cupru, iar la cele patru colţuri erau inele pentru drugii cu care era transportat altarul. Reţeaua nu era un grătar, iar altarul era descoperit la partea de sus. Unii cred că atunci când altarul era folosit, era umplut cu pământ şi cu pietre, iar alţii cred că era un fel de incinerator, iar aerul pentru ardere venea prin reţeaua de cupru. Pentru slujba de la altar existau *oale pentru scos cenuşa, *lopeţi, *lighene, *furculiţe şi *tigăi pentru cărbuni.

Între altar şi uşa cortului se afla un vas pentru spălare (Exod 30:17-21; 38:8; 40:29-32). Era un lighean de cupru, fixat pe o bază de cupru. Nu ni se spune nimic cu privire la mărimea, forma sau ornamentarea lui (nici cu privire la mijloacele de transport, deşi absenţa acestui detaliu din TM în Numeri 4 ar putea să fie accidentală: LXX dă informaţiile aşteptate). În lighean se punea apă pentru spălarea rituală a preoţilor.

În tabără cortul întâlnirii era înconjurat mai întâi de corturile preoţilor şi leviţilor, iar apoi de corturile celor douăsprezece seminţii (Numeri 2; 3:1-30).

V. Probleme şi soluţii

Revizuirea teoriilor care au criticat sursele, în special cele legate de aşa-numitele Texte preoţeşti, împreună cu descoperirile arheologice au modificat considerabil argumentele vechi ale şcolii liberale împotriva istoricităţii cortului întâlnirii. Vezi de ex. G. Henton-Davies, NBS, 3, p. 503-506; Y. Aharoni, Orient and Occident (ed. H. A. Hoffner, Jr.), 1973, p. 6; C. L. Meyers, IDBS, p. 586. Afirmaţiile că instrucţiunile pentru construirea Cortului întâlnirii sunt parţial imposibil de a fi puse în practică şi, prin urmare sunt lucrarea unui idealist, ar fi valabile dacă scrierile ar fi fost menite să fie planuri detaliate de construcţie. Dar ele nu au această menire, ci sunt scrise „pentru învăţătura noastră". Prin urmare, multe detalii practice care nu au o valoare estetică, simbolică şi spirituală sunt omise. În acelaşi timp, se ştie că pavilioane portative, care au folosit practic aceleaşi tehnici de construcţie ca şi Cortul întâlnirii au fost folosite în Egipt cu mult timp înainte de vremea lui Moise; vezi K. A. Kitchen, THB 5-6, 1960, p. 7-13. Din faptul că instrucţiunile pentru altarul tămâierii sunt în Exod 30 şi nu în Exod 25, cum ar fi de aşteptat, s-a argumentat că această descriere ar fi o adăugire târzie la Exodul şi că altarul tămâierii nu a fost introdus în închinarea lui Israel decât la o dată relativ târzie. Dar întrucât altare pentru tămâiere au fost descoperite la Arad şi în diferite localităţi din Canaan datând din secolul al 10-lea î.Cr. este extrem de improbabil ca Israel să nu fi avut un asemenea altar la o dată mai timpurie. De asemenea, pe baza unor divergenţe dintre LXX şi TM în Exod 36-40, s-a argumentat că ultimele capitole ale cărţii Exodului în ebr. nu au ajuns încă în forma finală atunci când a fost tradusă LXX, şi că LXX a urmat în parte o tradiţie ebr. care nu menţiona deloc altarul pentru tămâiere. Dar argumentul nu este valabil: vezi D. W. Gooding, The Account of the Tabernacle, 1959.

VI. Semnificaţia

Din punct de vedere teologic, Cortul întâlnirii, în calitatea sa de locuinţă a lui Dumnezeu pe pământ, are o importanţă extraordinar de mare, întrucât este primul din seria: Cortul întâlnirii, Templul, întruparea, trupul credinciosului individual, Biserica. Întrucât Cortul întâlnirii a fost construit după planul lui Dumnezeu, fiind o copie şi o „umbră a lucrurilor cereşti" (Evrei 8:5), prin urmare simbolurile sale au comunicat o semnificaţie spirituală pentru israeliţii din vremea aceea. Deseori ni se spune explicit care este acea semnificaţie, cum este chivotul sau scaunul îndurării (Exod 25:16, 22; Levitic 16:15-16), perdeaua şi împărţirea în două compartimente (Levitic 16:2; Evrei 9:8), altarul pentru tămâiere (Psalmul 141:2; cf. Luca 1:10-13; Apocalipsa 5:8; 8:3-4), ligheanul pentru spălare (Exod 30:20-21), altarul de aramă (Levitic 1:3-9; 17:11); iar când semnificaţia nu este exprimată explicit, ca în cazul mesei şi a sfeşnicului, ea este evidentă din funcţia lor. Măsura în care aceste simboluri au fost de asemenea prototipuri pentru realităţile spirituale care urmau să ne fie revelate nouă este un subiect controversat. Este de înţeles că a devenit un subiect controversat datorită interpretărilor extravagante făcute încă din primele secole. Dar NT declară că legea a fost „umbra bunurilor viitoare", care sunt bunurile care au venit odată cu Cristos (Evrei 10:1; 9:11). De aceea se spune despre Cristos că a intrat prin perdeaua dinlăuntru (Evrei 6:19-20) şi a fost adus ca o jertfă de ispăşire (Romani 3:25, hilasterion; cf. LXX Exod 25:17-22; Levitic 16:15-16); scriitorul Epistolei către evrei arată că ar putea expune în felul acesta toate vasele din Cortul întâlnirii, nu numai lucrul care a fost relevant pentru argumentul său direct (Evrei 9:5).

BIBLIOGRAFIE
A. H. Finn, JTS 16, 1915, p. 449-482; A. R. S. Kennedy, HDB, 4, p. 653-668; M. Haran, HUCA 36, 1965, p. 191-226; U. Cassuto, A Commentary on the Book of Exodus, 1967, p. 319 ş.urm.; R. K. Harrison, IOT, 1970, p. 403-410; R. P. Gordon, A Bible Commentary for Today, 1979, p. 173 ş.urm.

D.W.G.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: