coroană



COROANĂ . O podoabă capilară distinctivă, deseori ornamentată, purtată de regi şi de alte persoane aflate în funcţii înalte.

I. În Vechiul Testament

Coroana marelui preot era o placă de aur pe care erau înscrise cuvintele „Sfânt Domnului", şi era legată de mitră sau turban cu un cordon albastru; aceasta fiind o emblemă a consacrării (Exod 29:6; 39:30; Levitic 8:9; 21:12). După exil, în anul 520 î.Cr., Dumnezeu i-a poruncit lui Zaharia (6:11-14) să facă coroane de aur şi de argint şi să le pună pe capul lui Iosua, marele preot, acestea fiind depuse (mai târziu) în Templu ca simboluri ale îndurării lui Dumnezeu. Se poate să fi fost combinate într-o singură coroană dublă, unind într-o singură persoană funcţia preoţească şi cea regală.

Dintre coroanele regale, coroana de aur a lui David a fost emblema regatului pe care i l-a dat Dumnezeu (Psalmul 21:3; cf. 132:18; retragerea darului lui Dumnezeu - şi a coroanei - cf. Psalmul 89:39; Ezechiel 21:25-26). În Biblie este relatată încoronarea lui Ioas (2 Împăraţi 11:12; 2 Cronici 23:11). David a luat ca pradă de război coroana încrustată cu pietre a regelui (sau a zeului Milcom) al amoniţilor, care cântărea un talant (2 Samuel 12:30; 1 Cronici 20:2). Statuile amorţite îi arată pe regi sau pe zei purtând coroane mari (vezi F. F. Bruce, Israel and the Nations, 1969, pl. I). Pentru o coroană încrustată cu pietre preţioase, vezi Zaharia 9:16. Coroana regală a lui Vasti, regina lui Ahaşveroş (Estera 1:11), a ajuns pe capul Esterei (2:17), iar îmbrăcămintea regală cu care a fost onorat Mardoheu a inclus şi o coroană de aur (Estera 6:8; 8:15).

În afara faptului că era un semn al regalităţii (Proverbe 27:24), coroana a devenit o metaforă simbolizând gloria (Iov 19:9; Isaia 28:5; 62:3; Ieremia 13:18; Plângerile 5:16; Proverbe 4:9; 12:4; 14:24; 16:31; 17:6) şi uneori, din nefericire, mândria (Iov 31:36; Isaia 28:1, 3).

Lumea biblică oferă multe exemple de coroane diferite. În Egipt regele şi zeii purtau diverse coroane înalte şi complexe, având diferite semnificaţii, sau purtau o coroană simplă de aur sau o diademă. Foarte caracteristică este marea Coroană Dublă, coroana combinată a Egiptului de Sus şi de Jos, incluzând coroana roşie a Egiptului de Jos (o pălărie plată, având în faţă o spirală şi o coadă înaltă în spate) şi deasupra ei coroana albă a Egiptului de Sus (înaltă şi conică, cu un nod la capăt). Diademele lui Faraon aveau întotdeauna pe partea din faţă uraeus sau cobra regală. În Mesopotamia regii asirieni purtau pălării conice trunchiate, împodobite cu fâşii de broderii colorate sau de pietre preţioase, sau purtau o diademă simplă. Regii Babilonului purtau o mitră curbată care se sfârşea într-un vârf ascuţit; vezi H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient, 1954, plăcile 87-89, 95, 109-110,114, 116,120.

Excavaţiile din Palestina au scos la lumina o serie de coroane circulare sau diademe; pentru o cunună dintr-o bandă de aur decorată cu puncte, vezi W. M. F. Petrie, Ancient Gaza III, 1933, plăcile 14:6, 15. Pentru alte exemple, vezi de asemenea K. Galling, Biblisches Reallexikon, 1937, col. 125-128 şi figurile.

K.A.K.

II. În Noul Testament

Sunt două cuvinte care trebuie examinate. Cel mai important dintre ele este stephanos, care desemnează o cunună sau o diademă circulară. Este cuvântul folosit cu referire la cununa de spini a lui Cristos. Cuvântul „spini" în limba gr. este la fel de general ca în limba noastră, aşa încât este imposibil să ştim ce plantă a fost folosită. Este clar că această „coroană" a fost o batjocură a simbolului regalităţii şi, poate, a divinităţii (vezi H. St. J. Hart, JTS, s.n. 3, p. 66-75). Deşi stephanos poate desemna o coroană regală (Apocalipsa 6:2, etc.) sensul obişnuit a fost acela de cunună de lauri  acordată învingătorului de la Jocuri sau de ghirlandă festivă folosită cu ocazia unor sărbători. Aceste sensuri stau la baza majorităţii textelor din NT. Astfel, Pavel le aminteşte corintenilor că atleţii se străduiesc pentru a primi „o cunună care se poate veşteji" şi adaugă că noi alergăm ca să primim „o cunună care nu se poate vesteji" (1 Corinteni 9:25). Este important ca acela care se luptă pentru coroană să concureze „după rânduieli" (2 Timotei 2:5). În unele cazuri coroana creştinului este de domeniul prezent, cum este cazul când Pavel consideră că oamenii convertiţi de el sunt coroana lui (Filipeni 4:1; 1 Tesaloniceni 2:19). De obicei, însă, coroana este de domeniul viitorului, cum este „cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept" (2 Timotei 4:8). Există de asemenea referiri la „cununa vieţii" (Iacov 1:12; Apocalipsa 2:10) şi la „cununa care nu se poate veşteji, a slavei" (1 Petru 5:4). Coroana poate fi pierdută, deoarece creştinii sunt îndemnaţi să o păstreze cu tărie, ca să nu fie luată de la ei (Apocalipsa 3:11). Dumnezeu l-a încoronat pe om „cu slavă şi cu cinste" (Evrei 2:7) şi Isus a fost încoronat de asemenea, „pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi" (Evrei 2:9). Termenul diadema nu este întâlnit frecvent (Apocalipsa 12:3; 13:1; 19:12). În NT este întotdeauna un simbol al regalităţii, un simbol de onoare.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: