Core



CORE (ebr. qorah = chelie?).

1. Fiul lui Esau, căpetenie în Edom (Geneza 36:5,14,18; 1 Cronici 1:35).

2. Un fiu al lui Elifaz, căpetenie în Edom (Geneza 36:16). Întrucât numele este omis din Geneza 36:11 şi 1 Cronici 1:36, unii cred că este o glosă.

3. Un fiu al lui Hebron (1 Cronici 2:43).

4. Un nepot al lui Chehat şi strămoş al unui grup de muzicanţi sacri („fiii lui Core") care sunt menţionaţi în titlul Psalmul 42 şi în 11 alţi psalmi (1 Cronici 6:22).

5. Un levit (v. Iuda 11), un chehatit din casa lui Iţehar, probabil identic cu 4. Împreună cu Datan, fratele său Abiram şi un alt rubenit, On, Core s-a răzvrătit împotriva lui Moise şi Aaron. Sunt date trei motive ale revoltei şi, cu toate că acestea i-au determinat pe unii comentatori să presupună că ar exista mai mulţi autori (potrivit ipotezei documentare), naraţiunea se desfăşoară natural şi are o armonie internă. Numeri 16 afirmă că motivele nemulţumirii au fost: mai întâi, faptul că Moise şi Aaron s-au ridicat mai presus de restul Israelului (v. 3,13); în al doilea rând, faptul că Moise nu a reuşit să ducă pe Israel în ţara promisă (v. 14); şi în al treilea rând, faptul că Moise şi Aaron au reţinut preoţia doar pentru ei înşişi (v. 7-11).

În istoria antică şi în cea modernă nu este un lucru neobişnuit ca mai multe nemulţumiri să fie prezentate împreuna. Când rebelii s-au pregătit să ardă tămâie, mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor şi după ce Moise a mijlocit pentru adunarea lui Israel, rebelii şi urmaşii lor au fost nimiciţi când pământul s-a despicat şi i-a înghiţit şi au fost mistuiţi de foc. Cf. Numeri 26:9; Deuteronom 11:6; Psalmul 106:17. S-a susţinut că această naraţiune conţine două versiuni diferite care reflectă tradiţiile diferite cu privire la lupta dintre leviţi pentru conducerea religioasă.

T.H.J.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: