conciliul de la Ierusalim



CONCILIUL DE LA IERUSALIM. Conciliul de la Ierusalim este numele care este dat de obicei adunării care a reunit delegaţii bisericii din Antiohia (conduşi de Pavel şi Barnaba) şi apostolii şi prezbiterii bisericii din Ierusalim, pentru a discuta problema creată de intrarea unui număr mare de convertiţi dintre Neamuri în biserică (Faptele Apostolilor 15:2-29). Mulţi comentatori identifică această întrunire cu cea descrisă în Galateni 2:1-10; părerea adoptată de noi, însă, este că întrunirea din Galateni 2:1-10 se referă la o consfătuire anterioară la care Pavel şi Barnaba s-au întâlnit cu Iacov cel Drept, Petru şi Ioan, când liderii de la Ierusalim au recunoscut chemarea şi poziţia lui Pavel şi Barnaba ca apostoli pentru Neamuri. (Pentru părerea că se referă la una şi aceeaşi ocazie, vezi *CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT, secţiunea II. d.)

I. Ocazia

Înaintarea rapidă a Evangheliei printre Neamurile din Antiohia (Faptele Apostolilor 11:19 ş.urm.), cât şi din Cipru şi Asia Mică (Faptele Apostolilor 13:4-14:26), a ridicat o problemă dificilă pentru credincioşii evrei conservatori din Iudea. Apostolii au consimţit la evanghelizarea familiei din Cezarea făcută de Petru deoarece a fost însoţită de semne evidente ale aprobării divine (Faptele Apostolilor 10:1-11:18), dar dacă răspândirea Evangheliei printre Neamuri avea să continue în acelaşi ritm, curând aveau să fie în biserică mai mulţi ne-evrei decât evrei şi lucrul acesta putea ameninţa menţinerea standardelor morale creştine. Mulţi evrei creştini au avut o soluţie simplă la această problemă. Convertiţii ne-evrei să fie admişi în biserică în acelaşi fel în care prozeliţii ne-evrei erau admişi în comunitatea lui Israel: să fie circumcişi şi să accepte obligaţia de a respecta legea iudaică.

Până atunci aceste condiţii nu fuseseră impuse celor convertiţi dintre Neamuri. Se pare că nu s-a spus nimic despre circumcizia lui Corneliu şi a familiei sale, iar când Tit, un creştin ne-evreu, a vizitat Ierusalimul împreună cu Pavel şi Barnaba cu o ocazie anterioară, problema circumciziei lui nici măcar nu a fost ridicată (Galateni 2:3). Acum, însă, unii membri ai bisericii din Ierusalim, plini de zel pentru Lege, au decis să impună creştinilor ne-evrei din Antiohia şi din bisericile fiice ale acesteia necesitatea de a lua asupra lor jugul Legii. Presiunile exercitate de ei au fost atât de puternice în bisericile recent înfiinţate în Galatia încât Pavel a trebuit să trimită acestor biserici protestul urgent pe care îl cunoaştem ca Epistola lui Pavel către *Galateni. Chiar şi în Antiohia ei au creat o asemenea controversă încât liderii bisericii au decis că problema trebuia discutată şi rezolvată la cel mai înalt nivel. În consecinţă, a fost convocat Conciliul de la Ierusalim (cca. 48 d.Cr.).

II. Soluţionarea problemei principale

Dezbaterea a fost deschisă de partida fariseică din biserica din Ierusalim, care a insistat că ne-evreii convertiţi trebuie să fie circumcişi şi trebuie să li se ceară să respecte Legea. După multe controverse, Petru a reamintit Concliliului că Dumnezeu Şi-a arătat deja voia Sa în această problemă prin faptul că a dat Duhul Sfânt lui Corneliu şi familiei sale numai pe temeiul credinţei. Pavel şi Barnaba au sprijinit acest argument şi au povestit cum Dumnezeu a binecuvântat în mod asemănător un număr mare de credincioşi ne-evrei prin propovăduirea lor. După aceea, Iacov cel Drept, liderul bisericii din Ierusalim, a rezumat dezbaterea şi a exprimat decizia sa ca nici o condiţie să nu fie impusă celor convertiţi dintre Neamuri afară de condiţia credinţei în Cristos, cu care Dumnezeu a arătat clar că este satisfăcut. Cetăţile păgâne, a spus el, nu au fost lipsite de mărturia Legii lui Moise; dar intrarea ne-evreilor în biserica lui Mesia este împlinirea promisiunii potrivit căreia cortul dărâmat al lui David avea să fie ridicat din nou şi suveranitatea lui avea să fie stabilită din nou asupra popoarelor păgâne (Amos 9:11 ş.urm.).

III. Luarea unei decizii într-o problemă practică

După ce a fost soluţionată problema de principiu într-un mod care a dat satisfacţie completă delegaţiei din Antiohia, a trebuit să fie abordată o problemă practică afectând părtăşia de zi cu zi între convertiţii evrei şi cei dintre Neamuri acolo unde existau comunităţi mixte. Ar fi fost un semn de bunăvoinţă şi curtoazie dacă convertiţii ne-evrei ar fi ţinut seama de anumite scrupule evreieşti. De aceea, la sugestia lui Iacov, scrisoarea în care liderii de la Ierusalim au comunicat hotărârile lor bisericilor de ne-evrei din Siria şi Cilicia (inclusiv bisericii din Antiohia) s-a încheiat cu un îndemn ca ei să se abţină de la anumite mâncăruri care constituiau o ofensă pentru fraţii lor evrei, şi li s-a mai cerut să se conformeze codului evreiesc cu privire la relaţia dintre sexe. Fără asemenea concesii din partea creştinilor ne-evrei ar fi existat dificultăţi practice grave în calea părtăşiei fără bariere cu creştinii evrei. (Dacă ţinem seama că în acele zile Cina Domnului era luată cu regularitate în timpul meselor generale de părtăşie, înţelegem mai bine importanţa acestui considerent.) Nu există nici o dovadă reală pentru ideea că Pavel nu ar fi acceptat să comunice aceste condiţii convertiţilor săi ne-evrei (în Faptele Apostolilor 16:4 ni se spune că a făcut acest lucru). Atunci când nu au fost compromise principiile fundamentale, Pavel a fost cel mai conciliator dintre oameni şi el i-a îndemnat în repetate rânduri pe creştini la îndatorirea aceasta de a respecta scrupulele altora în asemenea probleme (cf. Romani 14:1 ş.urm; 1 Corinteni 8:1 ş.urm.). Totuşi, când corintenii i-au cerut lui Pavel să stabilească o regulă cu privire la mâncărurile jertfite idolilor, el a făcut apel la principiile fundamentale şi nu la decretul de la Ierusalim.

După o generaţie sau două, nemaiexistând situaţia care a impus convocarea Conciliului de la Ierusalim şi scrisoarea apostolică din Faptele Apostolilor 15:23-29, Textul Apusean al Faptelor Apostolilor a adaptat scrisoarea la o situaţie nouă, prin modificarea cerinţelor ei într-o direcţie pur etică - cerând abstinenţa de la idolatrie, vărsare de sânge şi curvie. Dar cerinţele, în forma lor originală, au fost respectate de creştinii din Galia şi din N Africii la sfârşitul secolului al 2-lea şi au fost induse de Alfred cel Mare în codul englez de legi elaborat la sfârşitul secolului al 9-lea.

BIBLIOGRAFIE
W. L. Knox, The Acts of the Apostles, 1948, p. 40 ş.urm.; C. S. C. Williams, The Acts of the Apostles, 1957, p. 177 ş.urm.; E. Haenchen, The Acts of the Apostles, 1971, p. 440 ş.urm.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: