circumcizie



CIRCUMCIZIE.

I. În Vechiul Testament

VT dă o istorie coerentă a originii şi practicii circumciziei în Israel.

a. Originea şi extinderea

Unii pretind că Exod 4:24 ş.urm. şi Iosua 5:2 ş.urm., alături de Geneza 17, oferă trei relatări diferite despre originea ritualului, dar în realitate Exod 4:24 ş.urm. ar putea fi explicat cu greu dacă circumcizia copiilor nu ar fi fost deja un obicei încetăţenit, iar Iosua 5:2 ş.urm. spune că toţi cei care au plecat din Egipt au fost circumcişi. Geneza 17 rămâne singura relatare biblică a originii ritualului israelit al circumciziei. În sistemul mozaic a fost integrat în asociere cu Paştele (Exod 12:44) şi se pare că a continuat în tot timpul VT (de ex. Ieremia 9:25-26). Este o caracteristică fundamentală a iudaismului din NT şi a prilejuit controversele iudaiste din perioada apostolică. Evreii din NT au asociat atât de puternic circumcizia cu Moise încât ei au uitat practic asocierea mai fundamentală cu Avraam (Faptele Apostolilor 15:1, 5; 21:21; Galateni 5:2-3). Domnul Isus a trebuit să le aducă aminte că circumcizia era mai veche decât Moise (Ioan 7:22); Pavel arată răspicat că lucrul care era în conflict cu creştinismul era interpretarea contemporană a legăturii cu Legea lui Moise (Galateni 5:2-3, 11, etc.) şi de aceea el le aminteşte permanent cititorilor săi despre Avraam (Romani 4:11; 15:8; etc.).

b. Semnificaţia practicii

În Geneza 17, legământul divin este exprimat în primul rând într-o serie de promisiuni personale (v. 4b-5: Avraam devine un om nou cu puteri noi), naţionale (v. 6, ridicarea prezisă a naţiunii în perioada monarhiei), spirituale (v. 7, relaţia pe care Dumnezeu promite să o aibă cu Avraam şi cu urmaşii săi). În al doilea rând, când legământul este exprimat într-un semn - circumcizia (v. 9-14), totalitatea acestei promisiuni divine este simbolizată şi aplicată celor ce o primesc prin alegere divină. Această relaţie dintre circumcizie şi promisiunea anterioară arată că ritualul simbolizează o expresie a îndurării lui Dumnezeu faţă de om şi, după cum vom vedea, numai într-un sens derivat simbolizează consacrarea omului pentru Dumnezeu. Acest adevăr stă la baza afirmaţiei din Iosua 5:2 ş.urm.: când poporul a umblat în pustie fără să fie plăcut lui Dumnezeu (cf. Numeri 14:34), legământul a fost ca şi suspendat, iar circumcizia a fost abrogată. De asemenea, când Moise a vorbit despre „buze netăiate împrejur (necircumcise)" (Exod 6:12, 30; cf. Ieremia 6:10), numai darul cuvântului lui Dumnezeu a putut remedia acest lucru. În plus, NT vorbeşte despre circumcizie ca despre o „pecete" (Romani 4:11) pusă în urma darului îndreptăţirii dat de Dumnezeu. Circumcizia, deci, este un simbol al acelei lucrări a harului prin care Dumnezeu alege şi marchează pe oameni ca fiind ai Săi.

Legământul circumtiziei acţionează pe baza principiului unirii spirituale a familiei cu capul ei. Legământul este „între Mine şi tine şi sămânţa în după tine, din neam în neam" (Geneza 17:7), iar v. 26-27 exprimă acelaşi adevăr: „Avraam... Ismael... şi toţi oamenii din casa lui... au fost circumcişi (tăiaţi împrejur) împreună cu el". Astfel, încă de la bun început, circumcizia copiilor a fost un obicei israelit distinctiv şi nu a fost derivat din obiceiuri egiptene sau de altă origine şi este în contrast puternic cu ritualurile pubertăţii de la alte popoare: aceste ritualuri indică recunoaşterea socială a statutului de adult, iar circumcizia indică statutul înaintea lui Dumnezeu şi o lucrare a harului divin.

De la cei care deveneau în felul acesta membri ai legământului se aştepta o ascultare practică faţă de legea lui Dumnezeu, exprimată pentru Avraam în forma cea mai generală: „Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană" (Geneza 17:1). Relaţia dintre circumcizie şi ascultare rămâne o constantă biblică (Ieremia 4:4; Romani 2:25-29; cf. Faptele Apostolilor 15:5; Galateni 5:3). În această privinţă, circumcizia subînţelege ideea consacrării pentru Dumnezeu, dar nu ca esenţă a ei. Circumcizia cuprinde şi aplică promisiunile legământului şi chemarea la o viaţă de ascultare faţă de legământ. Sângele care este vărsat la circumcizie nu exprimă limita extremă până la care trebuie să meargă un om în consacrarea de sine, ci cerinţa costisitoare pe care Dumnezeu o impune celor pe care îi cheamă la Sine şi îi marchează cu semnul legământului.

Deşi semnul şi lucrul pe care-l simbolizează sunt identificate în Geneza 17:10,13-14, ascultarea nu a fost totdeauna un rezultat real şi Biblia recunoaşte că este posibil să ai semnul şi nimic mai mult, şi în acest caz omul este mort spiritual şi circumcizia nu face decât să-l condamne (Romani 2:27). VT ne învaţă clar acest lucru când cheamă la o realitate potrivită cu semnul (Deuteronom 10:16; Ieremia 4:4), când avertizează că în absenţa realităţii semnul este fără valoare (Ieremia 9:25) şi când prezice circumcizia inimii făcută de Dumnezeu (Deuteronom 30:6).

II. În Noul Testament

NT este răspicat: fără ascultare circumcizia devine ne-circumcizie (Romani 2:25-29); semnificaţia semnului exterior păleşte când este comparat cu realitatea respectării poruncilor (1 Corinteni 7:18-19), cu credinţa care lucrează prin dragoste (Galateni 5:6) şi cu făptura cea nouă (Galateni 6:15). Cu toate acestea, creştinul nu are libertatea să nesocotească semnul (circumciziei). Deşi, în ce priveşte mântuirea prin faptele legii, creştinul trebuie să respingă circumcizia (Galateni 5:2 ş.urm.), el are nevoie de sensul ei lăuntric (Coloseni 2:13; cf. Isaia 52:1). În consecinţă, există o „circumcizie (tăiere împrejur) a lui Cristos" (adică făcută de Cristos, n.tr.), o „dezbrăcare a trupului (şi nu numai a unei părţi a lui) poftelor firii noastre pământeşti", o tranzacţie spirituală care nu este făcută de mâini omeneşti, o relaţie cu Cristos în moartea şi învierea Lui, pecetluită prin rânduiala iniţiatoare a legământului nou (Coloseni 2:11-12).

În Filipeni 3:2 Pavel foloseşte în mod intenţionat cuvântul jignitor katatome, „scrâjilaţii aceia". El nu defăimează circumcizia creştinilor (cf. Galateni 5:12). Verbul înrudit katatemno este folosit (Levitic 21:5; LXX) cu privire la mutilările păgâne care erau interzise. Pentru creştini, care ei înşişi sunt „circumcizia" (Filipeni 3:3 - în rom. „cei tăiaţi împrejur suntem noi", n.tr.) impunerea unui semn învechit este echivalentă cu o crestare păgână a trupului.

BIBLIOGRAFIE
L. Koehler, Hebrew Man, 1956, p. 37 ş.urm.; G. A. F. Knight, A Christian Theology of the Old Testament, 1959, p. 238 ş.urm.; G. R. Beasley-Murray, Baptism in the New Testament, 1962; P. Marcel, The Biblical Doctrine of Infant Baptism, 1953, p. 82 ş.urm.; J. P. Hyatt, „Circumcision", IDE; J. Sasson, JBL 85, 1966, p. 473 ş.urm.; H. C. Hahn, „Circumcision", NIDNTT 1, p. 307-312.

J.A.M.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: