chenoză



CHENOZĂ. Acest termen gr. derivă de la verbul heauton ekenosen, „S-a golit de Sine", care este tradus în Filipeni 2:7 „S-a dezbrăcat de Sine Însuşi". Ca şi substantiv este folosit, în sens teologic, cu referire la teoria Cristologică prin care se „arată modul în care a Doua Persoană a Trinităţii a putut intra în viaţa umană aşa încât să aibă ca rezultat experienţa umană autentică descrisă de evanghelişti" (H. R. Mackintosh). În forma sa clasică, această Cristologie datează abia de la jumătatea secolului trecut, fiind atribuită lui Thomasius de Erlangen, din Germania.

Esenţa concepţiei chenotice originale este exprimată clar de J. M. Creed. „Logosul Divin, prin întruparea Sa, S-a dezbrăcat de atributele Sale divine de atotştiinţă şi atotputernicie, aşa încât în viaţa Sa întrupată Persoana Divină este revelată numai şi numai printr-o conştientizare umană" (art. „Recent Tendencies in English Christology" în Mysterium Christi, ed. Bell şi Deissmann, 1930, p. 133). Această afirmaţie Cristologică este susceptibilă de obiecţii teologice dăunătoare; de asemenea, pe temeiuri exegetice, există prea puţin sprijin pentru ea.

Verbul kenoun înseamnă pur şi simplu „a goli". În sensul literal este folosit, de exemplu, când Rebeca a turnat apa din ulciorul ei în adăpătoare (Geneza 24:20, LXX - verbul este exekenosen). În Ieremia 14:2; 15:9 LXX foloseşte verbul kenoun pentru traducerea rădăcinii pu’al a verbului ‘amal, care în VR este tradus cu jeleşte/tânjeşte; această traducere indică un sens metaforic care pregăteşte calea pentru a interpreta textul din Filipeni. Folosirea verbului kenoun la diateza activă este unică în NT şi întreaga expresie, la diateza reflexivă, nu numai că este ne-paulină ci este şi neobişnuită în limba greacă. Acest fapt sprijină ipoteza că expresia este o redare în greacă a unei expresii semitice originale, solecismul lingvistic fiind explicat prin traducerea literală dintr-o limbă în alta. Unii teologi contemporani (H. W. Robinson, J. Jeremias) au găsit expresia originală în Isaia 53:12: „S-a dat pe Sine la moarte" (lit. „Şi-a turnat sufletul la moarte"). În această interpretare a versetului din Filipeni 2:7, „chenoza" nu este cea a întrupării, ci predarea finală a vieţii în dăruire completă de sine şi în sacrificiu, pe cruce. Chiar dacă această interpretare nouă este considerată oarecum forţată (pentru o analiză critică, vezi R. P. Martin, Carmen Christi, 1967, cap. 7), ne pune pe drumul cel bun. În contextul lui Pavel, cuvintele „S-a dezbrăcat de Sine Însuşi" nu spun nimic despre abandonarea atributelor divine, aşa încât, în privinţa aceea, teoria chenotică este o totală răstălmăcire a cuvintelor biblice. Din punct de vedere lingvistic, golirea de sine trebuie interpretată în lumina cuvintelor care urmează după această expresie. Ea se referă la „renunţarea preîncarnată care a coincis cu actul prin care a luat chip de rob" (V. Taylor, The Person of Christ in New Testament Teaching, 1958, p. 77). Faptul că El a luat chip de rob a implicat în mod necesar limitarea gloriei pe care a lăsat-o deoparte ca să poată fi născut „asemenea oamenilor". Gloria aceea a unităţii Sale preexistente cu Tatăl (vezi Ioan 17:5,24) îi aparţinea deoarece din veşnicie El a existat cu „chipul lui Dumnezeu" (Filipeni 2:6). Gloria Lui a fost ascunsă în „chipul de rob" pe care l-a luat când Şi-a asumat natura noastră şi a apărut asemenea nouă; când a acceptat caracterul nostru uman El Şi-a asumat şi destinul de Rob al Domnului care S-a smerit până la sacrificiul de Sine de la Calvar. Prin urmare, „chenoza" a început în prezenţa Tatălui, o dată cu alegerea Sa înainte de întrupare de a-Şi asuma natura noastră; a condus în mod inevitabil la ascultarea finală de la cruce când, în sensul deplin, El Şi-a predat sufletul morţii (vezi Romani 8:3; 2 Corinteni 8:9; Galateni 4:4-5; Evrei 2:14-16; 10:5 ş.urm.)

BIBLIOGRAFIE
Cea mai completă tratare modernă a doctrinei chenozei, din punct de vedere istoric şi teologic, este cea a lui P. Henry, în articolul „Kénose", în DBS, Fasc. 24, 1950, col. 7-161; D. G. Gawe, The Form of a Servant, 1964; T. A. Thomas, EQ 42, 1970, p. 142-151. Pentru o discuţie teologică modernă, vezi R. S. Anderson, Historical Transcendence and the Reality of God, 1975.

R.P.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: