cheniţi



CHENIŢI. Cheniţii au fost un trib de madianiţi (Numeri 10:29; Judecători 1:16; 4:11). Numele înseamnă „făurar" şi prezenţa cuprului la SE de Golful Aqabah, regiunea chenito-madianită, confirmă această interpretare. Cheniţii apar pentru prima oară ca locuitori ai Canaanului patriarhal (Geneza 15:19). Mai târziu Moise a devenit ginerele lui Reuel (Exod 2:18) şi l-a invitat pe fiul său Hobab să-i însoţească pe israeliţi, întrucât preţuia deprinderile lui de nomad (Numeri 10:29). Cheniţii s-au alăturat seminţiei lui Iuda în moştenirea lor (Judecători 1:16; 1 Samuel 27:10). Ei au fost cruţaţi de Saul în războiul lui cu amaleciţii (1 Samuel 15:6) şi David s-a împrietenit cu ei (1 Samuel 30:29). Recabiţii erau din familia cheniţilor (1 Cronici 2:55) şi au ocupat o poziţie proeminentă în vremurile post-exilice (Neemia 3:14).

„Ipoteza chenită" acordă acestui clan madianit un rol important în religia lui Israel. Această ipoteză încearcă să răspundă la întrebarea: De unde a aflat Moise numele Iahve? Respingând cunoaşterea premozaică a numelui în Israel, unii susţin că Moise a aflat numele de la Ietro, chenitul-madianit. Zelul pentru Iehova al Recabiţilor cheniţi de mai târziu nu poate sprijini această teorie: nu este un lucru neobişnuit ca unii convertiţi să fie mai zeloşi decât credincioşi tradiţionali! Nici jertfa adusă de Ietro (Exod 18:12) nu dă greutate argumentului că Ietro l-a învăţat pe Moise cum să se închine lui Iehova, deoarece capitolul îl prezintă ca pe un învăţăcel, condus la credinţă prin mărturia lui Moise (v. 11). Prin urmare, afară de observaţia neconvingătoare potrivit căreia „Cheniţii erau făurarii triburilor nomade din antichitate... şi Iahve este fără îndoială un zeu al focului" (Oesterley şi Robinson, History of Israel, 1, p. 92), singurul sprijin al ipotezei chenite este că strămoşul lor, Cain, a purtat semnul lui Iahve (Geneza 4:15). Această ipoteză este susţinută de ex. de L. Koehler, Old Testament Theology, p. 45; este contestată de M. Buber, Moses, p. 94. Mărturia Genezei este că numele Iahve a fost cunoscut Patriarhilor, de fapt a fost cunoscut încă din cele mai vechi timpuri (Geneza 4:1, 26). Ipoteza este rodul aplicării analizei documentare şi merită pe bună dreptate să fie numită „o culme a inventivităţii liberale" (U. E. Simon, A Theology of Salvation, 1953, p. 88).

BIBLIOGRAFIE
H. H. Rowley, From Moses to Qumran, 1963, p. 48 ş.urm.; Joseph to Joshua, 1950, p. 149 ş.urm; Y. Kaufmann, The Religion of Israel, 1961, p. 242 ş.urm.

J.A.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: