cer



CER. Mai multe cuvinte sunt traduse „cer", dar singurele cuvinte importante sunt samayim, în ebr. şi ouranos, în gr. Primul cuvânt este la plural, iar al doilea apare deseori la plural. Dar, la fel ca şi în limba noastră, nu pare să existe o diferenţă mare între „cer" şi „ceruri". Termenul este folosit cu referire la cerul fizic, în special în expresia „cerul şi pământul” (Geneza 14:19; Matei 5:18). Unii au sugerat că scriitorii Bibliei credeau că cerul, aşa cum se vede el, este asemănător cu o oală întoarsă („întinderea cerului", Geneza 1:8). Soarele face pelerinajul său zilnic traverstnd cerul (Psalmul 19:4-6) şi există ferestre prin care coboară ploaia (Geneza 7:11). Se poate ca unii evrei să fi susţinut această idee, dar nu trebuie să uităm că oamenii din VT erau capabili să creeze imagini foarte plastice. Nu este potrivit să-i socotim incapabili de a trece dincolo de sensul literal. Sensul teologic al limbajului lor despre cer poate fi înţeles, fără să facem apel la asemenea ipoteze.

Cerul este locuinţa lui Dumnezeu şi a celor din apropierea Sa. Israeliţii trebuie să se roage: „Priveşte din Locaşul Tău cel sfânt, din ceruri" (Deuteronom 26:15). Dumnezeu este „Dumnezeul cerurilor" (Iona 1:9), sau „Domnul, Dumnezeul cerurilor" (Ezra 1:2), sau „Tatăl vostru care este în ceruri" (Matei 5:45; 7:21, etc.). Dumnezeu nu este singur acolo, deoarece citim despre „oştirea cerului" care I se închină (Neemia 9:6) şi despre „îngerii din cer" (Marcu 13:32). Credincioşii pot aştepta în viitor o „moştenire... păstrată în ceruri" pentru ei (1 Petru 1:4). Prin urmare, cerul este locuinţa actuală a lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi, precum şi destinaţia finală a sfinţilor Săi de pe pământ.

La multe popoare antice a existat ideea unei multiplicităţi a cerurilor. S-a sugerat că NT ar depune mărturie despre ideea rabinică potrivit căreia există şapte ceruri, deoarece există referiri la Paradis (Luca 23:43) şi la „al treilea cer" (2 Corinteni 12:2; acesta era numit Paradis în terminologia rabinică, cf. 2 Corinteni 12:3). Se spune de asemenea despre Isus că a trecut „prin ceruri" (Evrei 4:14). Totuşi, acestea sunt temeiuri prea şubrede pe care să ridicăm un asemenea edificiu. Tot limbajul NT poate fi înţeles dacă luăm sensul că cerul este locul perfecţiunii.

Cerul a ajuns să fie folosit ca o perifrază respectuoasă pentru Dumnezeu. Astfel când fiul risipitor spune: „Am păcătuit împotriva cerului" (Luca 15:18, 21), el înţelege prin aceasta: „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu". La fel este cazul şi în Ioan 3:27: „Ce-i este dat din cer". Cel mai important exemplu din această categorie este modul în care Matei foloseşte expresia „Împărăţia cerurilor", care pare să fie identică cu „Împărăţia lui Dumnezeu".

În fine, trebuie să remarcăm folosirea escatologică a termenului. Atât în VT cât şi în NT se recunoaşte că universul fizic actual nu este etern, ci va dispare şi va fi înlocuit cu „ceruri noi şi un pământ nou" (Isaia 65:17; 66:22; 2 Petru 3:10-13; Apocalipsa 21:1). Ar trebui să înţelegem că asemenea pasaje indică faptul că starea finală a tuturor lucrurilor va fi de aşa natură încât să exprime deplin voia lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE
TDNT 5, p. 497-543; NIDNTT, p. 184-196; ZPEB, 3, p. 60-64.

L.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: