cărturar



CĂRTURAR.

1. Titlul din NT nomikos a fost folosit cu referire la cărturari, sinonim cu grammateus (scrib) şi nomodidaskalos (învăţător al legii). Toţi scribii au fost la început oameni care studiau Scripturile, dar prin secolul al 2-lea î.Cr. scribii au început să dezvolte detaliile legii fără să mai facă o referire directă la Scriptură. Cărturarii deţineau locuri în Sinedriu (Matei 16:21; Luca 22:66; Faptele Apostolilor 4:5).

R.K.H.

2. La plural, cărturari (ebr. soperim; gr. grammateis, nomikoi (experţi în lege) şi nomodidaskalos (învăţători ai legii)), cărturarii erau experţi în studierea legii lui Moise (Tora). La început această ocupaţie au avut-o preoţii. Ezra a fost preot şi cărturar (Neemia 8:9); funcţiile acestea nu erau neapărat separate. Activitatea principală a unui cărturar era studiul netulburat (Eclesiasticul 38:24). Apariţia cărturarilor poate fi datată după exilul babilonian. Textul din 1 Cronici 2:55 ar putea sugera că toţi cărturarii s-au unit în familii şi bresle. Probabil că ei nu constituiau un partid politic aparte pe vremea lui Ben-Sira (la începutul secolului al 2-lea î.Cr.), dar au devenit un asemenea partid în urma măsurilor represive ale lui Antiochus Epiphanes. Cărturarii puteau fi întâlniţi în Roma în ultima perioadă a imperiului precum şi în Babilon, până în secolele al 5-lea şi al 6-lea d.Cr. Abia din jurul anului 70 d.Cr. avem informaţii detaliate despre cărturari individuali. Ei au fost influenţi în Iudea până în anul 70 d.Cr., dar puteau fi întâlniţi în Galilea (Luca 5:17) şi în Diaspora.

Cărturarii au fost cei care au organizat serviciile la sinagogă. Unii dintre ei erau membri cu drepturi depline în Sinedriu (Matei 16:21; 26:3). După anul 70 d.Cr. importanţa cărturarilor a crescut. Ei au păstrat în formă scrisă legea orală şi au transmis cu fidelitate Scripturile evreieşti. Ei aşteptau de la elevii lor un respect mai mare decât cel acordat părinţilor (Aboth 4.12).

Cărturarii aveau trei funcţii.

a. Ei păstrau legea. Ei erau cercetători profesionişti ai legii şi apărători ai ei, în special în perioada elenistică, în care preoţimea era coruptă. Ei au transmis deciziile legale nescrise care au rezultat din efortul lor de a aplica legea mozaică în viaţa de toate zilele. Ei pretindeau că această lege orală era mai importantă decât legea scrisă (Marcu 7:5 ş.urm.). Prin eforturile lor religia a fost în pericolul de a fi redusă la un formalism lipsit de viaţă.

b. Ei au adunat în jurul lor mulţi elevi pentru a-i învăţa legea. Acestora li se cerea să memoreze materialul predat şi să-l transmită fără modificări. Ei dădeau învăţături în Templu (Luca 2:46; Ioan 18:20). Ei trebuiau să predea fără plată (aşa au făcut Rabbi Ţadoc, Hillel şi alţii), dar probabil că erau plătiţi (Matei 10:10; 1 Corinteni 9:3-18, afirmaţia lui Pavel despre dreptul lui), ba chiar au profitat de poziţia lor de cinste (Matei 12:40; Luca 20:47).

c. Ei erau numiţi „învăţători ai legii" deoarece lor li s-a încredinţat administrarea legii în calitate de judecători în Sinedriu (cf. Matei 22:35; Marcu 14:43, 53; Luca 22:66; Faptele Apostolilor 4:5; Josephus, Ant. 18. 16 ş.urm.). „Învăţător al legii" şi „cărturar" sunt termeni sinonimi şi de aceea nu apar împreună în NT. Ei nu erau plătiţi pentru serviciile lor în Sanhedrin. De aceea, dacă nu aveau avere, ei trebuiau să-şi câştige existenţa prin alte mijloace.

Apocrifele VT şi Pseudoepigrafele sunt surse de informaţii cu privire la originea partidei cărturarilor. Cărţile lui Ezra, Neemia, Daniel, Cronici şi Estera indică de asemenea începutul mişcării, iar Josephus şi NT vorbesc despre acest grup într-o fază de dezvoltare mai avansată. Cărturarii nu sunt menţionaţi în Evanghelia a patra. Ei făceau parte în principal din partidul fariseilor, dar erau un grup distinct de aceştia. În problema învierii, ei au fost de partea lui Pavel şi s-au opus saducheilor (Faptele Apostolilor 23:9). Ei au avut dispute cu Cristos deoarece El îi învăţa pe oameni cu autoritate (Matei 7:28-29) şi condamna formalismul exterior pe care-l propagau ei. Ei au persecutat pe Petru şi Ioan (Faptele Apostolilor 4:5) şi au luat parte la martirizarea lui Ştefan (Faptele Apostolilor 6:12). Deşi majoritatea lor s-au opus lui Cristos (Matei 21:15), unii au crezut în El (Matei 8:19).

BIBLIOGRAFIE
G. F. Moore, Judaism, 1, 1927, p. 37-47; G. H. Box în EBi; ed. 1948; J. D. Prince în EBi; D. Eaton în HDB; E. Schürer, HJP, 2, 1978; W. Robertson Smith, The Old Testament in the Jewish Church, 1892, p. 42-72 (cu bibliografie la p. 42); A, Finkel, The Pharisees and the Teacher of Nazareth, 1974; J. W. Bowker, Jesus and the Pharisees, 1973; N. Hillyer, NIDNTT 3, p. 477-482; J. Jeremias, TDNT 1, p. 740-742; idem, Jerusalem in the Time of Jesus, 1969, cap. 10; EJ (s.v. „Scribes").

C.L.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: