Cartea lui Iona



CARTEA LUI IONA

I. Schiţa conţinutului

Cartea este împărţită în patru capitole care au teme diferite. Primul capitol vorbeşte despre Iona, trimis de Dumnezeu să meargă la Ninive şi să protesteze împotriva răutăţii cetăţii; Iona s-a răzvrătit şi a luat o corabie care mergea în direcţia opusă. S-a iscat o furtună şi, în cele din urmă, marinarii l-au aruncat pe Iona peste bord, la sugestia lui. Un peşte mare l-a înghiţit pe profet. Cap. 2 redă textul rugăciunii sale sau, mai degrabă, al psalmului de mulţumire rostit în pântecele peştelui. Peştele l-a vărsat pe Iona pe ţărm. Cap. 3 arată că în cele din urmă Iona a ajuns la Ninive. Predica sa despre judecată i-a făcut pe locuitori să se căiască de faptele lor rele. În cap. 4 îl găsim pe Iona supărat că aceştia s-au căit şi că au scăpat de nimicire; după aceea Dumnezeu, făcându-l pe Iona să-i fie milă de o plantă, l-a învăţat că trebuie să aibă milă de toţi oamenii.

II. Autorul şi data scrierii

Cartea nu ne dă nici o indicaţie cu privire la autorul ei. Se poate să fi fost scrisă de Iona însuşi, dar cartea nu foloseşte nicăieri persoana întâi (spre deosebire de Osea 3:1, de ex.); o dată mai târzie de secolul al 8-lea este sugerată probabil de versetul Iona 3:3, care dă de înţeles că cetatea Ninive nu mai exista (a fost distrusă în 612 î.Cr.). Dacă autorul nu a fost Iona, nu putem şti cine a scris-o. Prin urmare, data scrierii s-ar putea să fie în secolul al 8-lea, dar este mai probabil că nu a fost scrisă înainte de secolul al 6-lea. Cei doisprezece Profeţi mici erau cunoscuţi şi respectaţi la sfârşitul secoului al 3-lea (cf. Eclesiasticul 40:10), aşa încât cea mai târzie dată posibilă este secolul al 3-lea. Accentul universalist al cărţii este considerat adesea ca un protest împotriva spiritului ultra-naţionalist al evreilor din perioada care a urmat după Ezra; totuşi, pasaje universaliste apar încă în secolul al 8-lea (cf. Isaia 2:2 ş.urm.). Diferite caracteristici ale limbii ebr. folosite în cartea lui Iona constituie cel mai puternic argument pentru o dată post-exilică, dar volumul redus al cărţii nu ne permite să tragem o concluzie certă. (Vezi de asemenea D. W. B. Robinson în NBCR cu privire la această problemă.)

III. Interpretări

Natura cărţii este un subiect foarte controversat. A fost epxlicată în moduri diferite, ca mitologie, alegorie, comentariu (sau Midraş), pildă sau istorie. Interpretarea mitologică şi cea alegorică nu mai sunt la modă şi pot fi lăsate de-o parte. Majoritatea cercetătorilor din zilele noastre consideră cartea în principal ca o pildă, având în parte caracter de Midraş, adică, relatând tradiţii despre Iona, suplimentare faţă de detaliile sumare din 2 Împăraţi 14. Interpretarea parabolică priveşte cartea ca pe o povestire morală, comparabilă cu povestea spusă de Natan lui David (2 Samuel 12:1 ş.urm.) sau cu pilda Samariteanului milostiv spusă de Domnul nostru (Luca 10:30 ş.urm.) care, desigur, a căutat să-i înveţe pe oameni aceeaşi lecţie ca şi cartea lui Iona. Punctul de vedere parabolic nu este doar o soluţie facilă pentru a evita necesitatea de a crede că Iona a ieşit viu din pântecele peştelui, aşa cum s-a susţinut uneori. Asemenea pilde sunt frecvente în Scriptură; argumentul principal împotriva acestei interpretări este lungimea neobişnuit de mare a povestirii.

Interpretarea istorică este bazată pe sensul primar al textului şi pe faptul că povestirea este aplicată la un personaj istoric cunoscut, Iona, fiul lui Amitai (în timp ce personajele din pildele menţionate mai sus sunt anonime). Este cert că tradiţia iudaică a acceptat cartea ca fiind istorică, cum dă de înţeles şi referirea făcută de Domnul Isus la ea (Matei 12; Luca 11), deşi aceasta nu este o concluzie necesară. Interpretarea istorică este atacată în câteva privinţe, în special în privinţa minunii cu peştele, a dimensiunii imense atribuită cetăţii Ninive şi în ceea ce priveşte afirmaţia că regele şi locuitorii nu numai că au ascultat de un profet evreu fără ezitare şi fără excepţie, ci s-au şi căit, şi în final, în privinţa vitezei neobişnuite de creştere a curcubetelui. Totuşi, se poate ca primul fapt să fi fost o minune autentică; în orice caz, întâmplarea are paralele moderne. Viteza de creştere a curcubetelui se poate să fi fost de asemenea miraculoasă; sau, mai simplu, s-ar putea spune că Iona 4:10 nu ar trebui interpretat literal. În ce priveşte mărimea cetăţii Ninive (Iona 3:3), este posibil ca autorul să se fi referit la o regiune mult mai mare decât cetatea propriu-zisă; confirmarea acestui fapt poate fi văzută în faptul că el vorbeşte despre „regele Ninivei" (3:6), în timp ce alţi scriitori ai VT vorbesc despre regii Asiriei, ţară a cărei ultimă capitală a fost Ninive. (Vezi *NINIVE.) S-ar putea susţine că în perioada de ascensiune a Asiriei, înainte de urcarea pe tron a lui Tiglat-Pileser III (745 î.Cr.) locuitorii din Ninive erau gata să asculte de un profet care prezicea dezastrul dacă nu aveau să se pocăiască. Religia lor a fost politeistă, aşa încât se poate ca ei să fi încercat să evite jignirea unei zeităţi chiar dacă aceasta era străină şi necunoscută.

Este rezonabil să spunem că nici una dintre obiecţiile la adresa interpretării istorice nu sunt insurmontabile. Acelaşi lucru ar putea fi spus cu privire la interpretarea parabolică. Prin urmare, se pare că avem de ales între acestea două.

IV. Scopul

În general cercetătorii sunt de acord că scopul cărţii lui Iona este didactic; cartea se sfârşeşte cu o întrebare provocatoare (cf. Luca 10:36). Este discutabil dacă intenţia a fost să protesteze împotriva unui iudaism îngust şi exclusivist, dacă a fost o chemare la misiune sau dacă a fost o explicaţie a aparentei neîmpliniri a profeţiilor mai vechi împotriva popoarelor străine. Fără să cunoaştem exact împrejurările în care a fost scrisă cartea, nu putem da un răspuns decisiv; în orice caz, aceste posibilităţi nu se exclud reciproc. Cartea pune accent pe puterile universale ale lui Dumnezeu asupra indivizilor şi asupra naţiunilor din răsărit şi din apus, asupra vieţii şi morţii; accentuează de asemenea îndurarea universală şi dragostea lui Dumnezeu, faţă de evrei neascultători şi faţă de ne-evrei cruzi deopotrivă.

V. Alcătuirea

Cartea este acceptată în general ca o lucrare unitară, cu excepţia psalmului (2:2-9), despre care mulţi cercetători susţin că ar fi o interpolare. Totuşi, tendinţa actuală este de a accepta unitatea cărţii (cf. Kaiser, IOT, p. 196). Psalmul nu este atât de nelalocul său cum s-a susţinut adesea; Iona a fost izbăvit dinti-un mormânt de ape - chiar dacă se mai afla încă în pântecele peştelui - iar folosirea limbajului tradiţional care descrie moartea în metafore marine este deosebit de adecvată. În acelaşi timp, este demn de remarcat că şi cadrul de referinţă obişnuit pentru un asemenea psalm pune baza interpretării semnificaţiei lui dată în NT (cf. Matei 12:39 ş.urm.).

BIBLIOGRAFIE
A. J. Wilson, PTR 25, 1927, p. 636 ş.urm.; G. Ch. Aalders, The Problem of the Book of Jonah, 1948; L. C. Allen, The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah, NICOT, 1976, p. 173-235; D. W. B. Robinson, în NBCR; F. D. Kidner, „The Distribution of Divine Names in Jonah", TynB 21, 1970, p. 126 ş.urm.; A. R. Johnson, „Jonah II. 3-10; A Study in Cultic Phantasy", în Studies of OT Prophecy presented to T. H. Robinson, ed. H. H. Rowley, 1950; vezi şi articolele din dicţionarele şi studiile introductive standard. Pentru bibliografia recentă, vezi O. Kaiser, IOT, 1975.

D.F.P.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: